Cat am fost insarcinata, am auzit multe mamici care se plangeau ca nu mai pot invata copilul sa doarma in patut. Si primul meu gand a fost: al meu o sa stea in patut! Eu nu o sa il tin cu mine in pat! Adevarul e ca nu voiam sa doarma cu noi pana intra la liceu, asa ca am cumparat un patut frumos.
L-am incadrat perfect in peisaj cu tot felul de jucarele colorate, de toate marimile. Eram tare multumiti.
La maternitate, ziua il tineam in patutul lui. Il alaptam la patru ore, asa cerea. Noaptea cand se trezea sa suga il luam langa mine unde dormea pana dimineata la 6. Dupa aceea il transferam din nou in patut. Era bine ca avea un program, dormea cam tot timpul si nu era greu de pus in patutul lui dupa.
Apoi am ajuns acasa si au inceput puseele de crestere.
Ziua il alaptam foarte mult timp si cand termina si adormea, il lasam pe pat. Noaptea am inceput sa il tin cu noi pentru ca mai avea colici si scancea din cand in cand. Daca eram acolo, se linistea. Daca nu, incepea sa planga.
Usor, usor, eu am fost cea care l-a luat in pat cu noi. Nu regret deloc. Imi place sa il am langa mine si sa simt ca e linistit. El avea nevoie de noi. Avea nevoie sa se simta ocrotit, sa-mi auda inima cum bate.
Patutul a devenit piesa de muzeu. Bine ca ne putem odihni, iar dimineata suntem cu totii linistiti. Cand cauta san il simt si ii satisfac repede nevoia. Nu il strivesc, nu am tendinta sa ma urc pe el noaptea. Am incercat sa il pun in patut dupa alaptare dar a fost un esec total. Se trezea la fiecare miscare.
Ma bucur ca am trecut peste gandirea rigida din timpul sarcinii si am ales sa ascult nevoile copilului. Nu mi-a afectat relatia cu sotul, m-a facut sa fiu mai odihnita si mai relaxata.
Tu ce parere ai despre co-sleeping?
2 Comments
diana
nov. 13, 2015
emotiidemamica
apr. 18, 2017