Mancare, sanatate, retete

Idei de mâncăruri (I)

De obicei fac o mâncare pentru toți cri din casă. Rar se întâmplă ca lui Edy să îi prepar altceva decât ceea ce mâncăm noi, așa că aș putea spune că gătesc sănătos. Fiindcă am văzut că nu sunt singura care se întreabă: “oare ce să mai fac de mâncare?” am hotărât să mai postez din când în când idei (când am!).

Nu sunt o maestră a bucătăriei şi nici nu folosesc tot timpul cantități exacte, însă de multe ori o idee primită din altă parte sau o fotografie văzută la cineva, mă face să găsesc răspunsul la întrebare. Cu ce mai am prin frigider reușesc să încânt papilele gustative a băieților.

Vi se întâmplă şi vouă să îl întrebați pe soț ce ar mai vrea să mănânce şi el să spună “nu știu” sau “orice”? Eu pățesc des şi aș putea crede că rețeta de “nu știu” se aseamănă cu cea de cartofi prăjiți, însă pentru siluete frumoase mai bine fac ceva care să nu fie prăjit.

Ceea ce postez sunt doar idei de mâncăruri, așa că nu o să scriu rețetele elaborate. Fiecare e liber să reinventeze cu ce găsește în propriul frigider, să se joace, să facă alte combinații.

Ce idei de mâncăruri am avut de curând?

Ieri am făcut peşte la grătar cu orez dar şi o ciulama de legume (am pus la călit în ulei de măsline un pic de ceapă, apoi am adăugat dovlecel, morcov şi ardei gras, toate tăiate cubulețe. Am adăugat un pic de apă, condimente şi le-am lăsat un pic să fiarbă, apoi am pus și câteva buchețele de broccoli fierte separat. Când a fost gata, am adăugat smântâna. Am amestecat de câteva ori al foc mic și gata).

Astăzi am făcut piure de cartofi şi pifteluțe de pui cu sos de roşii (am amestecat la robotul de bucătărie un piept de pui, un ou, o ceapă, condimente, pâine înmuiată în lapte și scursă. Când s-a făcut ca o pastă am adăugat parmezan și am amestecat. Am făcut biluțe mici pe care le-am pus la fiert în apa care aproape fierbea. Se ridică la suprafață când sunt fierte. Separat am pus la călit ceapă, am adăugat ardei gras și morcov, apoi am adăugat pifteluțele cu puțină zeamă în care au fiert, suc de roșii, boia de ardei şi alte condimente, şi am mai fiert până a mai scăzut sosul).

Această idee e “furată” de la o prietenă dragă care îmi spunea nu de mult că piftelele fierte sunt o alternativă sănătoasă, iar cu sos ies foarte bune, așa că am vrut şi eu să încerc. Nu mă gândisem până acum şi ce e drept, au ieșit delicioase. Nici n-am stat foarte mult în bucătărie. Sunt cele din imagine!

Am făcut şi ceva dulce, o ciocolată de casă (şi pentru copii). A ieșit bună, cel puțin lui Edy i-a plăcut. (Am folosit 100 g unt, 150 g lapte praf, pudră de roşcove şi două lingurițe de miere.  Am topit untul, am adaugat mierea apoi laptele praf cernut, o linguriță de carob apoi am amestecat bine, am pus într-o folie şi am dat la rece). Mergeau adaugate alune, migdale, nuci, stafide, dar fiind prima dată când făceam, nu stiam cum o să iasă. Data viitoare o să adaug, parcă e cam fadă fără.

Îți plac aceste idei?

Deocamdată mă opresc la aceste sugestii şi vă aștept și pe voi să îmi spuneți ce ați mai gătit în ultima perioadă. Orice idee e binevenită atât pentru mine cât și pentru alte mămici care citesc!

Pe curând!

Facebook Comments
Acadeleeee
De ce să nu obișnuim copiii cu "de toate"?

15 Comments

  • avatar image

    Poteci de dor

    feb. 20, 2016

    Reply

    Mulţumesc pentru idei, pifteluţe aşa n-am făcut dar voi încerca.

    • avatar image

      Mami

      feb. 20, 2016

      Reply

      Cu drag! Ies delicioase. Tu ce ai mai mancat zilele astea? N-ai o idee buna si pentru mine?

      • avatar image

        Poteci de dor

        feb. 20, 2016

        Reply

        Eu săptămâna asta fiind de dupămasă la muncă, m-am uitat în fiecare noapte la Jamie Oliver pe Paprika. Deh, nu ştiu ce m-a apucat că până acum ori citeam, ori mă uitam la documentare până adormeam. Şi am furat idei de la el, că emisiunea e cu reţete care se fac în 15 minute. Azi noapte a făcut piept de pui cu legume şi linte. Eu? Am făcut o prăjitură cu griş însiropată cu cafea şi glazură de ciocolată. Tu poţi înlocui cafeaua cu lapte dacă papă şi Edy. 3 ouă, 8-9 linguri de griş şi zahăr. Atât trebuie ;)

        • avatar image

          Mami

          feb. 20, 2016

          Reply

          Multumiiim!!

