Lui Edy îi place mult să doarmă pe burtă. Cred că mă moștenește 🙂 eu numai așa aș dormi. De multe ori doarme cu fundul în sus și cu genunchii la piept şi mă amuză poziția respectivă. Fac o paranteză să vă spun că somnul cu fundul în sus nu are nicio legătură cu viermii intestinali. Citisem undeva despre o mamă panicată că cineva i-a zis că dacă doarme așa copilul, înseamnă că are viermișori 😦.
Revenind la somn.. Edy, de multe ori după ce termină de supt, se întoarce cu spatele la mine și adoarme. Însă uneori se ridică și se foieşte ca şi cum și-ar căuta locul şi se urcă pe pernă. Nu s-a întâmplat doar odată, se întâmplă aproape în fiecare seară. Dacă doarme pe o parte sau cu fața în sus, nu se urcă pe pernă, doarme fără, însă pe burtă nu se poate altfel.
Niciodată nu am fost de acord să îl pun pe pernă.
Nici pentru ca să îl obișnuiesc cu statul în fund, nici la culcare, pentru că știam că bebelușii trebuie să doarmă pe loc drept. Așa e bine pentru coloană. Până și căruciorul a fost cu landou, să nu cumva să fie vreun pic oblic când doarme el. Totuși, acum nu prea am ce să îi fac.
Când dorm copiii pe pernă?
Ştiu că pe pernă se poate dormi de la 2-3 ani. Acum nu cred că îl afectează felul în care doarme, pentru că nu stă cu fața în sus sau gâtul strâmb, dar mi-am mai pus probleme şi mi-am făcut procese de conștiință. Dacă îl iau de pe pernă se întoarce mofturos sau se urcă din nou.
Eu am fost întotdeauna de parere că toate lucrurile vin de la sine și trebuie să le dăm voie să fie așa, însă nu pot să nu mă gândesc că poate ar trebui să fac ceva. Cât pot, îl mai feresc. Eu mai pun pături sau perne şi în alte zone ale patului, ca să nu cadă el şi dacă ajunge pe la ele tot așa se urcă.
Ai voștri copii tot asa fac?
8 Comments
Ileana
mart. 26, 2016
A.Dreamer
mart. 26, 2016
Aliosa
mart. 26, 2016
racoltapetru6
mart. 26, 2016
doarnicol
mart. 26, 2016
Ileana
mart. 26, 2016
Poteci de dor
mart. 26, 2016
Aliosa
mart. 27, 2016