Cu drag imi amintesc de momentul foarte special din viața mea, cel în care am devenit mamă. Sau mai mult de ceea ce a fost dupa. Am uitat de durere, epiziotomie si cusaturi vazand minunea de langa mine. Inca nu imi vine sa cred ca am putut realiza ceva asa maret.

V-am mai povestit despre prima nastere, despre a doua naștere, dar parca nu destul :). Intotdeauna mai e ceva de povestit, mai ales ca atunci e un val de sentimente si emotii. Nu stii de unde sa incepi si daca s-a terminat ceva, nu stii nici ce te asteapta. Daca esti la prima nastere, e ca si cum te-ai fi nascut tu. Bucuria, durerea, gandurile de tot felul se amesteca si dau stari pe care nu le stiai pana atunci.

Eu ma simteam usurata ca am reusit sa nasc si ca suntem bine amandoi. In cele patru ore cat am stat in pat intinsa, am inceput sa plang de vreo 15 ori. Eram asa emotionata si fericita, ca imi tremurau picioarele.

Am nimerit o infirmiera simpatica ce urma sa ma duca in salon. Eu eram tare viteaza, m-am ridicat si am mers la baie singura, dar ea ma tot verifica sa vada daca sunt bine. Eram bucuroasa si desi mai aveam putin si cadeam de ametita ce eram, voiam sa imi revin, sa ma pot descurca. Am urcat la etaj in salon intr-un scaun cu rotile, stand pe o parte sa nu am dureri. Faceam glume si radeam de parca uitasem deja tot.

In salon m-am schimbat si a aparut si micutul in patutul de langa mine. Il hranisem si dormea linistit. Nu l-au dus deloc la salonul de nou-nascuti iar asta ma entuziasma foarte tare. Apoi infirmiera s-a asigurat ca e totul ok, ca nu mai am nevoie de nimic si a plecat.

Am ramas cu Edy, noi doi in tot salonul, singuri pentru prima data

E foarte ciudata senzatia asta. E ca si cum ai merge la cineva acasa pentru prima data si te-ar lasa singura in sufragerie mult timp si nu stii ce ar trebui sa faci. Ai vrea sa te ridici, sa mergi in alta parte, dar ti-e nu stiu cum. De fapt e si mai ciudat decat atat.

Nu stii daca sa il iei in brate, daca il poti atinge, daca sa il dezbraci sau sa ii vorbesti. Iti vine sa il iei si sa te uiti in jur daca mai vede cineva ce faci. Esti stangace, emotionata, ti-e teama ca daca nu faci totul bine, strici ceva.

M-am apropiat de el sfioasa, l-am privit si l-am desfasat sa il vad cum e.

Se trezise si eu voiam sa ii vad pielea frumoasa. Era asa fragil, cu manute si picioruse subtiri, cu degete mici mici. L-am schimbat de scutec si apoi am incercat sa il infas cum era. Am reusit dupa mai multe ori si el nu a ripostat. Il priveam si credeam ca visez.

Dupa putin timp a venit si sotul meu. Am mancat, am stat impreuna si nu ne venea sa credem. Zambeam unul la altul si apoi la puiul mic care ne umplea inima de drag. Si acum ma mai uit la Edy cu acelasi sentiment. E ceva de-a dreptul maret.

Cum a fost la tine acel moment?