Activitati si jocuri

Săniuța fuuuuge

Azi dimineață când am ridicat jaluzelele, ce să vezi? Tot era alb în jur și fulgii se înghesuiau să cadă, unii după alții. Era un peisaj de vis, ceea ce mi-am dorit încă de când s-a răcit vremea şi n-am avut parte prea mult.

Edy știe de ninsoare, de zăpadă, le şi denumește (un pic stâlcit, dar se înțelege) şi ne arată la geam, așa că am zis să ieșim un pic. Ne-am amintit că avem o săniuța veche (nici nu ştiu cât e de veche), mică, așa că am căutat-o să vedem dacă o putem folosi.

 

Prima dată când l-am urcat, părea încântat, dar fiindcă săniuța nu avea spătar, era mai dificil.

Apoi am găsit şi spătarul rătăcit printre lucruri vechi, făcut exact ca pe “vremea noastră”. Se vede şi în fotografie modelul :). Soțul meu l-a montat, am pus o păturică şi eram încântați, dar a ținut iluzia până l-am pus pe Edy în ea. Cum stătea pe capătul saniei, pe spătar, dacă trăgeam de funie se ridica în față şi se lăsa în spate destul de tare. Până la urmă l-am mutat pe mijloc, am pus în zona spătarului pătura un pic adunată, cât să se poată sprijini şi am pornit la drum. Era relaxat şi stătea lejer. Încântarea a fost la cote maaaaximeeee, chiar dacă a ajuns şi cu toată fața în zăpadă. A început să radă şi atunci, deși nici nu putea deschide ochii din cauza zăpezii.

sanie_copil_mic_distractie_zapada-png_zpsvitf5d3r

 

Cel mai mult l-a încântat viteza. Dacă încetineam, începea să facă bmrrr, ca mașina. Făceam cu rândul la tras săniuța, am fugit tot cartierul câteva ture, iar spre final trăgeam amândoi, că eram istoviți. A fost grozav, chiar dacă săniuța noastră a fost demodată. Toată lumea din jur i-a zâmbit şi a remarcat bucuria lui.

Până acum nu ne gândisem să ne uităm prin magazine după sănii, așa că nici nu ştiu dacă există cu spătar, de cumpărat pentru cei mici, dar noi ne-am descurcat şi o să repetăm experiența şi cu altă ocazie, cu orice avem la îndemână. Distracție să fie!

Pe curând!

Facebook Comments
Versuri pentru copii mici II
Alba-neagra cu masina

18 Comments

  • avatar image

    deea tusk

    ian. 08, 2016

    Reply

    Ce frumos! Mi-am amintit un pic de copilărie! Sania era distracția principală! Odată am și adormit în ea!

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Ma bucur ca ti-am rascolit amintirile frumoase :)

  • avatar image

    racoltapetru6

    ian. 08, 2016

    Reply

    De parcă mai contează cum arată sania! Viteza e cea mai importantă! :)

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Așa e :)

  • avatar image

    szqwer

    ian. 08, 2016

    Reply

    Ce experiente faine ! Exista multe sanii cu spatar, la preturi foarte accesibile.Ultima oara eu am vazut in Cora o sanie cu spatar, saptamana trecuta ( aveti Cora, asa-i? :-) )

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Nu avem cora :(. Doar kaufland, carrefour, lidl, penny

      • avatar image

        szqwer

        ian. 08, 2016

        Reply

        La carrefour gasesti sigur saniuta cu spatar :-)

  • avatar image

    adndefemeie

    ian. 08, 2016

    Reply

    Si noi vreeeem !! Pe noi zapada ne ocoleste de cativa ani buni! Avem cat sa nu ne plangem, dar nici om de zapada nu am putut face sezonul acesta. Speram ca sa nu fie totul pierdut, si sa mai cada un pic de ninsoare. Daca nu , statiune scrie pe fruntea si portofelul sotului :P :) Va pupam toti trei (eu plus doi copii), sotul inca nu :P

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Pai lasa-mi adresa ca trimit eu macar o galeata de zapada pentru un om mic :)

      • avatar image

        adndefemeie

        ian. 08, 2016

        Reply

        Musai pt doi. Altfel e cearta pe galeata ;)

        • avatar image

          Mami

          ian. 08, 2016

          Reply

          Pai trimit doua galeti in cazul asta :)) fiecare cu a lui, sa nu iasa scandal

          • avatar image

            adndefemeie

            ian. 08, 2016

            ;)

  • avatar image

    mcooper801

    ian. 08, 2016

    Reply

    Nostalgii care raman pentru totdeauna...Doamne bine mai era ! Seara minunata sa ai !

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Cred ca de asta scriu pe blog. Cand voi citi peste ani o sa retraiesc fiecare moment. Multumesc, asemeni!

  • avatar image

    Poteci de dor

    ian. 08, 2016

    Reply

    mă primiţi cu săniuţa?

    • avatar image

      Mami

      ian. 08, 2016

      Reply

      Claaaar! Ai saniuta sau o echilibrezi pe-a lui Edy, sa nu se mai lase pe spate daca sta pe spatar? :)

      • avatar image

        Poteci de dor

        ian. 09, 2016

        Reply

        am grijă de Edy, am ziiiis! :D

  • avatar image

    Mami

    ian. 09, 2016

    Reply

    Buuun, atunci te astept ;)

Lasă un răspuns