Dezvoltare Eduard / Parenting

Frica de alți copii

Când era mai mic, lui Edy îi era frică de multe lucruri. Se obișnuia foarte greu cu locurile noi, cu persoane noi, iar frica de alți copii a fost cumva apogeul. Când primea chiar și o jucărie, se uita sceptic. Nu punea mâna până nu vedea că pun eu. Îi era frică la un moment dat de căței sau animale mari.

Țin minte că la tăierea moțului nu a ales obiectele ușor. Ridicase mâinile și nici gând să se apropie de tavă. Nu accepta luat în brațe de altcineva, în afară de noi. Până și cu bunicii s-a obișnuit greu. Dacă pe stradă voia să îl ia cineva de mână, nici vorbă să accepte. De unele animale nu se atingea decât cu un deget, așa, rapid, şi asta abia după o vreme.

De când a început să meargă în picioare, am mai fost pe la spații de joacă. Au tras câțiva copii de el, ba să îi ia jucăria, ba de drag. Nici până atunci nu părea că abia așteaptă să fie pe lângă ei, însă după acele episoade ajunsese să îi fie frică şi de copiii care veneau spre el.

Știam că până pe la trei ani copiii se joacă mai mult unii lângă ceilalți decât împreună, așa că nu mi-am facut griji. După o vreme a început să se joace din nou în preajma lor, așa că mă gândeam că toată problema s-a încheiat. Mă bucuram într-o zi când am văzut că a găsit o fetiță în parc cu care s-a jucat vreo 20 de minute. Dar când să plecăm, fata i-a tras din mână balonul. El nu voia să îl dea, așa că s-a dezechilibrat și a căzut. Am luat-o de la capăt cu frica de alți copii.

Știu că sunt mulți părinți în aceeași situație, doar că eu nu am găsit experiențe pe internet. Nu am găsit forumuri sau măcar ceva concret despre astfel de situații, despre cum au decurs lucrurile sau sfaturi pertinente. De aceea am hotărât să vă spun experiența noastră, poate va ajuta pe cineva într-o anumită măsură.

Eu am avut parte de sfaturi multe cu privire la frici. Am avut parte de întrebări pe ocolite, de cuvinte urâte, așa că a trebuit să strâng din dinți și să fiu răbdătoare. E greu să treci peste aceste lucruri altfel.

Oamenii nu înțeleg că fiecare copil e unic și că nu există un șablon după care ei cresc…

Când auzi lucruri de genul: „al meu e mult mai mic, dar uite că e mult mai sociabil”, „dacă al meu ar fi aşa, aş crede că e bolnav sau că are o problemă„, „ar trebui să îl duci în locuri cu mulți copii, să mai tragă de el, să îl mai lovească, ca să se învețe” și multe altele, îți vine să o iei la fugă şi să urli în gura mare „lăsați-mă în pace!„. Eu așa am simțit şi veneam acasă cu gândul că greșesc, că Edy stă mult cu mine, că ar trebui să fac altceva, că poate… poate… şi iar poate…

Cei din jur nu înțeleg că nu toți copiii sunt la fel. Ei ştiu din auzite sau cum au văzut la al lor. Nu înțeleg că pot fi şi copii altfel, așa că judecă. Eu știam în sinea mea că totul ține de timp, că dacă am răbdare totul va fi bine… dar apoi venea cineva care își dădea cu părerea şi mă întorcea iar.

Edy e un copil foarte inteligent și întotdeauna am considerat că a dezvoltat o altă parte a creierului mai mult şi a lăsat partea cu socializarea pentru mai târziu. Cu ideea asta am reușit să trec peste gândurile urâte şi să fac în continuare ce făceam și până acum: să accept că așa se dezvoltă el.

De fapt asta e soluția în cazul oricărei frici. Să lași copilul să decidă când vrea să o înfrunte. Nu i-am zis niciodată „hai, că nu te doare unde te-ai lovit”, „nu te teme de cățel” sau „trebuie să te joci cu copiii”. Am fost lângă el, am ținut cu el, chiar şi atunci când altcineva forța lucrurile. De exemplu, dacă Edy nu a vrut în brațe la cineva, nu l-am dat, în ideea să se obișnuiască. L-m lăsat să fie el de acord, să aleagă.

Pur şi simplu am luptat contra vântului ca el să fie în regulă. Știam că oamenii vorbesc, judecă sau gândesc lucruri. Nu e ușor să accepți ideile celorlalți însă nu avram altă variantă. Mi-am spus mereu că răbdarea mea va avea rezultate bune. I-am satisfăcut nevoile, i-am dat încredere la fiecare pas.

