Jurnal de sarcina

Săptămâna 13 de sarcină

Sarcina-13-saptamaniÎn cea de-a 13 săptămână începe al doilea trimestru. După cum vă spuneam în postarea despre a 12 a săptămână de sarcină, uterul ia proporții şi începe să iasă în afara osului pubian. Deci burtica începe să se vadă. La început puțin, nu prea se zărește de sub un tricou lărguț, însă dacă ești mai slabă și tricoul stă pe burtă se observă. Cel puțin la mine așa e.

Ieri am avut programare la medic, la ecograf. Normal ar fi fost să fac dublu test (e un test de depistare a riscului anomaliilor cromozomiale, a unor boli cum e sindromul Down de exemplu). M-am gândit mult dacă să îl fac sau nu şi până la urmă nu l-am făcut. Cred că rezultatul e destul de vag şi dacă nu iese bine nu înseamnă că are ceva copilul, însă ar fi un stres pentru mine. Pentru un diagnostic mai trebuie făcute niște investigații, iar în final, dacă chiar ar fi probleme, nu aş renunța la sarcină. Deci am sărit peste. La prima sarcină am facut triplu test, pentru că am ratat perioada pentru dublu test.

Dacă vreți să faceți vreunul dintre ele, veți face o ecografie unde medicul va calcula niște parametri, apoi niște analize la sânge și în final veți afla niște procente despre cât de mare e riscul de a avea anomalii cromozomiale. 

Revenind la ecografia de ieri, puiul meu era foarte săltăreț şi jucăuș. Inimioara bătea cu 144 bătăi pe minut însă din cauza poziției nu s-a putut vedea ce sex are. Vom afla data viitoare. I-am văzut însă mânuțele cum le ducea spre cap, ținea picioarele unul peste altul, se vedea coloana, inima, stomacul, vezica urinară şi avea chip foarte uman. În al doilea trimestru de sarcină ochii şi urechile au cam ajuns la locul lor şi organele sunt complet dezvoltate iar unele deja funcționale.

De acum sistemul nervos este în plină dezvoltare. Ca și până acum e nevoie de alimentație sănătoasă (şi în niciun caz nu mâncăm „cât pentru doi”). Riscul de avort spontan a scăzut considerabil, la fel şi grețurile pentru cele care s-au confruntat cu această problemă.

Deocamdată eu mă simt bine şi mă bucur că „bebe mic” e plin de viață acolo. Pantalonii cu talie mai înaltă îmi provoacă disconfort, cei cu talie joasă încă îi pot purta bine , dar cel mai comod mă simt cu colanți şi cu pantaloni scurți. Am 56.6 kg acum, deci încă nu am început să iau în greutate.

Eu nu beau sucuri de niciun fel, nici cafea, nu fumez, alcool nici nu poate fi vorba şi încerc pe cât posibil să mănânc sănătos. Cred că orice lucru cât de mic influențează dezvoltarea. Uneori mi-e poftă de ceva dulce, dar nu e poftă de aceea care să se lase cu rău. Îmi fac câte o poftă uneori dar nu exagerez cu nimic.

Cam atât pentru această săptămână. Sarcină ușoară!

Pe curând!

Citeșteși despre săptămâna 14 de sarcină

Facebook Comments
Săptămâna 14 de sarcină
Sarcina la 12 săptămâni

6 Comments

  • Sarcina la 12 săptămâni - Emotii de mamica

    iul. 13, 2016

    Reply

    […] Citește și despre săptămâna 13 de sarcină […]

  • avatar image

    racoltapetru6

    iul. 13, 2016

    Reply

    Mă bucur că ești foarte grijulie cu sarcina și detectezi fiecare semnal important în evoluția ei. Pe de altă parte, cred că nici nu poți să faci toate testele, că sunt prea multe.

    • avatar image

      emotiidemamica

      iul. 13, 2016

      Reply

      Nu cred ca sunt prea multe insa dupa experiența de la prima sarcina nu am mai vazut rostul testului dublu. Restul analizelor le-am facut :)

  • avatar image

    mopana

    iul. 13, 2016

    Reply

    Cu doctorii nostri niciodata nu stii. Noi, uneori, suntem insistenti in a afla un diagnostic (chiar daca nu sunt destule informatii), iar ei abia asteapta sa dea un diagnostic (chiar daca e fals) ca sa scape de noi. Ma bucur ca „bebe mic” e plin de viața si ca tu esti sanatoasa :) <3 :*

    • avatar image

      emotiidemamica

      iul. 15, 2016

      Reply

      Si eu ma bucur. Pot pleca la mare de acum :)

  • Săptămâna 14 de sarcină - Emotii de mamica

    iul. 22, 2016

    Reply

    […] cum ați văzut în cea de-a 13 a săptămână de sarcină, burtica a început să se vadă. Şi în săptămâna a 14-a ia proporții şi deși încă e […]

Lasă un răspuns