Azi Edy a împlinit un an şi 6 luni de când s-a născut. M-a trecut un fior când m-am gândit la asta. S-a mai scurs un sfert din concediul meu de creștere a copilului şi am emoții pentru ce va mai urma. Știu că o să primesc încurajări că mai este timp. Poate nu e chiar așa de greu să te întorci la serviciu, însă planurile şi gândurile mele sunt un pic diferite. Am emoții pentru tot. O să scriu despre asta cu altă ocazie.

Așa cum v-am obișnuit în fiecare lună, astăzi scriu despre dezvoltarea la un an şi 6 luni şi noi achiziții.

Edy e vesel în mare parte a zilei, mai ales seara când pur și simplu are câte un puseu de energie. Parcă dintr-odată i se încarcă bateriile şi râde, fuge, se joacă, se ascunde, vorbește, e în formă excelentă. Pe timpul zilei are momente în care se enervează mai repede, mai ales spre amiază când e obosit. I-a ieșit o masea (nu cred că în întregime), iar alte trei îl chinuie. Nu pot să zic că mă afectează supărarea lui. Adică ne putem înțelege şi îmi pot păstra calmul și răbdarea.

În ce privește vorbirea, s-au schimbat foarte multe.

Dacă până acum îmi denumea lucruri sau animale, acum a început să repete şi legături: aici, adu-mi, poți, de ce, ce e asta, acum, unde eşti etc. Uneori mă surprinde câte lucruri ştie şi înțelege. A început să asocieze mai multe cuvinte în vorbire şi uneori intuiesc ce vrea să îmi spună. De exemplu „mall pești” înseamnă că vrea să vadă acvariul de la mall. A început să discute când pune telefonul la ureche. Într-o zi a zis „alo tuşi acasă” (tuşi fiind mătușa lui).

E foarte speculant cu noi şi uneori face niște fețe de alintat, pentru că ştie că ne dă gata. De exemplu dacă îl întreb ceva ce a zis dimineață pentru prima dată şi seara vreau să audă și soțul meu, nu mai vrea să spună. Râde un pic sfidător sau se rușinează. Îl las în pace și după două minute repetă singur de zece ori :).

Încearcă să ne distragă atenția când nu știe sau vrea să evite ceva. Bate din picioare sau plânge dacă nu vrea să îl schimb sau dacă îl duc unde nu vrea. Am învățat să mai evit unele supărări și să îl iau cu binișorul, mai ales în perioada asta cu erupție dentară. Dacă se joacă si trebuie să îl îmbrac să ieșim, nu îl iau pe sus. Îi spun unde mergem și eventual ceva care să îl distragă de la joacă: „hai să vedem ce culoare au pantalonii cu care te îmbrac, sau ce bluză luăm din dulap”. Mi se pare normal să dau importanță şi activităților lui.

Uneori îl schimb de scutec în cadă în loc să îl țin pe pat (să trag de el, să îl imobilizez ca să nu murdărească etc) și să plângă. E o metodă grozavă care la noi funcționează foarte bine. Pun în cadă un pătrat de finet cât să nu îi fie rece la picioare şi îl schimb fără să îl așez. El stă în picioare şi îmi arată lucruri din baie şi știu că e vesel și liniștit.

Încercăm să ne păstrăm pe poziții când nu îi dam voie ceva.

Dacă îi spun să nu umble undeva şi nu mă ascultă, îl iau de acolo. Prefer să nu îi spun nimic dacă știu că aș ceda. Dacă îl urc pe birou (îi place mult să îl urc acolo) şi umblă la cărți unde nu îl las, îi spun că dacă mai umblă odată, îl dau jos. De obicei funcționează, dar daca nu, îl dau jos fără alte negocieri.

Nu i-am ascuns nimic niciodată. De exemplu, am pus bețele de urechi undeva pe dulap şi i-am zis că le-am pus acolo ca să nu ajungă la ele, pentru că se poate răni. Nu s-a împotrivit niciodată când i-am dat explicații de acest gen. În schimb a început să plângă când o rudă i-a ascuns ceva şi i-a zis „nu-iii”. Cred că n-a înțeles dispariția miraculoasă. Nici eu nu sunt de acord cu metoda asta.

