http://i908.photobucket.com/albums/ac281/blogdemamica/dupa%2012%20oct%202015/Realitati_maternitati_zpsrthfzqtq.jpg

As putea scrie un roman intreg pe tema asta desi eu sunt una dintre mamicile care nu au ramas marcate de nastere. Poate sunt mai puternica sau poate venirea pe lume a lui Edy m-a bucurat atat de mult ca n-au mai contat restul detaliilor.. cine mai stie? Dar azi m-am gandit sa va scriu detalii pe care nimeni nu vi le spune.

Maternitatile sunt diferite, unele de stat, unele private, unele mari, altele mici, dar fiecare are propriile demersuri si reguli. Eu am nascut natural, intr-o maternitate mica, de stat. Am mers lunar la doctor la cabinet privat dar si la maternitate. Diferenta este ca in maternitate de stat e bine sa nu pui intrebari multe. Lumea e grabita si se asteapta sa le stii pe toate, sa stii ca trebuie sa achiti o taxa, sa iti iei capot de la intrare, sa te duci la usa potrivita etc.

Poate asistentele si infirmierele sunt satule de intrebari si de atata lume. Nu au rabdare sa iti ia sange usor din vena sau sa te dezbraci sa urci pe masa, totul e la foc continuu si trebuie sa te orientezi. In plus nu se pune mare accent pe intimitate. Te urci pe masa, in acelasi cabinet mai asteapta si alte persoane, intra lume, iese lume, se lucreaza pe banda rulanta. Poate din lipsa de personal sau cine stie… li se pare normal asa. Mie nu.

Cand am nascut, m-au internat si mi-au dat sa imbrac o camasa de noapte mare si urata. As fi preferat una de unica folosinta, cred ca asa e in alte tari, dar pana la urma n-am facut pretentii. Am urcat la etaj spre sala de nasteri cu liftul, insotita de o infirmiera. Nu primeau in lift daca nu aveai capot sau camasa de noapte si o destinatie clara. Regulile acestea sunt bune, desi nu prea vad rolul capoatelor respective. Nu erau sterile, nu acopereau prea mult, dar erau obligatorii si le purta toata lumea.

Pe etajul de nasteri erau cateva saloane si cateva sali de nasteri. Cand am ajuns eu, mai era o fata in travaliu. Erau 5 paturi. Veneau asistentele si te intrebau des cum esti, erau dragute. Stiu ca am avut noroc, pentru ca unele mamici se plangeau de asistente. Ce nu mi-a placut si cred ca nimanui nu i-ar placea este ca nu existau perdelute intre paturi. Eu asa cred ca ar fi normal.

Asistentele veneau uneori sa verifice dilatatia, acolo pe pat, sa nu te mai cheme sa urci pe masa. Poate daca ma tot chemau va scriam ca era greu de urcat des pe masa. Clismele se faceau tot acolo de fata cu restul femeilor din salon.

Inainte de nastere, m-am gandit mult la cum se face clisma in spital si chiar nu scrie pe nicaieri exact, macar sa stii la ce sa te astepti. Ei bine, vine o infirmiera cu un fel de bidonas cu apa, iti zice sa te intorci, iti baga un furtunas si te tii pana termina apa. Apoi te trimite la baie. Nu e ceva de-a dreptul nasol, imi inchipuiam mult mai rau, dar depinde si de persoana. O fata din salon nu putea sa tina si dupa cateva incercari nu i-au mai facut. S-ar fi scapat pe infirmiera. Stiu ca suna cam aiurea si se zice ca de dureri nici nu mai dai importanta, dar asta e doar o resemnare. Nu poti sa nu vezi sau sa nu auzi ce se intampla in jur.

Eu sunt pudica de felul meu, dar am avut noroc ca am nimerit sa fiu singura in salon cand s-au intamplat toate. Poate asa e la toate spitalele si mi s-a parut mie ciudat, habar n-am, dar totusi tind sa cred ca la privat e diferit.

Nu am mai fost internata pana acum, dar tot as milita pentru perdelute la fiecare pacient. Pana am nascut, s-au mai adunat cateva viitoare mamici. Pe una din ele o dadea o infirmiera cu bicul, ca urma cezariana si se pare ca zona trebuia sa fie mai curata sau mai fina decat era. Una din fete era epilata cu ceara si o controlau daca are radacini infectate.

Curatenie se facea foarte des. Tot timpul se dadea cu mopul si cu spray dezinfectant. Baia era acolo in salon si arata chiar bine. Stiu ca nu e asa peste tot si poate asta era mai important decat ce iti era dat sa auzi. Etajul acela era renovat, dar mesele pe care te urcai (cu picioarele in sus) dadeau un aer comunist. Erau de demult.

Ma mir cum de eram asa puternica la cate urlete se auzeau pe hol. Eu ma simteam mai bine sa stau in picioare decat la orizontala, sa ma plimb, desi doctorita mi-a zis ca majoritatea vor doar la orizontala. Nu te lasa sa stai in fund pe pat cand esti in travaliu, sa nu afectezi copilul.

M-au chemat in sala de nasteri sa imi vada dilatatia si mi s-a zis ca nasc. Inca nu imi venea sa imping si ma incomoda rau pozitia. As fi preferat picioarele pe langa corp, nu atarnate acolo. Eram cracanata exact in fata usii deschise dar nu cred ca avea acces oricine la acel etaj. Ma gandesc ca au pus asa ca sa nu mai aiba doctorii de ocolit, sa vina repede.

Mi s-a zis sa nu am parul prins si sa tin ochii deschisi. Eu nu ma simteam slabita, dar cred ca au avut atatea cazuri in care au fost probleme incat isi luau masuri de precautie.

Cand mi-a zis sa imping prima data, una din asistente imi apasa pe burta. Nu ma deranja, dar nici nu am simtit vreo clipa ca ma ajuta. A trecut repede partea cu impinsul. Am nascut si am simtit cea mai mare usurare si fericire de pana atunci. Apoi a scos placenta si m-a cusut. V-am mai povestit despre asta in postarea despre nastere. Pe Edy l-au pregatit repede si nu l-au dus in alta parte ci in salonul in care am ajuns si eu.

Acum, dupa atata timp multumesc in sinea mea Celui de sus ca s-a intamplat asa si nu ca in alte maternitati unde mamele alapteaza dupa orar si copiii stau separat doua zile. Am auzit povesti groaznice despre mamici care au vazut cum erau tratati copiii lor, lasati sa planga sau murdari. Eu am fost o norocoasa.

Am stat inca 4 ore in salon. Au mai plecat fete sa nasca, altele erau cu bebelusii acolo. Eu eram multumita ca am scapat si ca nu ma simt rau. Apoi m-au dus in rezerva (am platit pentru una privata), pe un alt etaj, cu tot cu bebelus. M-am schimbat, l-am schimbat si pe el cu hainute aduse de acasa, am stat singura cu el si a fost minunat.

Asistentele intrebau tot timpul cum e copilul, cum ma descurc, cum ma simt. Nu puneam multe intrebari pentru ca eram destul de informata, simteam ca stiu ce am de facut, doar ca a fost ciudata senzatia de a ramane prima data singura cu Edy.

Manca din patru in patru ore si spre dimineata il tineam langa mine in pat. Cand venea asistenta sa imi masoare temperatura la prima ora, imi spunea sa il pun in patutul lui. Cred ca nu era voie sa dorm cu el, dar eu dormeam atent si vroiam sa il tin numai langa mine. O prietena imi spunea ca ii plangea bebelusul noaptea si nu stia ce sa ii faca si chema asistentele, dar fiindca le trezea din somn, se purtau destul de urat. Eu n-am avut probleme de astea.

Au trecut repede zilele din maternitate si eu am fost un caz chiar fericit cu o nastere usurica. Sotul imi trimitea mancare de trei ori pe zi si venea cel putin o ora in vizita.

Nu cred ca in maternitati de stat se permite sotilor sa asiste la nasteri, dar sincer nu regret niciun moment ca el nu a fost acolo. N-ar fi avut ce sa vada. Am fost in schimb fericita ca a putut sa stea mai mult la vizita si sa petrecem timp ca o familie noua.

Pentru copii merita pana la urma sa facem orice sacrificiu, asa ca eu incep sa fac planuri pentru al doilea. Dar poate ar mai fi nevoie de schimbari. E nevoie de rabdare, de intelegere si de toleranta in maternitati. Sunt medici buni, prea plini de ei si asistente care cred ca le-au vazut pe toate. Stiu ca e vorba de un sistem in care schimbarile se fac lent, dar uneori si noi cerem prea multe deodata. Nu stiu ce solutii sunt sa se schimbe multe in timp scurt, dar va invit sa scrieti despre experientele voastre din maternitati, poate asa reusim sa dam un semnal.

Pe curand!
Foto adevarul.ro