Nou nascut si bebelus

Din culisele meseriei de mămică (în primul an)

Când nu ai copii, ai multe păreri despre copiii altora. Pe de-o parte e normal, pentru că nu știi cum e să fii părinte și există cumva un tipar al copilului perfect în rândul nostru. Apoi naști și parcă vezi lumea cu alți ochi. Prima dată te învinovățeşti pentru că nu ai născut natural și că nu ai alăptat decât puțin. S-a luat de tine și o mămică din grupul de Facebook, să te sfătuiască în mod ironic și te-a făcut să te simți și mai nasol. De parcă nu era destul…

Apoi te mobilizezi și prinzi ceva curaj. Asta e, îți spui. Nu ai alăptat, dar faci alte lucruri bune. Și începi să crezi că știi destule, că nu mai trebuie să primești sfaturi. Uneori crezi că ceilalți au ceva cu tine chiar şi cu modul în care îți crești copilul. Vin neamurile în vizită, îi trimiți pe toți la spălat și dezinfectat. Dai în urma lor cu sprayuri, să fii sigură că nu îți vor afecta comoara. Mergi la 10 medici să cîntărească bebelușul și te superi când ți se zice că e mai gras sau mai slab decât “normalul”. Tu îl vezi perfect.

La 3 luni.

Ai impresia ca bebe e mare când te urmărește cu privirea și că deja te înțelege, deși nu are mai mult de 3 luni. Te și oftici când altcineva îți spune “ei, da… înțelege”. La 3 luni și o zi te sperii dacă nu ține capul. În fața tuturor spui cât de diferiți se dezvoltă copiii, dar în mintea ta ești cu frica la maxim. Dacă are probleme?

Totuși tu vezi schimbările în bine și ești sigură că al tău copil se dezvoltă înaintea tuturor. E un copil precoce, îți spui. Îți dorești să fie supradotat, să fie mai breaz decât al vecinei care te-a enervat de dimineață.

La 6 luni

Bebe începe sa aibă un program. Știi cam pe la ce oră doarme și ești încântată că ai reușit ce alții se plâng de când e lumea. Începe sa doarmă singur în pătuț. După două zile ai impresia că al tău e cel mai cel. Dar asta se spulberă imediat. Programul lui se schimbă din nou după două săptămâni și nici nu mai doarme singur. Îi ies dinții.

E tot mai agitat și mofturos și tu te întrebi unde greșești. Îți propui să fii o mămică mai autoritară, să îl educi în așa fel încât să nu îți facă nazuri când mai crește. Ți-au zis alții mai demult să nu îl lași să ți se urce în cap, dar nu ai ascultat. Acum simți că aveau dreptate. E plângăcios când te vede că ieși din camera. Așa îți trebuie dacă l-ai ținut numai după tine. Îți propui să îl mai ignori. Trebuie să fie independent!

Începi să îi dai mâncare, dar el nu bagă nimic în gură. Își dă pe față, pe masă, pe haine, stă o oră și se joacă, dar de mâncat… nici gând. Și e frustrant pentru că nu așa îți închipuisei. La tv bebelușii deschid gura mare și râd atunci când văd lingurița plină. Al tău de ce nu face așa? Pe grupul cu diversificare mămicile arată ce castron mare au dat gata ai lor. Off, părințeala asta e tare dificilă.

Ai vrea ca la 7-8 luni să facă ceea ce alți copii nu fac. L-ai pus să pășească de la 5 luni și nu înțelegi de ce nu merge deja. Habar nu ai că vor mai trece încă vreo 6 până chiar va merge. Vezi că aici nu poți sa îl convingi, așa că te hotărăști să îl înveți la oliță. Vezi că face de câteva ori, așa că îți propui şi un target: până la un an fără scutece. Îl pozezi și îl pui pe Facebook să vadă lunea.

Apoi spre 10 luni e tot mai agitat noaptea. Se trezește și se ridică de-a buşilea, vorbeşte prin somn, plânge, îi mai ies şi dinți şi tu devii tot mai obosită şi mai enervată de situație, mai ales că el tot timpul a dormit bine noaptea. Oare așa va fi de acum încolo?

La 1 an

Când ajungi la un an, îți dai seama că l-ai pus prea devreme pe oliță și că nu mai vrea nici să o vadă. De stat pe ea, nici gând. Începi să te informezi și te hotărăști să mai aștepți până vezi că înțelege ce îi explici. Dar întrebi o vecină la ce vârstă a renunțat al ei la scutece şi în gând ești dezamăgită că n-ai reușit să fii tu mai presus.

Te așteptai să facă singur primii pași la 8 luni, să vorbească, să tragă de peste tot, dar a ajuns la un an şi abia stă în picioare. Oare tu ești vinovată, te întrebi? Mai vin şi vreo două rude şi pun paie pe foc şi gândurile negre te macină zi și noapte.

Te bucurai că a zis ma-ma la 3 luni. Te-ai lăudat atunci la toți cunoscuții (și nu te credea nimeni). Apoi te-ai simțit nasol pentru că nu a mai zis nimic și nu înțelegi de ce. Doar ai auzit că a zis și că poate. Îi repeți non-stop ma-ma-ma-ma-maaaa. Nu te poți face de râs în fața prietenilor la care te lăudai. Are deja un an, chiar nu are de gând să mai spună nimic?

Nu poți fi o mămică perfectă!

Eu cred ca toate trecem printre etapele de mai sus.. poate cu mici excepții. Vrem să fim perfecte, să le facem pe toate. Avem niște lucruri fixate în minte, credem ca așa cum e copilul azi va fi și peste o lună. Dar nu, ei sunt așa de schimbători încât nu le putem anticipa urmatorul pas.

Ne mândrim cu ceea ce avem și ne dorim să ne împărtășim bucuriile cu cei din jur. Uneori însă, bucuriile noastre nu par la fel de mărețe și pentru ceilalți. Putem să ne ocupăm timpul mai mult privind ceea ce ne bucură îl loc să dăm totul mai departe.

E important să ne pliem după copii, să îi lăsăm în ritmul lor, nu să îi forțăm să țină pasul cu cerințele noastre. Dezamăgirea nu ne face bine, dar ea apare dacă ne fixăm obiective care nu țin de noi. E important să vedem bucuria pe care ne-o aduce copilul în casă și în suflet, fără a face comparație.

Suntem mândri, dar rar văd o mamă care să vorbească despre fericire şi nu despre cât se chinuie cu cel mic. Oare de ce?

Am uitat să iubim?

Nu cred. Am uitat însă să ne mulțumim cu ce avem şi să fim fericiți.
Pe curând!
Facebook Comments
Ce am învățat de când sunt mamă? Partea 1
Despre sex. Al copilului, bineînțeles

4 Comments

  • avatar image

    mamicadeleut

    iun. 08, 2016

    Reply

    Citind postarea mai ca mi-au dat lacrimile. Se aseamana foarte mult cu trairile mele din primul an de viata al copilului. Si de abia dupa un an am invatat sa ma lupt cu fricile mele si sa ma bucur de copil si de viata. Nu stim ce ne rezerva viitorul asa ca cel mai sanatos e sa traim clipa si sa ne bucuram de puiuti fara sa intram in competitie cu ceilalti.

    • avatar image

      emotiidemamica

      iun. 08, 2016

      Reply

      Eu am vrut sa exagerez unele momente pentru a scoate cate ceva in evidenta.. nu m-am gandit ca va provoca vreo emotie.. Si eu m-am schimbat mult si sunt sigura ca pe parcurs viata mă va căli tot mai mult..

      • avatar image

        mamicadeleut

        iun. 08, 2016

        Reply

        Am inteles scopul postarii dar eu am citit-o din perspectiva intamplarilor care ma bantuie in ultima vreme legate de baiatul meu. Vorba aceea: "Fiecare cu ce il doare !". :)

        • avatar image

          emotiidemamica

          iun. 08, 2016

          Reply

          De multe ori facem lucrurile din auzite sau ca să nu fim altfel decât alte mame, ne e frică să fim noi, să punem piciorul în prag, să luăm decizii... Avem un bagaj de convingeri care ne îndrumă şi de obicei provin din educația pe care am primit-o la rândul nostru. Daca realizam ca gresim, pe jumatate lucrurile sunt mai bune. Vom incerca sa schimbam ceva, cerem ajutor si totul va fi mai bine..

Lasă un răspuns