Diverse / Povestiri din viata

Când Edy rămâne acasă cu soacra

Funny Granny with bagZilele trecute vă spuneam că am mers la un eveniment unde nu l-am putut lua şi pe Edy. L-am lăsat dormind acasă, cu soacra pe post de babysitter şi nu am insistat cu telefoanele, pentru că știam că dacă Edy se trezește odihnit, are chef de joacă. Problema a fost că nu m-am gândit să îi spun că trebuie să îi explice copilului faptul că noi suntem plecați și că venim curând, iar Edy când s-a trezit a început să ne caute şi să întrebe de noi. Ea i-a arătat lucruri care să îi distragă atenția şi a evitat să îi răspundă așa că Edy s-a panicat un pic. Acum îmi dau seama că el e obișnuit deja cu un mod de comunicare, că metodele noastre dau roade şi că explicațiile le înțelege deși pare mic, iar distragerea atenției funcționează mai bine în alte cazuri sau efectul e pe termen foarte scurt. 

Inițial am plecat stresată de acasă dar nu am sunat prea repede pentru că nu știam cât va dormi Edy. Când m-am gândit să sun să vad dacă totul e bine, Edy era treaz de vreo 20 minute şi ne căuta, își mai revenea, dar își aducea iar aminte şi începea să plângă. Chiar atunci la telefon l-am auzit plângând şi am plecat într-un suflet spre casă (eram la 2 minute de mers cu mașina). În 5 minute de stat şi vorbit cu el s-a relaxat total şi s-a jucat următoarele 3 ore cu bunica, fără să ne mai caute. Avea nevoie doar să știe că nu l-am părăsit şi că ne întoarcem şi sunt sigură că se rezolva şi fără să vin acasă, doar cu explicații.

Când l-am văzut pe Edy liniștit, m-am relaxat şi eu dar i-am zis soacrei că am o presiune mare în cap şi când m-a întrebat „de ce?” nu m-am sfiit să îi spun că de la stres. Se pare că ea a înțeles lucrurile altfel decât le simțeam eu pentru ca mi-a zis că nu îi face nimic rău lui Edy, că nici „nu mi-l mănâncă”, dar eu nu de asta eram stresată. Pur şi simplu vroiam să îl știu pe el în regulă, vroiam să știu că nu îl fac să sufere, că e fericit şi că se joacă așa cum face el de obicei. Cred că nu îmi pot controla stresul în situații de acest gen. Pur şi simplu vine la pachet cu responsabilitatea mea de părinte şi cu dorința de a nu-i provoca lui stres.

Cred cu tărie că metodele de parenting modern sunt foarte logice şi dau rezultate foarte bune şi nu înțeleg de ce părinții de acum refuză să se informeze şi aplică metode vechi sau merg pe principiul „şi noi ne-am făcut mari”. Înțeleg că au fost vremuri mai grele în care nu găseai informații prea multe din care să alegi, dar au apus de mult şi ar trebui să evoluăm.

Ceea ce vreau eu să scot în evidență acum nu e soacra, pentru că sentimentele mele erau aceleași şi dacă îl lasam pe Edy cu altcineva, ci faptul că părinții decid cum își cresc copilul și iau deciziile în orice situație. Comunicarea e de bază, asta e clar!. Un copil nu are nevoie numai de haine și mâncare ca să crească ci de mult mai multe, iar noi trebuie să găsim echilibrul în toate.

Pe mine nu mă interesează că după experiența asta soacra a rămas cu impresia că am ceva cu ea sau cine știe ce altceva, ci sunt bucuroasă că a trecut ziua respectivă şi că totul e așa cum trebuie. De fapt, eu am o soacră bună, chiar ne ajută mult, dar uneori mi se pare că o intimidez și că se zbate să îmi facă lucruri pe plac (poate i se pare că am reinventat eu parentingul sau ca sunt fițoasă). Pe cealaltă parte, mă intimidează ea pe mine, pentru că e orgolioasă şi se simte mândră că are experiență în crescut copii şi că se descurcă în orice situație. Eu nu zic că nu e așa, dar cred că fost obișnuită să ia deciziile pentru toată familia şi i se pare ciudat că eu am pus piciorul în prag şi îmi respect propriile păreri, iar reacțiile ei mă fac să mă simt neștiutoare. Îl apreciază mult pe Edy că este un copil atât de bun dar nu știu dacă și pe noi pentru ce am reușit până acum.

În final totul a revenit la normal dar am vrut să vă zic povestea noastră. Poate unele o să vă regăsiți, sau poate nu, dar mi-ar prinde bine să citesc și experiențele voastre, povestioare despre lăsat copilul cu altcineva, sentimentele voastre, reacția copilului sau despre mamele și soacrele voastre. Mă bucur că blogul ăsta îmi dă șansa să ma exprim şi vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți. Dacă v-a plăcut postarea, vă invit să o distribuiți mai departe.

Pe curand!

Facebook Comments
Cum "îi dăm în cap" răcelii ușoare?
Liniște, oameni dragi, zâmbet

7 Comments

  • avatar image

    adndefemeie

    dec. 30, 2015

    Reply

    Buna din nou, si felicitari pentru atitudine. Acelasi tip de comportament cred ca il au toate bunicile care au de-a face cu nepoti ai caror parinti stiu ceea ce vor pentru copilul lor, si care o spun clar si raspicat. Cred ca le este greu sa accepte o alta viziune asupra metodelor de educare a copilului, si se simt depasite de situatie, fiindc nu ne cer ajutorul sau nu vor sa proceseze informatiile primite. Am ajuns sa evit sa-i las singuri cu bunicii, fiindca dupa doar cateva ore impreuna , gasesc un copil mare mai agitat si mai frustrat, fiindca nu este inteles. Si ai zice ca dupa aproape 6 ani, au inteles cum sa se comporte , dar nuuuuu . Parca suntem tot la inceput. Si deja copilul nu doreste sa mai stea cu unii dintre bunici, fiindca nu se simte in largul lui. Asa ca-mi fac programul astfel incat sa nu apelez la ei foarte des, si sa petrecem timp impreuna, in speranta ca poate vor deprinde in sfarsit si bunicii ceva.

    • avatar image

      Mami

      dec. 30, 2015

      Reply

      Uneori ma gandesc ca o sa se dea ei dupa noi.. dar cine stie.. Multumesc de vizita!

  • avatar image

    Ema Ghergut

    dec. 31, 2015

    Reply

    Cand era Edi al meu mic si il lasam soacrei sau mamei mele, mereu imi spuneau "du-te linistita! Crezi ca noi nu stim sa avem grja de un copil?". Nu! Nu aveti grija cum am eu! El mirosul meu il cauta, mainile mele, vocea mea! Ele ii puteau oferi doar o alternativa atenuanta! :)

    • avatar image

      Mami

      dec. 31, 2015

      Reply

      Asa e... dar nu inteleg daca le explici, inteleg doar ca nu ai încredere în ele..

  • avatar image

    Georgiana

    dec. 31, 2015

    Reply

    Ma regasesc complet in ceea ce ne-ai povestit. Asa e si soacra-mea, doar ca ea nu se intimideaza, doar vrea sa para intimidata. O singura data l-am lasat pe Darius cu ea pret de 3 ore,dar era mititel si nu trebuia decat sa ii dea laptic si sa il schimbe si chiar s-a descurcat. Cred ca avea 2 luni atunci. Iar la urmatoarea vizita facuta de ea, cat am disparut eu din peisaj pt 1 minut, ea deja ii dadea apa cu biberonul (la 2 luni) si i se parea foarte amuzant, inclusiv sotului meu. Am intrat in panica, nu mai stiam cum sa i-l iau din brate si tremuram. Poate ca am reactionat urat, dar nu m-am putut controla. I-am facut laptic si am ramas amandoi in camera noastra, fara sa mai ies sa stau si cu ei. A observat si ea ca m-am suparat, dar nu mi-a pasat si inca nu imi pasa. Poate sunt eu mai ciudata, uneori asa ma vad sau asa vor altii sa imi lase impresia ca sunt...

  • avatar image

    anonim

    ian. 03, 2016

    Reply

    Eu nu as lasa printesa mea cu soacra o secundă! Ar fii in stare sa ii faca ceva sigur! Nu ma inghite p mine si vede copilul meu ca un mod de al tine pe fisu langa mine! Esti norocoasă cu asemenea soacra!

    • avatar image

      Mami

      ian. 03, 2016

      Reply

      Da, stiu ca exista in lume soacre in stare de orice si ar trebui sa ma bucur de ceea ce am... imi pare rau ca la tine e asa nasol... :(

Lasă un răspuns