Cercei medicinali la nou născut

Acum două zile am ieșit și eu din casă. Se încălzise un pic vremea şi am vrut să mergem cu bebe Ioana să îi punem cercei. Puteam pune în maternitate, dar multe mămici lăudau un loc anume din oraș, așa că am preferat să mergem după recomandări.

Unii psihologi spun că găurile pentru cercei ar trebui făcute atunci când copilul e conștient şi își dorește asta. Adică să dăm fetițelor ocazia să aleagă dacă să poarte sau nu cercei şi să nu luăm noi decizia. Eu totuși cred că mai târziu apare frica, dar şi dorința de a purta cercei, deci tot mai bine de pus la câteva zile de la naștere.

Înainte să plecăm în oraș am vrut să îi facem noi semne cu pixul. Am zis că poate persoana de acolo nu se pricepe şi le face strâmbe. Nu puteam risca. Totuși, uitându-ne la lobii cei mici, am început să ridicăm din umeri. Până la urmă n-am mai făcut semne, că nu am știut unde, am mers să vedem ce ne zice acolo. 

Fata cu care am vorbit mi s-a părut foarte drăguță. Se vedea că are experiență. A făcut semne fără probleme, a scos pistolul, cerceii, am mai schimbat câteva vorbe și apoi pac-pac. 

Cerceii pe care i-a pus sunt medicinali. A rupt folia de deasupra, cu pistolul a luat un cercel și i l-a băgat direct în ureche, exact ca la capsator. Nu a atins nimic, a fost totul foarte rapid şi simplu. Bebe a plans foarte puțin, nu a curs sânge, nu au fost probleme.

Eu mă așteptam la mult mai rău, însă mi-am dat seama că am făcut o alegere grozavă să îi punem cu pistol şi nu cu acul. Nu s-a înroșit nimic, cerceii se învârt în ureche, deci nu s-au lipit sau să fie vreo rană pe acolo. A trecut cu bine şi acum domnişorica noastră are şi cercei. Îi stau foarte bine şi nu pare să o deranjeze.

La voi cum a fost această experiență?

Facebook Comments

6 responses to “Cercei medicinali la nou născut

  1. Cu pistolul cred ca este cea mai buna metoda 🙂
    Si mie tot asa mi-au pus ai mei cercei.
    Aveti grija de voi!
    pup

  2. Nu mi se par ok cerceii astia. Adica tija din spate. Pe mine ma doare uneori cand adorm cu ei, daramite pe ea… Cauta cu capacel, ca sa nu intepe.

    Noi am pus direct din aur :), in maternitate.

    • Ni s-a zis sa ii lasam o luna dar noi i-am pus de aur după o saptamana pentru ca aratau f ok gaurile. Nu i-au facut rau aia medicinali, nu am gasit semn niciodata de la ei. Am fost f multumita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *