În seara asta m-am chinuit o oră jumătate să îl adorm pe Edy. Nici nu știu dacă să râd de mine și nici măcar dacă e vreun pic amuzant, dar în ciuda situației, încă am chef de stat pe net şi de făcut haz de necaz.
Ne-am băgat în pat la ora 20.00 în ideea să dormim mai devreme. De câteva nopți Edy adormea greu şi credeam că e prea obosit pentru somn, ca ora e prea târzie. Am stins lumina, l-am lăsat să sugă, apoi a început distracția. S-a ridicat, a vorbit, s-a dat de-a dura, a repetat o grămadă de cuvinte, sunete, vocale. A început să râdă, să ne strige, să se alinte, să dea cu picioarele în marginea patului şi câte şi mai câte. M-am făcut că dorm, ca să nu fiu nevoită să îi dau atenție şi să continue circul, însă, fără a fi băgat în seamă, a continuat să bodogănească.
E o perioadă de achiziții acum, simt cum i se dezvoltă limbajul de la o zi la alta, cum încearcă să spună tot mai corect cuvintele pe care le stâlcea şi să descopere şi alte cuvinte noi. Încearcă să se cațere şi să fie cât mai activ, iar asta îl agită. Seara, în loc să adoarmă își aduce aminte de jocurile şi activitățile de peste zi și exersează la maxim cuvintele care îi plac cel mai mult.
Cum am reacționat eu?
Am fost foarte calmă și am așteptat să cedeze, să se lase pradă somnului și să vină singur la culcare. La un moment dat m-a pufnit râsul pe înfundate când îl vedeam prins de marginea patului cu mâinile la spate. Era lăsat un pic în față de parcă mai avea un pic şi cădea în nas, striga mama şi tata şi râdea în hohote. Cred că momentele astea sunt atât de speciale încât nu poți să te superi. Mă gândesc că o să îmi fie dor de nopțile astea şi de fața lui de copil nevinovat care se alintă mai ceva ca o pisicuță care toarce.
L-am așezat inițial lângă mine și fiindcă nu avea stare, i-am zis că eu mă culc şi cand vrea și el să doarmă, are sânul descoperit. L-a văzut în bătaia luminii de veghe, dar şi-a continuat repertoriul înca mult timp. A venit singur când s-a plictisit să stea pe întuneric şi când a văzut că totuși nu mai aprindem alt bec.
Am fost atât de calmă, deși mă întrebam în gând „oare când o să se culce?”. Mă uitam cu coada ochiului să văd ce face, apoi la ceas. Nu mi-a venit să cred că e prichindelul acela tăcut şi timid de altădată. Acum doarme, întins așa cum îi place lui şi mi-e drag să îl privesc. Iubesc ceea ce face, chiar dacă uneori îmi pune răbdarea la încercare. Asa e cu copii. Noi trebuie doar să îi iubim.
Pe curând!
11 Comments
racoltapetru6
ian. 06, 2016
Mami
ian. 06, 2016
Cristina
ian. 06, 2016
Mami
ian. 07, 2016
Cristina
ian. 07, 2016
moraritzamel
ian. 07, 2016
mopana
ian. 08, 2016
Mami
ian. 08, 2016
mopana
ian. 08, 2016
Mami
ian. 08, 2016
mopana
ian. 08, 2016