Întotdeauna l-am luat cu noi. La magazin, la țară, la restaurant, în vizită, l-am plimbat peste tot, a văzut zilnic ceva nou. Dacă i-au plăcut trenurile, am fost la gară să îi arătăm ce şi cum. La fel cu tramvaiul. I-au plăcut mingile, ne-am uitat pe terenul de fotbal. I-am explicat orice, inclusiv cum se folosește ruleta, mașina de spălat sau ce i se părea lui interesant. Nu l-am ținut niciodată doar în casă şi nu cred că a văzut la noi vreo sfială… Aşa a fost el. Acum mi se pare că totul se schimbă, că altfel discută cu străinii, altfel se comportă, altfel râde. Simt că răbdarea de până acum dă roade, chiar dacă încă nu e cu copiii așa cum aș vrea eu. E despre el până la urmă.

Copiilor poate să le fie frica de alți copii. Mulți părinți se simt jenați de lucrul ăsta, trag de cei mici, văzând că alții sunt diferiți. Vor să schimbe lucrurile deoarece se gândesc că atunci când vor deveni fi adulți nu vor ști să fie sociabili. Eu cred că, lăsându-i posibilitatea de a alege, de a se dezvolta fără a fi obligat să fie în vreun fel, dacă i se va explica orice şi nu va fi certat, va avea șansa să fie un copil  şi un adult extraordinar.

Frica se alți copii va trece cândva. E dificilă pentru că da, peste tot sunt copii. Sunt zile de naștere sau locuri unde ne dorim să ne vedem copilul socializând tot mai mult, însă e bine să înțelegem că nu avem un copil greșit. E un copil care va învăța, treptat, să lege relații.

Nu cereți de la copil mai mult decât poate el oferi. Sprijiniți-l, încurajați-l şi lăsați natura să își facă treaba!

Pe curând!

Facebook Comments
"Nu"-urile şi alternativele la "NU E VOIE"
Un an si 9 luni

4 Comments

  • avatar image

    Cristina

    iun. 25, 2016

    Reply

    Corect. Nu degeaba "la carte" scrie ca pana pe la 3 ani copilul se dezvolta si se joaca individual, LANGA alti copii, iar dupa 3 ani, IMPREUNA cu alti copii. Unii sunt mai grabiti, altii nu; depinde de firea fiecaruia dar si de expunerea la activitati care implica socializarea. In cazul nostru a fost fix opusul. Fetita mea este extrem de sociabila. Cum am mai precizat, avem multe locuri de joaca in jur si, incepand cu 11 luni am fost nelipsite din 2, in fiecare zi, la aceleasi ore, 2-4/ zi in fct de anotimp. Copiii sunt cam aceiasi, toti mai mari cu min 1 an. . Ca rezultat pot vedea ca deja interactioneaza cu ei, ii striga pe toti pe nume, se ascunde si ii cauta, fac "mancare" de frunze impreuna, impart jucarii, deseneaza (mazgaleste) cu creta, ii imita. Uneori la plecare/venire se duce la ei si ii imbratiseaza si ii pupa pe obraz. Chestie spontana ca nici nu i-am pomenit de asa ceva si nici nu fac asa ceva. Eu sunt chiar o fire mai retinuta. Precizez ca am lasat sa decurga totul natural, nu am intervenit intre ei, cazuri de violenta nu au fost, o supraveghez cumva "din umbra". Daca apare un copil nou chiar si in alt context, este prietenoasa. Uneori este retinuta in preajma adultilor in general daca sunt mai multi. Daca apar conflicte pe jucarii, o invat sa negocieze, sa schimbe, sa se joace pe rand. In fine, cam asa procedam noi. Animalele le adora. Pt caini e rezervata- i-am explicat ca nu toti sunt prietenosi, dar pe pisici le iubeste tare. Nu degeaba umblam cu apa si mancare dupa noi , deja are 2 prietene pufoase.

    • avatar image

      emotiidemamica

      iun. 25, 2016

      Reply

      Edy cu copiii mari si adultii nu are probleme.. insa cu cei mici nu se înțelegea. Si noi avem loc de joaca si tot timpul sunt copii dar nu a vrut el sa se joace.

  • avatar image

    Camelia

    iul. 05, 2016

    Reply

    Eşti minunată că respecți liberul arbitru al copilului tău.

    • avatar image

      emotiidemamica

      iul. 05, 2016

      Reply

      multumesc! Astfel de mesaje ma incurajeaza sa fac asta in continuare cum pot mai bine

Lasă un răspuns