Dezvoltare Eduard / Parenting

Frica de alți copii

Când era mic, lui Edy îi era frică de multe lucruri. V-am și scris la un moment dat despre asta în articolul frica de necunoscut a bebelușilor. De când îl știu s-a obișnuit greu cu orice lucru nou. Când primea o jucărie se uita întâi sceptic, nu punea mâna până nu vedea că pun eu.

Nici la tăierea moțului nu a ales obiectele ușor. Ridicase mâinile și nici gând să se apropie de tavă. Nu accepta luat în brațe de altcineva în afară de noi. Până și cu bunicii s-a obișnuit greu. Dacă pe stradă voia să îl ia cineva de mână nici vorbă să accepte. De animale nu se atingea decât cu un deget așa rapid şi asta abia după o vreme.

De când a început să meargă, am tot fost pe la spații de joacă. Au tras câțiva copii de el, ba să îi ia jucăria, ba de drag. Ajunsese să îi fie frică şi de copiii care veneau spre el. A trecut așa o vreme şi la un moment dat începuse să se joace iar în preajma lor. Mă bucuram că găsise o fetiță în parc, au stat vreo 20 de minute și s-au jucat. Însă m-am bucurat puțin, că fata i-a tras din mână balonul. El nu vroia să îl dea, a căzut și am luat-o de la capăt cu frica de alți copii.

Știu că sunt mulți părinți în aceeași situație însă nicăieri nu am găsit ceva concret despre asta, cum au decurs lucrurile sau sfaturi pertinente. De aceea am hotărât să vă spun experiența noastră, poate vă va ajuta într-o anumită măsură sau vă va încuraja să rămâneți pe poziții.

Am avut parte de sfaturi multe, de întrebări pe ocolite, de cuvinte urâte și a trebuit să strâng din dinti și să fiu răbdătoare. Altfel e greu să treci peste.

Când auzi lucruri de genul: “al meu e mult mai mic dar uite că e mult mai sociabil“, “dacă al meu ar fi aşa aş crede că e bolnav sau are o problemă“, “ar trebui să îl duci în locuri cu mulți copii să mai tragă de el, să îl mai lovească, să se învețe” și multe altele, îți vine să o iei la fugă şi să urli în gura mare “lăsați-mă în pace!“.

Așa am simțit și eu şi veneam acasă cu gândul că greșesc, că Edy stă mult cu mine, că ar trebui să fac altceva, că poate..poate şi iar poate..

Cei din jur nu înțeleg că nu toți copiii sunt la fel. Ei ştiu din auzite sau cum au văzut la al lor, nu înțeleg că pot fi şi altfel de copii şi judecă. Eu știam în sinea mea că totul ține de timp, că dacă am răbdare totul va fi bine.. dar apoi venea cineva cu părerea şi mă dădea iar peste cap.

Edy e un copil foarte inteligent și întotdeauna am considerat că a dezvoltat o altă parte a creierului mai mult şi a lăsat partea cu socializarea pentru mai târziu. Cu ideea asta am reușit să trec peste gândurile urâte şi să fac în continuare ce făceam și până acum: să accept că așa se dezvoltă el.

De fapt asta e soluția în cazul oricărei frici. Să lași copilul să decidă când vrea să o înfrunte. Nu i-am zis niciodată “hai, că nu te doare unde te-ai lovit”, “nu te teme de cățel” sau “trebuie să te joci cu copiii”. Am fost lângă el, am ținut cu el chiar şi când cineva vroia să îmi arate că știe să crească copii (dacă Edy nu a vrut în brațe la cineva, nu l-am chinuit doar în ideea să se obișnuiască).

Pur şi simplu am luptat contra vântului ca el să fie în regulă. Nu l-am lăsat cu nimeni împotriva voinței lui, i-am satisfăcut nevoile, i-am dat încredere la fiecare pas.

Se pare că în final am reușit. Edy are acum un an și aproape 10 luni şi socializează bine cu alți copii. A lăsat copii să îl atingă fără să se supere, a râs cu ei, s-a jucat cu mingea, a dat jucării.

