Bebelușul meu la trei luni – cum ne descurcăm?

descoperire maini bebelus trei luni

Când vorbesc de primele trei luni de la naștere mă gândesc ca la o treaptă înaltă pe care dacă am urcat-o, deja am scăpat de unele probleme. Că apar altele, e partea a doua, dar mi se pare important că am reușit să le depaşesc pe cele de până acum.

Cum e Ioana la trei luni?

Activă. Câteodată parcă e pe baterii 🙂 dă din mâini și din picioare timp de 10-15 minute în acelaşi mod. Și-a descoperit mânuțele şi e foarte interesată de ele. Stă aşa cum o vedeți în imagine şi se uită la ele ca şi cum nu a văzut niciodată ceva mai interesant. 

Acum zâmbește la noi mult şi zâmbetul este unul conștient, de plăcere. Ne urmăreşte prin cameră cu privirea şi se bucură când ne uităm la ea. Râde cu gura până la urechi, fără zgomot. 

Își ține deja bine capul şi dacă o pun pe burtă stă mult arcuită. O pot ține în brațe doar cu o mână dar încă e devreme să nu o sprijin. Are aproximativ 7 kg, născută cu 3,6. A crescut mult şi am deja o pungă mare de haine care i-au rămas mici.

La băiță e destul de dificil. Se foieşte uneori atât de tare încât ajunge să se lovească de cădiță. Trebuie să mă mișc repede pentru că nu are răbdare să stea mult. Dacă e obosită, mai bine o culc şi amân baia, altfel se lasă cu plâns.

Am trecut peste puseul de creștere de la trei luni?

În caz că nu ştiți, la trei luni este un puseu mare de creștere care dă bătăi de cap mămicilor. Copilul suge mult şi pare că nu se satură, e mai plângăcios şi nu doarme la fel de bine. De două-trei zile şi la noi sunt schimbări. Bebe Ioana se agită tare înainte de somn, mult mai tare decât până acum.

A avut o zi în care a dormit foarte puțin, a plâns mult, dar aseară a dormit foarte bine. Nu ştiu încă dacă acesta a fost puseul, nu am simțit că rămân fără lapte, însă se poate să nu fi fost şi să înceapă peste câteva zile. De acum vor fi tot mai multe schimbări.

Cum e cu somnul?

Copiii sunt foarte diferiți și se manifestă diferit. Primul meu copil la 3 luni sugea şi de 5 ori pe noapte, Ioana se trezește o dată, maxim de două ori. Nu prea suzetează, ia masa şi se culcă apoi. Somnul e mai lung acum, dar cum vă spuneam la două luni, e doar în brațe.

A început să adoarmă şi pe pat, nu de fiecare dată, însă e semn că nu se mai sperie aşa mult şi nu mai tresare. Recordul a fost de 10-15 minute să doarmă singură (ziua, că noaptea dorm lângă ea şi nu se trezește), deci suntem pe drumul cel bun.

Am început să îi arătăm jucării şi dacă e supărată o pot face să râdă uneori. Are un puișor de pluş care cântă şi care poate fi agățat şi când stăm la bucătărie o pun în scoică şi ea se uită la acel pui. Totuși in brațe se linișteşte cel mai bine dacă e agitată.

Sper să fie din ce în ce mai bine şi să ne înțelegem în continuare. Ne descurcăm, dar nici nu avem alternativă. Eu sunt mai odihnită acum, mi se pare că lucrurile merg tot mai spre bine. Găsim soluții pentru orice, am învățat să înțeleg de ce e ea nervoasă şi să o pot liniști şi suntem tot mai fericiți.

Pe curând!

Facebook Comments

9 responses to “Bebelușul meu la trei luni – cum ne descurcăm?

  1. Ma bucur sa citesc noutatile 🙂 poate reusim sa vedem si noi minunea la vara.
    A luat ffff bine in greutate, bravo!
    Va pup!

  2. Eu nu dormeam ziua. O data, cand am reusit sa atipesc vreo ora, tata a zis ca a vrut sa dea petrecere :)) Dar asta a fost doar in ziua aia. In rest, cica eram ca un titirez 😀
    puuuup :*

    • Asa e Edy.. il plimb pe jos jumatate de oras, alearga, vorbeste, se joaca si dupa 3 ore tot adoarme foarte greu.. Peste cateva luni o sa dau si eu petrecere cand o sa il vad ca doarme :))

      • Hahaha! Bun baiat printul tau. Ma intreb, atunci, tu cand dormi? 🙂

        • Pai de pe la 12 noaptea pana la 7 dimineata cu cateva intreruperi de alaptat. Acum o duc chiar bine pentru ca la inceput cand am nascut de la 3 la 5 ioana vroia numai in brate noaptea si nu adormea deloc :))

          • Pai asta-i super. 🙂
            Daca dormi atat, tata spune ca ai copii super-cuminti. Sa-ti traiasca!

          • Edy e destul de marisor incat sa poata respecta un program asa încât la 22.30 sau 23 deja doarme. Regulile sunt reguli. Din punctul meu de vedere e cam tarziu dar speram sa regleze odata cu venirea caldurii si a oboselii mai mari. Ioana inca nu are un program bine definit dar spre deosebire de alti copii suge mult si rar si nu se trezeste des. Ea doarme de pe la 20 dar se trezeste la 22 si o ora sau doua sta asa.
            Dimineața Edy se trezește la 8-9, ea de pe la 6 se foieste dar abia la 7 e treaza bine si nu ma mai lasa sa moțăi :). Chiar o duc bine acum dar stiu ca urmeaza achizitii. Tin minte trezitul la 4 dimineața pentru ora de gangureala si ras a lui Edy sau ridicatul in 4 labe toata moaptea, dar asta e mai tarziu. Acum profit cat pot

          • Oh, daaa 🙂 Profita cat poti <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *