Cu Edy la cumpărături (1 – 2 ani)

cu-copilul-la-cumparaturi-tehnici-parentingE greu să mai mergi la cumpărături când copilul tău are un pic peste un an jumătate, nu-i așa? Trage toate lucrurile de pe rafturi, nu înțelege când îi spui să nu le mai ia de acolo, parcă vrea să îți facă în ciudă, eventual o ia la fugă printre lume și tu după el, iar când l-ai prins începe să plângă. Te trec toate transpirațiile, te gândești cum e mai bine să faci, ți-e rușine că se uită lumea și îți spui că e ultima dată când îl mai iei cu tine la cumpărături, dar nu poți să faci asta, așa că scenariul se va repeta.

Edy are un an și aproape 8 luni și am trecut și noi prin aceste momente. Nu e ușor, dar e o perioadă care trece dacă reacționezi așa cum trebuie. M-am gândit să vă povestesc astăzi din experiența noastră.

Copiii sunt curioși, toată lumea știe asta. Ei vor să afle lucruri noi, sunt ca niște aspiratoare de informații mai ales când scapă la mers și au un pic de mobilitate și vor să capete un pic de independență. Noi, părinții, încă nu suntem obișnuiți cu independența lui, vedem un pericol în orice lucru, însă dacă ne gândim în detaliu nu e chiar așa. De fiecare dată când am fost la cumpărături am văzut părinți spunând: ”lasă aia acolo”, ”dă drumul”, ”ți-am zis să nu pui mâna” etc, chiar și palme peste mână, plânsete, cuvinte urâte. De curând am văzut un copil care nu mai avea răbdare cât mama lui cântărea fructele și ea, ca să rezolve problema i-a zis că ”vine cățelul să îl mănânce”. Nu a fost nicio schimbare în comportamentul lui, a continuat să fie irascibil, iar eu m-am întrebat ce o să se întâmple când nu o să mai funcționeze păcăleala asta.

Din punctul meu de vedere, primul lucru pe care trebuie să ni-l propunem când mergem la magazin este să avem răbdare. Ce înseamnă asta? Să îi dăm voie copilului să exploreze. Să pună mâna, să ia de pe raft, să pună în coș dacă vrea (copiilor le place să ne imite). Noi mergem la magazin setați pe anumite produse (așa suntem noi, adulții), dar ar trebui să mergem special pentru a-l familiariza pe copil, flexibili, relaxați, fără a cumpăra nimic. Îl putem lăsa să se joace cu prețurile, îi putem explica la ce ajută un lucru sau altul, nu contează că e mâncare pentru căței, deodorant sau detergent de wc. Nu pățește nimic dacă ia în mână sticla de clor sau o pungă cu marginile mai groase. Suntem acolo și putem preveni un eventual accident. El are nevoie să i se explice, nu are de unde să știe și nici măcar nu înțelege de ce noi luăm doar unele produse și pe restul le lăsăm acolo.

Nu sunt lucruri care se fac peste noapte, ci în timp. Poate îi vom povesti de fiecare dată timp de două luni de zile despre același produs, poate ne vom plictisi lângă rafturi și vom căuta tehnici să îl facem să meargă mai departe, însă bruscatul și certatul nu își au locul. Bineînțeles că nu îl vom lăsa să se rănească sau să distrugă și vom fi tot timpul lângă el, să îl îndrumăm și să ne pese de interesele lui.

Edy a avut o perioadă când pur și simplu fugea printre rafturi. Era încântat să mă vadă că vin după el, era mai mult o joacă. I-am făcut jocul și următoarea dată l-am lăsat întâi să își consume energia afară. S-a întâmplat şi să vrea să mănânce un anumit lucru acolo în magazin, data următoare nu ne-am pornit de acasă până nu am văzut că e sătul. Contează mult să fie odihnit, sătul și vesel. Altfel, e predispus tantrumurilor.

După perioada cu fuga am reușit, din nou, să îl plimbăm cu căruciorul. Începuse să tragă de prețurile și de reclamele la îndemână. El le scotea, eu le puneam la loc. Îi spuneam doar că sunt reclame sau prețuri și că ar trebui să le lăsăm acolo pentru ca să informeze clienții. I-am căutat tot timpul ocupație, am vorbit cu el, am încercat să nu îl las să se plictisească. În magazine se găsesc lucruri care îi pot ține ocupați chiar printre lucrurile pe care le cumpărăm: o conservă, o pungă de ceva, o cutie care zornăie etc. La noi nu prea au funcționat acestea pentru că Edy ronțăia orice, ca un șoricel, dar cu o minge și să stăm de vorbă reușim să nu îl plictisim.

În marketul din cartier nu sunt coșuri în care să îl pot așeza și pe Edy, așa că inițial am folosit sistemul de purtare (e minunat și recomand). La un moment dat a vrut pur și simplu să exploreze. L-am dat jos și o lua la fugă, împingea șampoanele și gelurile de duș mai în spate sau le lua, uneori le dădea jos. Veneam și le aranjam, îi spuneam că nu suntem acasă să putem lua orice, că trebuie să le lăsăm aranjate, iar soluția salvatoare era să pună doar puțin degetul pe fiecare produs în parte. I-am repetat de zeci de ori lucrul ăsta, dar până la urmă a funcționat. Le mai împinge și acum uneori, dar se întâmplă rar. Eu sunt acolo să îi reamintesc că punem doar degetul ca să nu le dăm jos și nu mai trebuie să sar la fiecare mișcare a lui. Pentru asta însă trebuie foarte multă răbdare și înțelegere.

Sunt mulți părinți care se așteaptă să spună o singură dată și copilul să execute, însă la ei nu merge așa. Toată relaxarea și calmul nostru ne va ajuta mai încolo pentru că doar așa vom putea să facem cumpărături liniștite când ei cresc.

Noi lui Edy nu i-am dat dulciuri așa că la orice pungă el spune ”ambalajele” și nu avem scandal lângă ele. Îl las uneori să aducă și el ambalaje în coș, apoi le pun eu înapoi pe raft. Trebuie să fiu atentă să nu ajungă să spargă ouăle de ciocolată. I-am zis că sunt ouă şi că sunt fragile şi el mi le arată, ne uităm împreună la ele, dar nu cumpărăm.

La raionul de jucării prefer să nu ajung dacă nu am în plan să iau ceva, dar dacă totuși se întâmplă, nu îl cert că are îndrăzneala să îmi arate ”lucrul interzis”. Chiar ieri am mers acolo și i-am dat să pună mâna pe o minge, i-am dat o mașinuță, l-am lăsat să vadă ce e cu ea, i-am zis ce e, i-am arătat că are roți, volan și faruri, apoi l-am întrebat dacă o punem la loc să vedem și rafturile de la papetărie. Nu știa ce e papetăria așa că l-am făcut curios, i-am îndreptat atenția spre altceva și a uitat de jucării. Am plecat relaxați de acolo. Eu sunt de părere că unui copil cu cât îi interzici ceva cu atât va vrea să facă acel lucru și cred că și dacă îl ținem departe de rafturile cu jucării doar de frică să nu iasă cu scandal, cu atât îi facem mai curioși.

În zona unde ne plimbăm noi des este un chioșc cu jucării și toți copiii trag spre el. Am văzut și persoane care lasă copiii să se uite dar și care spun ”tu nu ai voie acolo”, ”să știi că nu cumpărăm nimic (înainte să vrea  ceva copilul)”, ”știi că ai deja 10 mașinuțe acasă” etc. Cred că frica de a nu avea un moment în care să nu știm să reacționăm, cedarea în fața copilului, se materializează prin toate aceste replici.

Tu cum reacționezi în cazuri de acest gen? Cu ce situații te-ai confruntat? Cum ai rezolvat problema?

Pe curând!

Foto shoppingbite.com

Facebook Comments

6 responses to “Cu Edy la cumpărături (1 – 2 ani)

  1. Răbdarea e, într-adevăr, o calitate foarte importantă pentru fiecare părinte. Să aveți un Paște fericit și plin de satisfacții spirituale!

  2. Ai mare dreptate 🙂
    Copilul trebuie sa exploreze, iar parintii sa fie acolo sa-l ajute cu sfaturi

  3. Pingback: "Nu"-urile şi alternativele la copii - Emotii de mamica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *