La noi încă nu s-au terminat sărbătorile. Pe 28 aprilie a fost ziua mea, dar n-am reușit să o sărbătoresc atunci, pentru că au venit sărbătorile de Paști. Nu am găsit o zi în care să adunăm lumea la un loc, dar a venit între timp şi ziua soțului așa că de trei zile suntem într-o sărbătoare 🙂 (asta în caz că vă întrebați unde am dispărut).
De Paști au venit rude din alte zone ale țării, am fost la țară, am stat toți la masă, am vorbit, am ciocnit ouă roșii și cum era de așteptat, Edy a fost în centrul atenției. Îi place să aibă ocupație, să se joace cineva cu el tot timpul, să își etaleze cunoștințele vaste şi să râdă pe sub mustăți de fiecare dată când i se face pe plac.
Azi am avut din nou musafiri așa că abia acum am reușit să pun casa la punct. E miezul nopții dar mă bucur că a fost frumos şi am reușit să ieșim şi afară pe seară. Dimineață ploua tare și era rece dar între timp și-a mai revenit vremea.
Astăzi, Edy a fost mai mofturos. Nu s-a atins aproape deloc de mâncare dar a stat la sân foaaaarte mult. Ieri a mâncat foarte puțin. Sper să înceapă să iasă caninii pentru că am văzut că sunt umflate gingiile. Chiar de mult nu a mai stat atât la sân. La ultimele măsele ieșite a mâncat foarte bine dar cred că ați observat şi voi că fiecare dinte sau măsea iese cu simptome diferite, nu-i așa?
Acestea fiind zise mă arunc în perna mea pufoasă să îmi odihnesc oasele până mâine când o iau de la capăt. Nu cu musafirii, că e luni și e gata distracția, ci cu mămicia :). Nu că aş fi făcut vreo pauză, dar am avut treabă şi Edy nu a avut parte de mine ca de obicei.
Pe curând!
8 Comments
Aliosa
mai 09, 2016
emotiidemamica
mai 09, 2016
Racolța Petru
mai 09, 2016
emotiidemamica
mai 09, 2016
Monica
mai 09, 2016
emotiidemamica
mai 09, 2016
Călător prin viață
mai 10, 2016
emotiidemamica
mai 10, 2016