Este august. În magazine e plin deja de mult cu rechizite. E ca pregătirea pentru Crăciun când apar globurile încă din septembrie sau la Paște când iepurașul fericit e peste tot de cu trei luni înainte. Febra asta a cumpărăturilor ne dă gata, dar sincer, pe mine mă relaxează magazinele.

Uneori nu cumpăr nimic, doar mă plimb printre rafturi şi mă uit ce a mai apărut, citesc etichete, mă gândesc ce mai am nevoie, fac planuri. Cu Edy e mai greu de lălăit la shopping, dar uneori e mai interactiv (mai ales când fug după el printre rafturi şi fac în așa fel încât să nu dărâmăm ceva). 

Lui îi place să iasă cu noi. Explorează orice şi știe că îl las, atâta timp cât nu se rănește şi nu strică. Uneori îi permit să facă lucruri pe care alți părinți nu le permit. De exemplu dacă ia un gunoi de jos îi spun că e murdar şi că are microbi, dar nu i-l iau din mână. Îi zic să îl lase el jos şi de obicei nu se întâmplă imediat.

Da, sunt o mamă inconștientă, însă merg pe principiul că în momentul în care a luat gunoiul deja s-a murdărit. Nu văd ce ar deranja să îl mai țină 2 minute. Tot aceiași microbi sunt.

Am mers de curând într-o mercerie. Erau niște rozete de plastic cu ace care aveau în capăt biluțe colorate şi Edy vroia din acelea. I-am explicat că sunt ace, că înțeapă, îl convinsesem că nu sunt ok pentru el, însă l-am lăsat să bage în gură un pix cât stăteam de vorbă cu fata de acolo, tot mămică.

Lui Edy îi plăcea că poate scoate partea de la vârful pixului, cu arcul şi pasta, apoi îl punea la loc ca să poată scoate iar. Eu sunt așa de obișnuită cu activități de genul ăsta la Edy încât nici nu m-am gândit să îi spun ceva, dar cealaltă mămică s-a uitat la el și foarte grav i-a zis:

„vaai, dar nu e voie! Scoate din guriță!”.

În momentul acela Edy a izbucnit într-un plâns cum de mult nu am văzut. Era și obosit, aproape de ora de somn, însă a fost așa afectat de faptul că i-a zis altcineva, încât greu l-am liniștit. Cealaltă mamă mă întreba dacă Edy nu știe de „nu e voie”.

Adevarul e că nu prea știe. Noi încercăm să mergem cât mai mult pe explicații și pe lucruri pozitive (scoate pixul din gură). „Nu e voie” e ceva mai grav, îl păstrăm pentru cuțit, aragaz, curent electric, bineînțeles tot cu explicațiile de rigoare. Cu toate acestea, contrar așteptărilor unora cu privire la această metodă, Edy e un copil cuminte şi ascultător.

Eu cred că a-i permite unui copil să exploreze şi să nu se stea cu gura pe el îl face mai liniștit decât dacă ar fi invers. Poate e doar părerea mea, însă la noi a mers. Bineînțeles că impunem limite, nu îl lăsam de capul lui, dar de libertate e nevoie.

Trebuie să ne educăm noi întâi, să îi putem educa pe ei!

Pe curând!