De curând am făcut curățenie de primăvară. Am scos hainele groase din dulapuri, am pus în loc tricourile şi fustițele. Am scos hainele care i-au rămas mici lui Edy, am triat ce era nou să știu ce mai avem. Le-am aranjat pe toate de la mic la mare, că îmi place să le văd aliniate frumos pe umerașe şi m-am îndreptat spre cutiile de jucării. Fiindcă Edy nu mai e chiar mic, am hotărât să pun deoparte cam tot ce însemna jucarii de bebelusi. El acum e interesat mai mult de forme, butoane şi alte tipuri de activități. Nu m-a lăsat inima să i le iau de tot, așa că le-am pus într-o cutie la îndemână. Zornăitorile au culori frumoase, de jucăriile gingivale încă e nevoie, de covrigii de plastic este încă interesat, cum să le pun în altă parte?
Mie mi se par foarte practice cutiile de depozitare.
Copilul are posibilitatea să păstreze mai bine curățenia, să țină jucăriile pe categorii și știind cum sunt aranjate, nu mai scoate de peste tot, devine mai responsabil, învață să fie ordonat. Metoda Montessori mie mi se pare foarte bună, iar una dintre recomandări este chiar folosirea acestor cutii.
Mie nu îmi place să aștept Paştele sau Crăciunul ca să sterg praful şi să simt mirosul de curat. Nici nu înțeleg excesul de zel care începe chiar înainte de o sărbătoare mare. Prefer să spăl geamurile mai des, să sterg praful şi de pe dulap şi de dedesubt, iar căldura îmi dă un impuls şi mai mare de a face curat. Parcă mi-e mai drag să am activități gospodărești când soarele bate la geam. Îmi face pofta de flori în casă, miros proaspăt şi chef de treabă.
Apropo de flori, zilele astea am tot mers în piață. Aș veni cu câte un braț de lalele, zambile sau frezii în fiecare zi dacă ar fi după mine. Sunt atât de frumoase! Am preferat însă să nu cumpăr flori, pentru că aveam acasă încă buchețelul de frezii primit de la soț de 1 martie. Şi nu numai că e frumos, dar miroase tare bine.
Zilele care urmează voi merge în vizită la un bebeluș născut de curând.
I-am luat hăinuțe şi o jucărie cum a avut și Edy pentru că ştiu ca a fost foarte încântat de ea. Și acum o mai găsesc prin casă, deci încă nu a devenit plictisitoare. O pun şi pe ea în cutia de depozitare deși știu că mâine iar o culeg de pe jos. Măcar am astăzi satisfacție că e curățenie :).
Pe curând!
6 Comments
racoltapetru6
mart. 03, 2016
MMara
mart. 03, 2016
Mami
mart. 03, 2016
Aliosa
mart. 04, 2016
Cristina
mart. 04, 2016
Mami
mart. 04, 2016