Când am început să îmi fac planuri despre cum se va desfășura antrenamentul la oliță, prima dată m-am gândit la obiectul cu pricina. Am căutat în mai multe locuri, dar oferta de la noi din oraș nu era prea mare. Ce voiam noi să aibă? Ce nu voiam? Iată cum alegem olița.

Noi am căutat o oliță simplă în ideea că dacă e preocupat cu joaca, gândul nu îi mai este la ce are de făcut.

Am vrut să fie stabilă, ca atunci când se ridică de pe ea să nu plece cu totul.

Am vrut margini late, să nu îi stea fundul incomod, nici să nu îi alunece înăuntru.

Voiam să aibă și protecție în față (bucățica aceea mai înaltă) care face să nu sară pipi şi pe lângă.

Deşi am plecat de acasă cu gândul la cea mai simplă oliță pe care o găsim, la magazin am găsit una mai stabilă (avea niște picioare în lateral). M-a ademenit acest detaliu. Ce mai avea în plus? Un senzor de umezeală care făcea olița să cânte atunci când copilul face pipi. Am luat-o (bucuroasă de achiziție) dar între timp m-am convins că am dat banii aiurea.

Când am început antrenamentul, îi ziceam lui Edy că va face să cânte olița dacă va face în ea. El nu a fost impresionat de idee.

N-a trebuit prea mult până când umezeala să pătrundă pe lângă senzor şi olița noastră să cânte mai bine de o oră. M-am trezit și în vreo două nopți și nu înțelegeam ce se aude prin casă. După lungi căutări am realizat că sunetul se aude din baie. Olița pornea singură. Bineînțeles că în final s-au terminat bateriile (norocul nostru că au ținut doar atât) şi gata cu muzica. Deci acum nu mai cântă.

Odată am găsit ud sub oliță şi încă nu am aflat dacă s-a prelins pe lângă senzorii minunați sau era apă de înainte să o așez acolo. Sper totuși să nu fie prima variantă, pentru că ar fi de aruncat.

Concluzia? Acum aş merge și aş lua cea mai ieftină, simplă, clasică oliță. A noastră e stabilă, măcar atât, dar a costat cât luam trei simple..

Pe curând!