Povestiri din viata

Carnaval, sport si hobby-uri

costum-disney-frozen-elsa-clasic-3-4-ani

De curând am văzut copii îmbrăcați în costume carnaval. Cred că aveau un spectacol sau terminau grădinița, cine ştie, dar mi s-au părut foarte simpatici și bucuroși pentru ceea ce urma. La noi în oraș se organizează de multe ori evenimente cu copii. Am văzut oameni deghizați în mascote, dansuri şi scenete sau o scena amplasată pentru a-i lăsa să danseze sau să se simtă vedete.

Pe de altă parte ducem lipsă de bazin pentru înot, de antrenori pentru gimnastică şi săli bine dotate, de activități sportive în general.  În alte orașe am văzut patinoar pentru copiii care vor să facă performanță, zonă pentru alpinism, terenuri acoperite sau în aer liber pentru tenis şi alte sporturi grozave. Cred că este important să se investească în acest domeniu.

Fiindcă sunt părinte, mă gândesc că poate şi Edy își va dori să aibă o activitate sportivă ca hobby. Noi încercăm să stăm mult pe afară, să fim tot timpul prinși în tot felul de activități, să prindă şi el drag de aerul curat şi mai puțin de televizor şi tabletă. Deja îi plac mingile, bicicletele şi trotinetele şi cred că deja nu îi mai place în casă, dar nu m-ar deranja dacă el și-ar dori să se costumeze în personaje preferate sau să cânte la un instrument muzical.

Nu ştiu ce va fi peste câțiva ani. Poate vom participa la carnaval mai mult decât la alte evenimente sau poate va fi exact pe dos decât îmi inchipui eu. Poate Edy va vrea să facă sport şi al doilea copil va fi total diferit sau invers. Cred doar că e important să îi lăsăm să își urmeze ei visele sau hobby-urile.

Lucrurile făcute cu plăcere sunt cele care ne fac viața mai frumoasă, iar pe copii îi ajută să crească armonios. Costume de carnaval se găsesc pe site-ul Noriel, rachete de tenis şi mingi sunt în orice magazin sportiv, iar pentru înot şi patinuar se găsesc variante în alt oraș. Trebuie doar să ne ascultăm copiii, să le acceptăm preferințele și încurajând un hobby se poate ajunge departe. Nu-i aşa?

Pe curând!

Facebook Comments
Concediu 2016
Copilul meu adoarme greu. Oare de ce?

4 Comments

  • avatar image

    racoltapetru6

    Iul 19, 2016

    Reply

    Poate o să-i placă șahul, dacă o să-l învețe cineva! :)

  • avatar image

    mopana

    Iul 27, 2016

    Reply

    Im place cum gandesti ) Sunt putini parinti care gandesc asa. Si ai mei m-au lasat pe mine sa aleg.

    • avatar image

      emotiidemamica

      Iul 27, 2016

      Reply

      Cred ca asta va conta mai tarziu...

      • avatar image

        mopana

        Iul 27, 2016

        Reply

        Eu sunt dovada vie :) Deci pot sa spun ca chiar conteaza <3

Lasă un răspuns