  • avatar image

    MMara

    feb. 20, 2016

    Reply

    Ciuperci umplute la cuptor!! Super bune și foarte ușor de făcut! Pentru umplutură: carnea de pe pulpele de pui tăiată cubulețe mici, ceapă, o roșie mare sau 2-3mici,cozile ciupercilor tăiate și ele cubulețe mici, condimente. Se pune ceapa la călit, când e transparentă punem carnea. Când carnea se albește punem cozile de la ciuperci. Când apa lăsată de ciuperci scade adăugăm condimentele( ce doriți voi, eu pun sare,piper și pudră de ardei sau paprika powder dulce) după condimente adăugăm roșia pe care o decojim înainte să o tăiem și pe ea. Când zeama de la roșie dispare e gata umplutura. Eu le las la cuptor 20 min la 200 de grade și la sfârșit pun cașcaval pe deasupra să se topească. Poftă bună!!:))

    • avatar image

      Mami

      feb. 20, 2016

      Reply

      Supeeer!! Multumesc de rețetă!!

      • avatar image

        MMara

        feb. 20, 2016

        Reply

        Cu mare plăcere!

  • avatar image

    Ema

    feb. 21, 2016

    Reply

    Idee buna ;) sa stii ca am sa incerc si eu piftelutele :P

    • avatar image

      Mami

      feb. 21, 2016

      Reply

      Super! Tu nu ai o idee de impartasit? :D

  • avatar image

    racoltapetru6

    feb. 21, 2016

    Reply

    Când e vorba de mâncare, / Vin și eu cu poftă mare / Și-o rețetă simplă tare. Îmi plac cartofii franțuzești. Nu-i nevoie decât de cartofi fierți și feliați în straturi cu ouă fierte, pesmet, smântănă și ulei, firește. Se mai poate adăuga și caș dat prin răzătoare. Dați apoi la cuptor și serviți calzi.

    • avatar image

      Mami

      feb. 21, 2016

      Reply

      O idee grozava! Multumesc!!

  • avatar image

    Aliosa

    feb. 21, 2016

    Reply

    Buna ziua buna gospodina ! Felicitari pentru " Idei de mancaruri" ! :) Eu nu mi-s BUCATAR dar stiu a face foarte multe feluri de mancare caci vreo cativa ani de zile , ELEV de liceu militar fiind, faceam parte cel putin odata pe luna din GRUPA de serviciu la bucataria unitatii si " trageam cu ochiul " :) nu numai la BUCATARESE ci si la RETETELE pe care le foloseau pentru a gati SANATOS !!! :) :) :) Sincer,nu am stiut de reteta cu PIFTELUTE fierte in supa ci doar prajite in ulei ! :) Cum vreau sa-mi scada COLESTEROLUL, voi trece la reteta ta Mami ! :) Multumesc pentru "Idei de mancare " :) dar si pentru ultimul comment pe aliosapopovici.wordpress.com/2016/02/19/ O duminica cat mai placuta intregii familii iar pentru tine Mami, toate florile ce vor apare rand pe rand in videoclipul : youtu.be/atNs-k9rBPo Cu stima si respect, Aliosa.

  • avatar image

    Super-Mami

    feb. 26, 2016

    Reply

    ia uite-leee, ce frumoase sunt :). Cred ca tot asa am sa fac si eu pentru wk asta, ca ne-au placut si au fost si usurele. Si ciocolata de casa... zic de cateva zile ca fac gogosi, clatite, de toate - si nu apuc nimic! Pupici!

  • avatar image

    Cristina

    mart. 09, 2016

    Reply

    Cu o maaaare intarziere cateva idei din meniul gargaritei mele: Pizza de casa fara carne (tu poti pune pui daca iti place; mie nu-mi.place pt ca se usuca la copt; la mezeluri zic pas pt ca mananca si ea). Pun pe blat (din faina integrala): sos de rosii pasate, ciuperci si masline feliute, porumb, ardei fasii, cateva sferturi de rosii cherry, cascaval ras (specialitatea Dalia e din cas oparit) si branza telemea rasa. Deasupra torn 2 oua batute sa tina totul pe loc cand ii tai cipilului fasiute de tinut in mana. Ii place mult seara si-i fac 1 data/ sapt. Chiftelute cu legume si curcan la cuptor: 1/3 carne tocata curcan + 1/3 dovlecel ras + 1/3 morcov ras + 1 ou + pesmet cat sa fie amestecul bun de modelat. Se modeleaza in marimea dorita si se baga la cuptor. Eu le fac micute si rotunde pt ca noi le mancam cu paste si sos de rosii. Garga le vrea simple. Noi nu mancam pui din comert. Iar cel de tara e bun doar in supe sau tocanita pe care nu o mananca. E atos si dupa 2 ore de fiert la oala sub presiune. Gaufre cu masline, ciuperci, marar si telemea= cina. Sau gaufre dulci cu miere = mic dejun. Ai nevoie de forma. Merita. Altele pe care le fac (eu prefer salata) supa de pui tara cu galusti, bors cu perisoare, supa crema de legume, crema de linte rosie,supa crema de rosii cu orez. Ardei umpluti cu vita 1/2 si orez 1/2. Canelloni cu verdeturi si branza telemea. Sufleu de dovlecei cu branza de vaci. Drob de curcan. Ficatei cu legume la cuptor (ffff rar). Nu am retete anume le fac din ochi in functie de ce am in frigider si ce spune cartea de bucate numita google. Gargaritei nu-i place carnea. Asa ca o maschez cum pot.

  • avatar image

    Cristina

    mart. 09, 2016

    Reply

    Daaa. Si eu sunt uimita ca am invatat de un an sa gatesc. Cica ies si bune :)) Inainte scapam repede cu o salata, paste si (rar de tot) o friptura la cuptor. Nevoia te invata,ce mai. Mai fac si cus cus cu legume mexicane pt cea mica pt garnitura. Ii toc milimetric putina carne in el. Pofta buna la tot!

Lasă un răspuns