Povestiri din viata

Cum e să nu te uiți la tv?

sb10067909d-002.jpgTrec zilele așa de repede, că mă întind seara în pat şi mă întreb de ce sunt obosită. N-are rost să mă gândesc prea mult la asta când știu că toată ziua țopăi ca un iepure, dansez, îl duc pe Edy afară (în Bumbo), urc şi cobor trei etaje de câteva ori pe zi, pregătesc mâncare, fac curățenie, cumpărături, ne fugărim prin casă şi încă multe alte lucruri. Şi dacă aş calcula după câte jucării mă aplec să le pun la loc şi cât vorbesc, cred că depășesc cu mult numărul de calorii pe care le ardeam când faceam două ore de kangoo jumps sau aerobic deodată :).

De cele mai multe ori nici nu știu ce dată e. Dacă nu aş mai vedea pe net o ştire, nici măcar n-aş ști ce s-a întâmplat în țară. De fapt nici așa nu prea sunt la curent. Tot văd postări despre un anumit Bodnariu şi mă gândesc că dacă toată lumea scrie despre asta, înseamnă că e ceva important. Eu chiar nu stiu cine e și ce a făcut, parcă am fost refugiată pe o insulă pustie. Sincer, nici nu mă interesează.

N-am deschis de mult televizorul şi mi-e atât de bine fară el, încât nici nu mă tentează să îl deschid. Nu mă stresează nici sărăcia din țară, nici politicienii, nici măcar nu mă gândesc că sunt atâtea emisiuni în care oamenii bârfesc şi totuşi au atâta rating. Uit că avem televizor în casă și mi-e tare bine fără el. Mi-am molipsit şi soțul cu liniştea asta şi parcă joaca noastră prinde altă formă când nu avem sunet de fundal. Edy adoră să stăm toți ore în șir pe covorul din sufragerie şi simt că se poate concentra bine la ceea ce face. E atent la noi, nu-i fuge mintea pe ritmul muzicii sau pe altceva. Cred că de asta a început să vorbească.

Uneori deschidem pe radio și dansăm toți. Când obosim, revenim iar la liniște și joacă. Ne-am obișnuit așa şi cred că pe Edy l-a ajutat foarte mult. Nu credeam că se poate. Când mă gândeam ce aş putea eu să mă joc cu Edy atatea ore, mă apuca groaza. Ce să inventez? Dar el e încântat doar când mă aude numărând sau râzând, nici nu trebuie să inventez ceva. Îi arăt tot felul de obiecte, le denumesc, le numărăm, uneori le pun în versuri sau pe muzică. E tare încântat să învețe jucându-se şi avansează foarte mult cu limbajul. Uneori se joacă singur şi eu îmi fac treaba și îl supraveghez de la distanță, iar dacă are treabă cu mine vine şi mă solicită. E relaxant ceea ce fac, poate pentru că îmi place prea mult să fiu mamă. Și televizorul.. nu are ce căuta în contextul ăsta. Mi-am dat seama că greșeam mult când credeam că are un rol. Cred că acum că nu îl folosim, viața noastră e mai bună.

Pe curând!

Foto telegraph.co.uk

Facebook Comments
5 lucruri care îți fac casnicia mai frumoasă după ce apar copiii
5 lucruri pe care să NU le faci copilului tău

12 Comments

  • avatar image

    Rhea

    Ian 16, 2016

    Reply

    Zic ca e foarte bine! Noi nu privim la tv decat foarte rar...si atunci strict pe canalele de desene animate! De cand am renuntat la toate canalele ticsite de stiri, afirm ca sunt mult mai linistita, gandesc mai pozitiv si vad lumea cu alti ochi!

  • avatar image

    adndefemeie

    Ian 16, 2016

    Reply

    Mda, ce bine sa afli dupa ce ai incercat multe alte metode. Nu este un lucru rau la noi in casa, dar acum vad si eu ca se putea si altcumva. Si acum punem in practica tot mai des, adica stingem tv-ul tot mai des. Nu ca ar fi pe altceva in afara de desene animate, dar totusi.......... cat despre stiri, doar ce citesc online. Nu am mai vazut siri la tv de multa vreme. Nici ca m-ar interesa. Cand ai doi copii, ei sunt mai importanti. Uneori ne uitam la desene animate impreuna, si il mai intreb eu despre ce se intampla(ma prefac ca nu inteleg ce se intampla) si uneori ma mai intreaba el.La varsta de 6 ani e altcumva. E greu fara tv, dar foarte bine. Macar nu suntem interesati de tableta si/sau telefon. Cea mica e ahtiata dupa telefon, doar pentru ca este poza cu tata pe el, dar atat. <3

    • avatar image

      Mami

      Ian 16, 2016

      Reply

      Da.. cred ca mai tarziu va vrea la desene dar mi-am dat seama ca acum contează mai mult sa nu fie deschis tv. Cat despre tableta si tel sper si eu sa fie interesat asa de putin. Noi butonam foarte mult tel (eu blogul de pe tel il administrez) asa ca nu ii dau un exemplu prea bun..

      • avatar image

        adndefemeie

        Ian 16, 2016

        Reply

        Conteaza mult ce si cum face de mic. Poate , daca faceam altfel cand era mai mic era altfel acum cu desenele. Si conteaza si cum faci cand e maj mare. De ex eu am blocat cateva canale de desene, fiindca nu-i dau un exemplu bun, actiunea este foarte complexa si fantezista.

        • avatar image

          Mami

          Ian 16, 2016

          Reply

          Pe mine ma ingrozesc desenele de pe cartoon. Nu stiu de ce, dar cred ca o sa dispara si din grila noastra cand mai creste Edy

          • avatar image

            adndefemeie

            Ian 16, 2016

            Cartoon, si nickleodeoon.

  • avatar image

    mopana

    Ian 16, 2016

    Reply

    Eu cand eram mica eram lipita de televizor. Nu pentru ca nu voiau ai mei sa se joace cu mine. NU. Tata cauta peste tot desene cu Tom si Jerry, filme cu Stan si Bran si Chaplin. Si stateam amandoi si ne distram. Eu aveam o chestie, greu ma scoteau afara, dar si mai greu ma bagau inapoi in casa. Acum, nici nu mai stiu ce e ala televizor. Prefer sa ma plimb sau sa citesc ceva interesant, in special psihologie. Asta cand nu sunt pe blog :))

  • avatar image

    mcooper801

    Ian 16, 2016

    Reply

    Mare adevar !

  • avatar image

    racoltapetru6

    Ian 17, 2016

    Reply

    Cred că e benefică lipsa temporară a televizorului și, bănuiesc că, ulterior, a internetului sau a telefoanelor mobile. Sper ca, în timp, odată cu impactul societății și al anturajului, să nu vrea să recupereze cu vârf și îndesat „minunile” pe care le-a neglijat până atunci. O duminică foarte plăcută! :)

    • avatar image

      Mami

      Ian 17, 2016

      Reply

      Daca o sa vrea sa recupereze, treaba lui. Deocamdata ce pot eu sa fac, o sa incerc sa fac

  • avatar image

    deea tusk

    Ian 17, 2016

    Reply

    Sunt zile in care nici noi nu ne uitam la tv.Prefer internetul unde caut exact informatia de care am nevoie.Imi plac vlogurile cu mamici dar si divertisment.Asta mic nu prea e nici el interesat de tv.Ii dau doar pe duck tv daca e.

    • avatar image

      Mami

      Ian 17, 2016

      Reply

      Si eu prefer internetul. Nu neaparat pentru blog ci pentru orice

Lasă un răspuns