Parenting

Doamne, cate mai am de invatat!

mai am de invatat
Sunt la inceputul inceputului. Edy urmeaza sa implineasca un an si eu habar n-am ce ma asteapta. Va fi un drum lung parinteala asta si va trebui sa ma adaptez. Nu stiu cum o sa reactionez, ce o sa fac, cum o sa procedez, pentru ca mai am de invatat. Doaaaamne, cat mai am de invatat!
mai am de invatat
Toti avem cate o parere despre orice si oricine. Cand nu ai copii si vezi mamici in parc, iti spui: “Ce rau procedeaza! Eu nu o sa fac asa!”. Dar s-ar putea chiar asa sa procedezi. Niciodata nu stii cum se intoarce roata. Noua postura te schimba, te dai dupa copil si incerci sa iei deciziile perfecte.

Doar ca uneori graba, oboseala, nervii, problemele te duc exact acolo unde chiar nu vroiai sa fii.

Crescand un copil nu devenim experte. Fiecare alege ce crede ca e mai bine la momentul respectiv si asta nu inseamna ca e perfect. Dar nici nu inseamna ca nu e. E alegerea potrivita pentru copil si atat.
Anii trec si multe se schimba. Eu nu o sa il cresc pe Edy cum au facut altii acum 20 de ani si nici acum 10 ani. O sa il cresc in stilul meu (actual sper eu), citind pe unde pot si cat pot. Si totusi informatiile nu ajung niciodata si tot timpul voi avea ceva de invatat, voi realiza ca am gresit de multe ori, ca puteam face mai bine.
Cu cat creste copilul, cu atat iti dai seama ca devine mai greu. Te ia prin surprindere, te scutura bine si nu iti ramane decat sa ramai ferma pe pozitii. Citesti in continuare si astepti urmatorul cutremur.
Toti isi dau cu parerea si te sfatuiesc mai mult sau mai putin placut, te judeca, te arata cu degetul, cand poate ei au facut niste greseli si mai mari cu copiii lor. Dar asta e viata, societatea in care traim si oamenii din jurul nostru.
Unii, cand au al doilea copil, se simt experti de-a dreptul. Au tendinta sa dea directive “incepatorilor” din jurul lor. Altii abia atunci realizeaza cat de multe au gresit la primul. Altii cred ca educatia pe care au dat-o nu are pic de greseala si totusi despre copiii lor se spune ca ar fi obraznici, alintati sau prost crescuti. Sunt si oameni care isi vad de familia lor si se bucura ca au ocazia sa se informeze si sa se educe inainte de a-si educa copiii.

De fapt despre asta e vorba.

Educatia nu o fac parintii pana la 7 ani. Omul are capacitatea sa se educe si singur daca vrea, sa citeasca, sa invete, sa vrea mai mult de la viata chiar si la 25-35 de ani sau mai tarziu. Dar nu toti vor.
A creste un copil e o provocare. Ne provoaca sa invatam, sa citim, sa fim cei mai buni, cum poate nici in scoala n-am facut-o. Nu trebuie sa ne multumim cu ideea ca “pana la urma asa am crescut si noi” ci trebuie sa vrem sa ne perfectionam. Si asta se poate doar invatand. E mult, dar merita!
Facebook Comments
Frica de necunoscut a bebelusilor
Versuri pentru copii mici I

1 Comment

  • avatar image

    Anonim

    aug. 02, 2015

    Reply

    Am 2 precizari de facut din punctul meu de vedere: 1) nu ma intereseaza ce cred/zic altii despre mine-mai ales romanii care nu au invatat inca sa-si vada de ciorba lor; 2) un copil ca viitor adult este produsul a 3 factori: familie, scoala, societate. Bazele educatiei si ale evolutiei ulterioare se pun in familie=minisocietatea si miniscoala de la inceputul vietii. Cristina

Lasă un răspuns