Parenting / Produse, cumparaturi, review

Cărți de parenting

Nu am răbdare să citesc orice carte şi în copilărie aș fi vrut să am o relație mult mai bună cu biblioteca. N-am avut deschis acel interes major pentru cărți și recunosc că nu e una dintre cele mai mari plăceri pe care le am, dar de când am terminat școala şi n-a mai fost nimic obligatoriu, lucrurile s-au schimbat. Atunci imi plăcea să stau la sala de lectură să mă informez pentru un proiect și citeam ca toți copiii lectura de vacanță, dar un roman care nu avea legătură cu școala îl citeam pentru că mă punea mama, nu de plăcere. Din timpul sarcinii, atenția mea s-a îndreptat spre cărți de parenting. De fapt nu numai spre cărți, orice articol referitor la părinți și copii mă face atentă şi mă îndeamnă la citit.

Cadoul meu de Crăciun a fost ceea ce vedeți în imaginea de mai sus, adică niște cărți care mi-au atras atenția și mi-am dorit să le citesc. Comanda am făcut-o pe internet şi nu le-am răsfoit, așa că de una dintre ele nu sunt deloc încântată, pur şi simplu nu împărtășim aceleași păreri, dar o să vă spun cu altă ocazie ce și cum. Mi-am dorit mult cartea Irinei Petrea (o știți pe Supernanny, nu?) și cea cu Montessori şi simt că nu am dat greş.

Sunt aproape convinsă că numai o anumită categorie de părinți vor citi cărțile astea. De ce? Păi e ca şi cum un supraponderal citește o carte despre alimentația sănătoasă. Până nu își dorește să schimbe ceva în viața sa şi să țină cont de sfaturi concret, nici măcar nu are rost să citească. Nici nu ar avea răbdare să citească! Așa e şi cu parentingul. Trebuie să fii hotărât şi ferm, să citești ca să fii tu mai bun, să îți dorești să înveți de la cei mai buni. La noi în țară părinții cred că nu au nimic de învățat, fac cum știu de la ai lor sau cum văd la alții şi merg pe ideea că “și noi am crescut mari şi părinții noștri n-au citit cărți”. Ei bine, eu vreau să învăț să fiu părinte şi să fiu pregătită măcar puțin pentru ceea ce urmează, așa că vreau să învăț de la specialiști, nu din auzite. Că nu o să fiu părinte perfect, e normal, dar o să fiu un părinte informat şi o să am o bază de pornire.

Ca să nu mai lungesc vorba, vreau să vă spun că acum citesc cartea Irinei Petrea “Și tu poți fi Supernanny – cum să îți crești bine copilul. Am dat gata cam 200 de pagini dar o să scriu o postare specială cu ce mi-a plăcut și ce nu, pentru că dacă ar fi să fac o recenzie ar trebui să fac copy-paste la toată cartea. Sunt prea multe lucruri şi prea importante de citit în ea ca să pot face un rezumat.

După aceea voi citi “Cum să crești un copil extraordinar. Metoda Montessori” de Tim Seldin. Cred că toată lumea știe de Maria Montessori, nu? La noi în țară au început să se promoveze metodele sale şi eu sunt convinsă că funcționează, așa că abia aștept să văd ce noutăți aflu din această carte.

Fiindcă se apropie vârsta la care o să începem antrenamentul la oliță, am cumpărat cartea Ginei Ford – “Învață-l să facă la oliță în 7 zile”. Știam deja ceva teorie despre acest subiect dar cred că nu îmi strică ceva în plus. Am citit vreo 10 pagini şi pare interesantă, are cazuri concrete descrise şi nici nu a costat mult.

“Cum să crești un copil fericit” de Elizabeth  Hartley Brewer am cumpărat-o datorită titlului. Am mai citit ceva asemănător şi știu că astfel de cărți te învață cum să fii mai atașat de copil, să îți menții calmul, să îi arăți că îl iubești, de obicei sunt cărți de suflet. Nu am citit din ea să îmi fac o parere, așa că sper să nu fiu dezamăgită.

Cartea mamelor, “Cum să fii cea mai bună mamă din lume nu cred că e pe gustul meu. Am răsfoit-o un pic şi mi-a lăsat impresia că e scrisă de un părinte care merge pe idei vechi ( gen “așa am crescut şi noi”) şi da, poate făcând ce scrie, chiar devii pentru copil cea mai bună mamă, dar eu cred că respectul, iubirea se învață altfel. O să vă spun mai multe după ce o citesc, poate cartea nu e așa rea cum îmi închipui eu.

Aștept să schimbăm impresii cu privire la aceste cărți, dacă le-ați citit și voi și vă mai aștept pe blog!

Pe curând!

Facebook Comments
Joacă
Cu calm... înainte de culcare

10 Comments

  • avatar image

    Cristina

    Ian 06, 2016

    Reply

    Adooooor sa citesc. Oricat, oricand dar nu chiar orice. Postmodernismul este curentul meu literar preferat. Prefer cartile tiparite, mirosul lor dar, de cand sunt mama, stau mai mult cu telefonul in mana sau cu kindel-ul. Singurul regret al noului meu statut este ca nu mai apuc sa citesc pt sufletul meu si am impresia ca , undeva afara, este un ocean de cunostinte pe care niciodata nu o sa apuc sa mai navighez in ritmul meu, dupa dorinta mea... On topic-cartile de parenting....hmmmm necesare dar nu obligatorii daca ma intrebi. Sunt bune pt a trasa niste linii generale, pt a fi informat dar nu litera de lege. Adica totul trebuie adaptat la propriul copil. Apoi mai e si sentimentul frustrant ca "savantii" spun ca tb sa faci x lucru pt problema z dar tu rezolvi aplicand metoda traditionala sau neortodoxa y. Scopul scuza mijloacele pana la urma. Totusi instinctul si experienta milenara a mamelor in cresterea copiilor nu poat fi contestate si nici cuprinse in cateva sute de pagini. Cam din 10 in 10 ani ( la noi e o intarziere mereu) apar "noi" metode unele deja rejectate de occident. De ex mult laudatul stil nordic/scandinav de crestere a copilului in spiritul libertatii absolute s-a dovedit un fiasco. Metoda Montessori (nu intru in detalii) a aparut pe la 1916 pt integrarea copiilor cu dizabilitati de invatare. Vad ca e o mare "noutate" in Romania. Prin Bucuresti sunt la mare cautare gradinitele Mintessori iar fericitii parinti care au in copil acolo iti spun cu un dispret atotsuficient alimentat de snobism cat de minunate si mirobolante sunt aceste metode. La fel si scolile Waldorf ( pt cunoscatori). Nu stiu cine e supernanny. ??? Promit sa google-esc. Ma tenteaza cartea cu olita ... :) Nu sunt rautacioasa ci doar pragmatica, zic eu. Cand am devenit mama am cumparat in nestire carti despre primul an de viata si nu numai. O parte le -am citit. Am avut si de invatat dar tot instinctul a primat. Nimic nu te invata mai bine decat nevoia sau experienta impartita cu altii.

    • avatar image

      Mami

      Ian 07, 2016

      Reply

      Sunt intru totul de acord ca experiența si experimentarea sunt de baza. Eu nu am citit nicaieri ca trebuie sa fac intr-un fel sau altul, totul e la modul general, cum sa ne purtam noi ca oameni pentru ca si copilul sa aiba exemple bune, iar noi trebuie sa privim totul prin ochii nostri, nu ai altuia si cum ziceai si tu, sa aplicam totul in functie de copil. Practic sa intelegem ca trebuie sa ne stapanim pe noi, ca exista solutii mai bune decat bataia si ca un copil face "obraznicii" din vina noastra, nu pentru ca s-a nascut obraznic. Discutia e mult mai ampla, o sa scriu mai multe in postarea speciala pt supernanny. Era o emisiune la tv cu copii f rasfatati si venea ea, observa comportamentul si dadea solutii. In cateva zile reusea sa faca schimbari majore in familiile respective. Uitandu-ma pe net la ce zic alte mamici si uitandu-ma la mamici din jurul meu imi dau seama ca e o lipsa extraordinar de mare de informatii si se folosesc metode absolut ridicole in cazul unor copii care nu vor decat un pic mai multa atentie din partea parintilor. De asta zic ca ar trebui sa citeasca lumea carti de parenting. Daca nu, macar pe net.. sunt o gramada de informatii foarte bune

  • avatar image

    Ana

    Ian 06, 2016

    Reply

    Abia astept feedback.

