De multe ori m-am gândit că ceea ce fac eu nu e bine, că poate pentru Edy (un an şi 5 luni) e prea mult. Îmi fac uneori procese de conștiință. Dacă vorbesc cu câte o rudă la telefon și el vine lângă mine, îl întreb ceva şi răspunde. Mi se spune să îl las în pace, să nu îl stresez. Oare chiar îl stresez? Ar trebui să mă folosesc mai mult de jucării? Să las deoparte număratul, culorile, felul în care fac animalelele sau explicațiile referitoare la activitățile noastre? Sunt oare ele prea mult pentru un copil?
Eu ştiu că în primii ani de viață ei învață prin asocieri şi prin jocuri. Îi arăt fiului meu un obiect şi îi spun ce e. Îi repet astăzi, mâine și așa învață. La fel şi când e vorba de acțiuni. Îi spun că beau apă, îi arăt. Îi spun când îl îmbrac şi când îl dezbrac, când mergem la magazin, ce produse cumpărăm sau că dormim.
Fac o distracție din spălatul pe față sau îi cânt un cântec care îl ajută să învețe numerele, degetele şi notele muzicale. Mintea lui se antrenează să facă tot mai multe legături și se dezvoltă. Chiar funcționează, noi așa l-am învățat multe lucruri.
Lui îi plac mult animalele, așa că în jocurile noastre tot timpul le-a întâlnit. Rimele sunt mai interesante dacă amintesc de o gâscă sau o rață. Să numărăm e mai frumos dacă sunt şi doi pui. Jucăriile au butoane care îl învață sunetele animalelor şi cărțile sunt cu vaci, porci și capre. Atunci când nu vrea să răspundă la o întrebare dă din cap „nu” şi nu spune. Nici nu insist, nu văd rostul.
Eu cred că un copil e stresat atunci când refuză să învețe ceva, când e obligat, e enervat de ceea ce i se spune sau nu vrea să coopereze.
Dacă e atent, vesel, implicat, nu cred că e prea mult pentru un copil. Nimic nu e prea mult atunci când ne face plăcere.
Jucăriile au şi ele un rol important în educație, însă nu trebuie să compenseze timpul petrecut cu familia. Ele sunt nişte instrumente de ajutor. Dacă le alegem bine, în funcție de vârstă, de capacitățile copilului, de ceea ce îi place, joaca va fi plăcută. El va învăța lucruri noi fără să fie constrâns.
Gândește-te că atunci când mergi la școală şi profesorul îți dă să citești o carte şi să o povestești în două săptămâni, nu e la fel de interesant ca atunci când o citeşti cu plăcere, din proprie inițiativă. Așa e și cu copiii. Au nevoie ca lucrurile să vină ușor, să îi capteze, să îi facă interesați şi curioși.
Dacă totul vine de la sine, eu cred că nu e prea mult pentru un copil. Nu merită să mă stresez pentru că știe culori și să numere, nu?
Tu ce părere ai?
Pe curând!
13 Comments
racoltapetru6
feb. 25, 2016
Mami
feb. 25, 2016
mamicadeleut
feb. 25, 2016
Mami
feb. 25, 2016
Ana
feb. 26, 2016
noradamian
feb. 26, 2016
Mami
feb. 26, 2016
Lavinia-Ionela
feb. 29, 2016
Mami
mart. 01, 2016
Lavinia-Ionela
feb. 29, 2016
Mami
mart. 01, 2016
Lavinia-Ionela
mart. 01, 2016
Mami
mart. 01, 2016