Parenting

Tu ma cresti, eu..

Imi respect parintii si stiu ca datorita lor sunt ceea ce sunt. Au facut sacrificii si nu le-a fost usor, dar mai stiu ca asta e menirea parintilor. Adica respectul e undeva acolo pus bine deoparte si multumirea de a fi parinte probabil exista fara a se tine cont de acel respect. Asa cred eu ca arata iubirea neconditionata.
Cand vor creste copiii mei poate ca voi avea mai multe „pretentii”. Poate voi vrea sa ma respecte pentru ca „i-am facut mari”, dar nu cred asta. Voi vrea, ca si acum, sa ma iubeasca pentru ca asa simt. Respectul se naste din iubire, nu ii iubesc in functie de cat ma respecta.
Sa le dau mancare, sa ii spal, sa ii imbrac, e de datoria mea. Eu am ales si am vrut sa fac asta. E ca un job la care mergi si nu-i scoti ochii sefului ca faci treaba pentru el, iar el tacit apreciaza munca ta. Acolo esti platit in bani, aici in dragoste.
Parintii zic de multe ori ca ne-au crescut si ca ne-au dat una si alta, dar nu le-a bagat nimeni mana in buzunar si nici nu le-a scris cineva scrisoare ca doreste sa vina pe lume. Au facut-o, isi asuma. Eu consider ca a-i spune unui copil cate faci pentru el e un repros si el se va simti o povara. Niciun copil nu are puterea de a se intretine, asa ca parintele e cel care trebuie sa il ajute. E o menire, nu e cu dus si intors, cu a vrea sau a nu vrea ci cu „trebuie”!
Imi doresc ca in familia noastra copiii sa stie ca tot ceea ce facem pentru ei este din dragoste. Respectul si dragostea pentru noi nu vor fi conditionate de cate am facut sau le-am oferit, ne vor iubi pentru ca ii vom invata ce e iubirea si afectiunea si poate nu vor afla prea devreme de greutatile adultilor.
Unii oameni vad diferit lucrurile. Dar nu toti putem fi la fel..
Pe curand!
Facebook Comments
Daca as fi un bebelus cu drept de vot, as schimba...
Cat trebuie pupati copiii?

No comments

Lasă un răspuns