  • avatar image

    racoltapetru6

    Ian 07, 2016

    Reply

    După atâtea lecturi de specialitate și experiența pe care o vei acumula, nu-i exclus să scrii și tu o carte din acest domeniu.

    • avatar image

      Mami

      Ian 07, 2016

      Reply

      Nu cred.. unele lucruri trebuie facute doar de cei care se pricep. Imi place sa scriu, asa ma exprim eu cel mai bine, dar cred ca pentru a scrie o carte care sa aiba si succes, trebuie mult mai mult decat atat

  • avatar image

    szqwer

    Ian 07, 2016

    Reply

    Mie, personal, nu toate cartile de parenting scoase pe piata mi se par ok pentru a putea fi aplicate in cresterea copilului.Irina Petrea mi se pare o persoana care nu are nicio treaba cu parentingul, iar faptul ca scrie carti in domeniu nu o defineste ca si specialist.,Si Gigi Becali a scris carti, in ziua de azi oricine are o bruma de bani devine scriitoe. Cu atatia ani de experienta cu copiii in spinare,consider ca nu exista o metoda universal valabila aplicabila la copii.Fiecare copil este unic in felul sau, ceea ce functioneaza la fi-miu, de exemplu, nu va functiona la al tau si tot asa.Din acest motiv al parentigului asta obsesiv, despre care ni se tot povesteste, unii parinti au frustrari grave si isi "chinuie' copiii cu diverse metode numai de dragul de a semana si al lor cu X-ulescu. Trebuie gasite, parerea mea, de catre fiecare parinte, metode individuale de lucru/ comportament, la care raspunde copilul fiecaruia. Este bine sa citim si sa ne informam, dar nu sa si aplicam ad-literam.

    • avatar image

      Mami

      Ian 07, 2016

      Reply

      Da, sunt de acord ca sunt carti si mai bune si mai slabe, iar cea despre care ziceam ca la o rasfoire mi-a lasat impresie proasta sunt convinsa ca e una din care nu o sa invat prea multe. Cartea Irinei Petrea nu mi se pare rea, dar am gasit lucruri in ea cu care nu sunt de acord. O sa scriu mai multe când o termin. Ideea e ca nu scrie situatii clare si rezolvare clara, totul e la mod general si se pot selecta informatiile. Sunt foarte multe exemple de unde putem trage concluzii si da, sunt de acord ca le citim pentru informare. Cum am scris si Cristinei, sunt lucruri pe care nu le stim decat daca le citim, cum e exemplul cu copilul care devine obraznic doar din lipsa de atentie. Parintii recurg la metode cum e bataia, fara sa stie cauza problemelor. De asta e bine sa citim..

  • avatar image

    bernard25

    Ian 07, 2016

    Reply

    Bonsoir Mami Mon premier passage sur ton blog Vois-tu il y a des jours sur un simple sourire On peux rendre la vie plus belle Si le mien de sourire peux te faire cet effet Alors je reviendrais encore tant faire C'est une envie de te faire plaisir et t'offrir du bonheur Je t'envoie une grosse envolée de bisous d'amitié Bonne et agréable soirée Bernard http://img15.hostingpics.net/pics/759446ze54x3ag.gif

  • avatar image

    Martazan elena doina

    Ian 09, 2016

    Reply

    Am si eu un nazdravan de 3 ani si greu se lasa dus la culcare seara ce as putea face este nazdravan toata ziua aleargă prin casa cum sa il fac sa asculte ?

  • Cum să fii cea mai bună mamă din lume? - Emotii de mamica

    Sep 04, 2016

    Reply

    […] am scris postarea cu cărțile de parenting pe care le cumpărasem, vă spuneam că aceasta îmi dă impresia de o carte scrisă de cineva cu […]

Lasă un răspuns