Diverse / Povestiri din viata

Mos Nicolae din 2015

Moș Nicolae

De mult n-a mai venit Mos Nicolae la ghetuțele mele, să mă trezesc dimineața şi să merg prima dată la uşă. Azi însă, așa am început ziua. Ştiam că a venit, dar voiam să văd şi reacția lui Edy.

La noi în ghete au fost moşi şi reni de ciocolată, alune şi biscuiți, la el au fost fructe. A fost foarte entuziasmat, a început să strige nanana (banana). A luat o clementină într-o mână şi încă una în cealaltă mână şi le-a plimbat prin casă cum face de obicei. Nu cred că a înțeles de ce erau clementinele în ghete :).

Zilele trecute i-am cumpărat o maşinuță dar n-am avut răbdare până astăzi, așa că n-a mai ajuns în ghete. Oricum nu ar fi tinut minte traditia in sine pana anul viitor, asa ca nu ne-am agitat prea mult. Am marcat momentul.

Acest Mos Nicolae a fost mai mult pentru noi

Anul care vine, Edy va fi mai mare şi aş vrea să respectăm tradiția întocmai. Acum a fost mai mult “de încălzire”, să ne familiarizăm noi. Chiar uitasem senzația de bucurie atunci când găsești ceva în ghetuțe.

Pentru mine nu era o surpriza, insa m-am simtit din nou ca in copilarie. Probabil aceleasi dulciuri puse intr-o punga in bucatarie nu aveau acelasi farmec :).

Voi cum ați început ziua?

La mulți ani tuturor celor care își serbează astazi ziua numelui!

 

Facebook Comments
Ce înseamnă un pediatru bun?
Nu mă deranjați, azi sunt în altă lume!

5 Comments

  • avatar image

    nicoletaliana

    Dec 06, 2015

    Reply

    Mulțumesc :) La mulți ani și vouă :)

  • avatar image

    racoltapetru6

    Dec 06, 2015

    Reply

    Uite-așa ne reamintim și retrăim senzațiile din copilărie! Ferice de cei care au astfel de ocazii! :)

    • avatar image

      Mami

      Dec 08, 2015

      Reply

      Asa e! :)

  • avatar image

    Ileana

    Dec 06, 2015

    Reply

    PENTRU TOTI PRIETENII MEI MINUNATI O SEARA SPLENDIDA DE IARNA SI CU MULTE BUCURII ALATURI DE CEI DRAGI ! To all my friends SPLENDIDA WINTER wonderful evening and much joy with your loved ones! http://i62.photobucket.com/albums/h91/petrevitan/2015/op1-2_zpsgxazmovd.gif http://i62.photobucket.com/albums/h91/petrevitan/2015/633668l-202x0-w-a88c1105_zpscyivxvmo.jpg http://i62.photobucket.com/albums/h91/petrevitan/2015/bx077005_zpsinxo7n0x.gif

  • avatar image

    Ileana

    Dec 06, 2015

    Reply

    LA MULTI ANI!

Lasă un răspuns