Uitandu-ma in urma, observ ca s-au tot schimbat „trendurile”.
Cand eram noi mici se mergea pe variante clasice: Andrei, Andreea, Mihai, Alexandra, Anca etc. Apoi usor usor s-a revenit la traditional: Mihnea, Smaranda, Horia pana la cat mai deosebite si cu influente straine. Cred ca multi romani au fost prin strainatate si au inceput sa indrageasca nume din afara, asa ca s-a ajuns la Noah, Kevin, Octavio, Liam, Jacqueline etc.
Cand eram insarcinata, ma intalnisem cu cineva care ma intreba ce nume am ales. Cand am zis Eduard Gabriel mi-a recomandat sa ii pun doar un nume, ca doar nu are doua suflete. Din punctul meu de vedere asta e doar o superstitie. Noi am vrut si un nume de sfant, sa aiba o „zi a numelui”.
Desi e o varianta destul de clasica, Eduard e un nume la mare cautare acum. La fete cel mai des am auzit Sofia si desi este nume de sfanta, lumea il mai asociaza cu Maria si nu numai. Alte nume pe care le-am vazut „la moda” sunt Erica, Ilaria, Ilinca, Maria, Nicole, Nicolas, Albert, Patrik, Antonia, Viviana, Miriam. De fapt sunt mult mai multe. Se gasesc liste intregi pe internet, asa ca aveti de unde alege.
Dar intrebarea este… exista criterii dupa care ar trebui ales numele copilului?
Da, exista! Faptul ca parintilor le place un nume foarte mult, nu e destul. Numele copilului trebuie sa se potriveasca in primul rand cu numele de familie. Nu vrem sa sune ciudat sau comic, nu?
Trebuie sa nu formeze o cacofonie. Ne gandim si la viitorul copilului, la faptul ca in scoala vor exista rautaciosi sau ca va vrea sa foloseasca prenumele inaintea nu elui. Ar fi urat sa ii pui Ilinca Camelia sau alte nume care sa duca la cacofonii. Ai grija si la numele de familie si la nume scris invers. Poate Camiz Ilinca nu suna rau, dar Ilinca Camiz e cam.. gresit.
Nu puneti diminutive gen Ancuta, Vasilica, pentru ca in viitor asta sigur ii va displacea fiicei sau fiului. Cum suna: domnul Vasilica? Poate va avea o functie importanta si numele nu l-ar ajuta deloc.
Un alt criteriu, dar care a inceput sa nu fie prea important, este modul de scriere a numelui. Nu multi parinti se gandesc ca daca pun un nume care se scrie diferit (gen Jacqueline), o sa fie un pic mai dificil atunci cand va dicta cuiva adresa de e-mail sau va trebui sa rezolve ceva telefonic si isi va dicta numele. In plus, poate avea probleme cu diferite documente in care sa i se greseasca numele.
Nu pune unui baietel nume de fetita sau invers. Am vazut un barbat care se numea Carmen si nu cred ca era prea bucuros de asta.
Cand pui numele, e foarte important sa te gandesti la el in viitor. Nu cred ca vrei sa iti reproseze ca i-ai pus un nume de care rad copiii sau pe care va incerca sa il ascunda cand va fi adult (si nu va putea). Pune-ti intrebari: La ce ma gandesc cand rostesc numele acesta? Ce diminutive are? Cum ar fi daca..
Tu ce nume ai ales? Ce criterii ai avut in vedere cand ai ales asa?
Pe curand!
2 Comments
Nume deosebite de fete în 2018 - Emoţii de mămică
mart. 15, 2018
Nume deosebite de băieți în 2018 - Emoţii de mămică
apr. 02, 2018