Povestiri din viata

Ce soacra voi fi?

Soacra
Sunt o persoana posesiva. Asa am fost mereu, chiar daca a fost vorba de o bluza, sotul sau covorul. Imi place sa am lucrul meu si cu greu imprumut ceva, pentru ca am grija de lucruri si ma atasez de ele. Pe sot cred ca orice femeie isi doreste sa nu il imparta cu altele. Sunt indragostita ca atunci cand aveam 18 ani,  dar ma simt un pic mai matura.

Am reusit (prin comunicare si anumite compromisuri) sa facem sa fie intelegere 100% si suntem foarte fericiti. Covorul l-am mentionat doar ca exemplu, un oarecare obiect din casa. Poate fi si o furculita, samponul,  perna sau masa. Sunt lucrurile noastre de care ne bucuram ca le avem, le ingrijim si le folosim fara sa ne spuna cineva cum si cand.

Imi place sa fim noi o familie si deciziile sa fie ale noastre, sa nu intreb neamurile ce culoare de perete sa imi fac in dormitor atata timp cat noi stam in el. Sa nu mi se spuna cum sa il cresc pe Edy de catre persoane care il vad odata pe luna si atunci li se pare ca iau eu decizii proaste. Nu imi place sa isi bage cineva nasul in familia noastra.

Oare asta inseamna tot posesivitate?

Sau inseamna ca sunt responsabila si ca imi doresc sa am o familie grozava, sa nu ne lipseasca nimic, sa luam decizii impreuna si sa trecem prin filtre parerea altora inainte sa o bagam in seama?

Imi place sa petrec timp doar cu Edy si sotul meu, ca o familie. Sa facem multe lucruri impreuna, sa fim deschisi, inventivi, sa savuram clipele noastre. Cu toate astea, vreau ca Edy sa fie independent. Il las sa ia decizii de pe acum si i le respect, accept lucruri pe care unii nu le accepta. Incerc sa ii dau libertate, sa invete sa vrea ceva de la viata.

Chiar daca acum alege intre o felie de piersica si o boaba de strugure, intre a vrea sa se joace cu ursul sau cu puiul, a vrea sa se plimbe prin casa sau sa stea in brate, sunt alegerile lui. Desi par nesemnificative, pentru el sunt importante si trebuie sa acceptam asta.

As vrea sa il ajut sa “prinda aripi”,  sa nu fiu umbra lui si deciziile sa le ia singur,  sa fie responsabil si sa nu il imping de la spate. Totusi, din afara lucrurile se vad diferit. Poate pentru ca sunt posesiva in general si vreau sa fac “ca mine”. Dar vreau sa il invat de bine si sa aiba o baza buna. Macar primii doi – trei ani.

Mi s-a zis ca voi fi o soacra rea.

Faptul că am acum grija de psihicul lui nu inseamna ca voi fi soacra rea. Daca il iau in brate si am grija sa ii ascult nevoile, nu inseamna ca va depinde de mine toata viata. Daca ii dau san pana dupa 2 ani, nu inseamna ca va suge si cand se insoara.

Eu cred ca e prea devreme sa ne gandim la ce fel de soacra voi fi. Niciodata ceea ce vad altii, nu corespunde cu realitatea. O sa ne mai schimbam si noi, ideile noastre tinere vor deveni de generatie veche pentru copiii nostri, dar asa se intampla dintotdeauna. Noi trebuie sa fim prieteni pentru copii, sa ii sustinem in tot ce fac sau vor sa faca si sa le acceptam deciziile oricare ar fi ele. Copiii cresc si noi uitam ca nu mai sunt copiii si ajungem sa le controlam viata.

Eu sper sa fiu o soacra buna si sa accept ca va avea la randul lui o familie cu care sa vrea sa isi petreaca timpul. Sper sa am si atunci blog sa va scriu cum decurg lucrurile :).

Faptul ca mi s-a spus ca voi fi o soacra rea, o privesc ca fiind un adevar ocolit, o jignire mai mult. Adica e un mod de a-mi spune cineva ca sunt intr-un fel anume, iar asta mi se pare de prost gust.

Tu cum ai vrea sa fii in viitor? Ai vreun exemplu  negativ in familie?

Pe curand!

Facebook Comments
Prima zi de nastere!
Raceala in familie

No comments

Lasă un răspuns