Uneori mă gândesc că i-am repetat prea des când să aibă grijă.

Nu l-am luat de la marginea patului, nici nu l-am ferit de colțurile mobilei, dar eram în apropiere gata să intervin. Îi spuneam „ai grijă că aici poți să cazi”. Acum dacă e la marginea patului îmi spune singur „cazi” şi e atent. Ocolește bălțile dacă îi spun „ocolim balta” și se uită în jos dacă îi zic să fie atent că e de coborât sau de urcat.

A început să alerge mai mult pe afară şi e foarte atent la copiii care joacă fotbal. În casă dă cu piciorul la minge și zice „gol”. Încă nu vrea să spună „pa” când plecăm de undeva, dar după ce plecăm, zice :). A avut o perioadă în care absolut tot ce întrebam avea ca răspuns „nu”. Dădea și din cap că nu, dar a început să zică și „da”. Promițător! 🙂

Încearcă să imite tot mai multe.

De exemplu se duce în baie, ia sticla cu balsam de rufe, deschide sertarul de la mașina de spălat şi o tot aburcă acolo ca și cum ar turna. Scoate haine din mașină şi le pune în lighean. Dacă vede mopul sau mătura le plimbă prin casă, șterge praful, iar eu încerc să îl implic cât mai mult. Îl rog să pună jucării la loc, să arunce câte ceva la gunoi. Uneori e foarte încântat, uneori nu vrea să facă nimic. Dacă mergem la magazin preferă să meargă el printre rafturi şi îmi arată creme, gel de duş. Le denumește, spune culori de ambalaje, își găsește ocupație.

În ce privește mancarea, are zile mai bune sau mai rele.

Mănâncă ce vrea din ce îi dau. Încă nu mânuiește tacâmurile dar preferă să se autoservească (cu mâna, normal). Ține cana în mână, duce la gură să bea, dar fiindcă varsă aproape toată apa prefer să îi dau pai.

• Dimineața îi dau în general ou, brânză calcică, pâine cu unt, cascaval, iaurt, fructe, clătite, lapte cu paste etc în funcție de ce mâncăm noi dar ce vrea și el. De exemplu are zile când vrea pâine cu unt, ou fiert şi brânză şi zile când vrea cașcaval şi nimic altceva.
• La amiază îi dau în general ciorbă cu carne și legume. Nu pot să spun că fac multe tipuri de ciorbă ci mă folosesc de ce am în frigider. Nu fac supă cremă pentru că nu o mănâncă nimeni din casă. Lui Edy îi plac mult legumele, în special sfeclă roșie, țelină, morcov, dovlecel şi broccoli (da, în ciorbă). Mănâncă și cu ceapă sau smântână.
• Seara îi dau ce mâncăm şi noi. De obicei fac carne de pui sau pește la gratar, cuptor, dry cooker cu ceva garnitură. Ne plac legumele (fasole verde, mazăre, dovlecel sau combinații de tot felul), orezul, dar și salatele şi cartofii în diferite rețete. Mai fac şi paste, lui Edy îi plac foarte mult.

În afară de mâncare, laptele matern este la cerere.

Alăptez noaptea cam de două ori sau mai mult, dar simt că Edy are încă mare nevoie de liniștea pe care i-o oferă sânul. Nu am de gând să renunț curând.

Abia aștept să se mai încălzească afară pentru că dacă e un pic mai răcoare nu găsim niciun copil afară (nu înțeleg de ce). Vreau să văd cum reacționează Edy cu copii necunoscuți. Pe verișoara lui o îndrăgește.

Alte lucruri.. ce să vă mai scriu? Dă noroc, tropăie, e atent la detalii, la unele persoane râde şi se alintă deși nu le-a mai văzut niciodată. La unele se uită serios, dar nu pare că ar vrea să o ia la fugă în vreo situație. Nu se simte prea confortabil în jucăriile din parcuri dar a mai stat în câte un leagăn sau ținut pe tobogan.

Cred că e un copil care crește frumos, e inteligent şi… e al nostru ❤❤. Îmi doresc să ne bucurăm de el cât mai mult, să fie sănătos şi să vedem în continuare ce ne așteaptă.

Pe curând!