Întotdeauna l-am luat cu noi. La magazin, la țară, la restaurant, în vizită, l-am plimbat peste tot, a văzut zilnic ceva nou. Dacă i-au plăcut trenurile, am fost la gară să îi arătăm ce şi cum. La fel cu tramvaiul. I-au plăcut mingile, ne-am uitat pe terenul de fotbal. I-am explicat orice, inclusiv cum se folosește ruleta, mașina de spălat sau ce i se părea lui interesant. Nu l-am ținut niciodată doar în casă şi nu cred că a văzut la noi vreo sfială.. aşa a fost el. Acum mi se pare că totul se schimbă, că altfel discută cu străinii, altfel se comportă, altfel râde. Simt că răbdarea de până acum dă roade.

Azi ne-am întâlnit la plimbare cu un băiețel cu care se mai jucase cu o zi înainte cu mingea. Băiețelul era mai mic, un an şi 4 luni şi astăzi nu îl băga pe Edy în seamă. Se juca singur şi era foarte încântat de asta, însă mama lui ar fi vrut să îl facă să se joace cu Edy. La un moment dat i-a şi zis “singuraticule”. I-am zis că așa a fost şi la noi, să nu își facă griji. Sper să fi înțeles.. altfel e greu să vezi cum reacționează alți copii, să crezi că al tău are o problemă. Știu cum e, de asta vă scriu.

Da, copiilor poate să le fie frică de alți copii. Mulți părinți se simt jenați de lucrul ăsta, trag de copii văzând că alții sunt diferiți, se gândesc că atunci când va fi adult al lor nu va ști să fie sociabil. Cred că lăsându-i posibilitatea de a alege, de a se dezvolta fără a fi obligat să fie în vreun fel, dacă i se va explica orice şi nu va fi certat, va avea șansa să fie un copil  şi un adult extraordinar.

Nu cereți de la copil mai mult decât poate el oferi. Sprijiniți-l, încurajați-l şi lăsați natura să își facă treaba!

Pe curând!
Foto minnieland.wordpress.com

Facebook Comments
"Nu"-urile şi alternativele la copii
Un an si 9 luni

4 Comments

  • avatar image

    Cristina

    Iun 25, 2016

    Reply

    Corect. Nu degeaba "la carte" scrie ca pana pe la 3 ani copilul se dezvolta si se joaca individual, LANGA alti copii, iar dupa 3 ani, IMPREUNA cu alti copii. Unii sunt mai grabiti, altii nu; depinde de firea fiecaruia dar si de expunerea la activitati care implica socializarea. In cazul nostru a fost fix opusul. Fetita mea este extrem de sociabila. Cum am mai precizat, avem multe locuri de joaca in jur si, incepand cu 11 luni am fost nelipsite din 2, in fiecare zi, la aceleasi ore, 2-4/ zi in fct de anotimp. Copiii sunt cam aceiasi, toti mai mari cu min 1 an. . Ca rezultat pot vedea ca deja interactioneaza cu ei, ii striga pe toti pe nume, se ascunde si ii cauta, fac "mancare" de frunze impreuna, impart jucarii, deseneaza (mazgaleste) cu creta, ii imita. Uneori la plecare/venire se duce la ei si ii imbratiseaza si ii pupa pe obraz. Chestie spontana ca nici nu i-am pomenit de asa ceva si nici nu fac asa ceva. Eu sunt chiar o fire mai retinuta. Precizez ca am lasat sa decurga totul natural, nu am intervenit intre ei, cazuri de violenta nu au fost, o supraveghez cumva "din umbra". Daca apare un copil nou chiar si in alt context, este prietenoasa. Uneori este retinuta in preajma adultilor in general daca sunt mai multi. Daca apar conflicte pe jucarii, o invat sa negocieze, sa schimbe, sa se joace pe rand. In fine, cam asa procedam noi. Animalele le adora. Pt caini e rezervata- i-am explicat ca nu toti sunt prietenosi, dar pe pisici le iubeste tare. Nu degeaba umblam cu apa si mancare dupa noi , deja are 2 prietene pufoase.

    • avatar image

      emotiidemamica

      Iun 25, 2016

      Reply

      Edy cu copiii mari si adultii nu are probleme.. insa cu cei mici nu se înțelegea. Si noi avem loc de joaca si tot timpul sunt copii dar nu a vrut el sa se joace.

  • avatar image

    Camelia

    Iul 05, 2016

    Reply

    Eşti minunată că respecți liberul arbitru al copilului tău.

    • avatar image

      emotiidemamica

      Iul 05, 2016

      Reply

      multumesc! Astfel de mesaje ma incurajeaza sa fac asta in continuare cum pot mai bine

Lasă un răspuns pentru emotiidemamica Anulează răspunsul