Știți sintagma aceasta: „eu te-am facut, eu te omor”? Cred că mulți dintre voi ați auzit-o chiar de la părinți. Avea rolul de a transmite mesajul „eu sunt părintele tău și am dreptul asupra ta”, „faci ce spun eu”, „eu sunt stăpânul tău”. Părinții voiau să educe în acest mod, asa considerau că e ok, însă eu cred că astfel de vorbe duc la multă suferință, la sentimente de vinovăție și de inferioritate.

De când m-am apucat de citit carti despre educatia si psihologia copiilor mă fascinează câte pot învăța și cât de privilegiată sunt că am acces la informații. Sunt conștientă că în unele situații reacționez cu totul altfel decât îmi propun. Chiar și așa, cărțile ne fac să vedem diferit lumea copiilor. Așa am simțit atunci când am citit „Eu te-am facut, eu te omor”. Interesant nume, nu?

Fiecare dintre noi consideră că e cel mai bun si ca deciziile luate sunt cele mai bune. Putini citesc carti despre cum sa fie parinti. Majoritatea fac asa cum au vazut la randul lor la parinti. Nimic de reprosat, poate unii chiar stiu cum trebuie sa fie. Eu cred ca oricand e loc de mai bine. Nu ne-am nascut invatati, dar putem invata, sa fim un exemplu pozitiv.

Zilele trecute am iesit in oras cu niste prieteni care au un copilas de aproape un an. Povesteau de o fetita cunoscuta lor, care stie de frica mamei si sta locului, spre deosebire de copilul lor care inca nu stie de frica si e cam obraznic.

Incurajau genul asta de educatie si chiar ziceau ca poate si al lor cand mai creste o sa stie de frica. Le-am zis (fara a-i sfatui ceva) ca am citit ca modul asta de educatie poate avea efect negativ asupra copilului si mai tarziu exista posibilitatea ca acesta sa ii minta si sa le ascunda lucruri, doar pentru ca acum si ei reactioneaza negativ la orice (sa stea copilul cuminte). Li s-a parut ceva stiintifico fantastic ce am zis eu, ba mai mult au raspuns cu „cred ca citesti cam mult”.

Eu te-am facut, eu te omor!