Zilnic aud: „vaaai, copilul meu este atât de obraznic, nu știu ce să îi mai fac”, „al meu e cel mai obraznic” sau „nu știu de ce e atât de obraznic”. Cred că și vouă vă sună cunoscut sau chiar sunteți printre cei care zic așa. Deci… dacă vă interesează subiectul, hai să vorbim despre copiii obraznici!
Ce ați vrea de la copilul vostru?
Cum ați vrea să fie mai exact?
Să vă lase să vorbiți la telefon?
Să știe ce are voie şi ce nu?
Să nu sară, să nu strice lucruri? Să nu lovească?
Eu cred că de multe ori cerem prea mult de la ei. Am vrea să fie cum ne dorim noi, uităm de ceea ce își doresc ei şi de fapt, în final, noi suntem de vină pentru obrăznicia lor. Copiii nu se nasc obraznici, însă pot deveni şi noi avem cea mai mare parte de vină.
De fapt, ce e un copil obraznic?
Unul care a spart o cană?
Care a colorat pe perete cu creionul sau cu felia de măr?
Care fuge şi țipă prin casă?
Sau poate cel care toată ziua se urcă ba pe pat, pe măsuță, pe scaun şi aruncă jucăriile?
Care dă pe jos cu mâncare, nu ascultă în magazin de părinte şi răstoarnă câteva produse?
Mă întreb… câți dintre voi nu ați făcut aceste lucruri când erați mici? Tu nu ai stricat jucării? Ai ascultat de ai tăi? Ai stat pe scaun fără să te plictisești? Nu te-ai înfuriat niciodată? Nu ți-a venit să strici altui copil o jucărie?
Edy a făcut multe dintre cele de mai sus şi eu tot nu cred că e obraznic. Îl văd un copil atent, calculat şi cuminte. Și totuși face obrăznicii, ar spune unii. Eu cred că asta fac toți copiii. Și eu am făcut când eram mică.
Am vrea să știe bunele maniere de când e bebeluș, să stea smirnă când noi avem treabă, să nu facă nimic din ceea ce noi i-am zis că nu e voie? Probabil, dar ei nu pot, fizic, să facă asta. Ei au capacitatea să bage în gură doar ce e comestibil abia după 2 ani. Nu pot sta 15 minute liniștiți decât după 2 ani şi atunci cu jucării. Uneori uită lucruri, chiar dacă noi le-am repetat de 100 de ori. Trebuie să înțelegem şi etapele de dezvoltare prin care trec.
Eu cred că este vina noastră că un copil e obraznic. De multe ori lăsăm la îndemână lucruri cu care ei își fac de cap. Eu sunt vinovată că a spart cana, i-am lăsat-o la îndemână. Tot eu i-am lăsat creioane şi nu am fost lângă el când a desenat peretele. Restul sunt copilării, chestii minore.
Copiii au nevoie să exploreze.
Au nevoie să vadă ce e în dulap, ce gust are săpunul, mopul şi poate apa din wc. Li se pare interesant să vadă cum cade mâncarea, așa învață despre gravitație. Uneori aruncă lucruri. Nu pot exersa asta fără să arunce ceva, nu? Dacă a băut apă din wc faptul este consumat. Decât să țipi la el, mai bine îi explici de ce nu e bine. Îi vei explica de zeci de ori, dar apoi va ști.
De multe ori ei ne imită. Vor să pună rufe în mașină așa cum facem noi, să dea cu mopul chiar dacă nu îl scurg, să dea cu detergent de geamuri şi apoi îl bagă în gură. Putem preveni lucrurile rele, însă e bine să îi lăsăm şi să ne ajute. Poate aşa devine şi curățenia mai interesantă.
Câteodată ne enervăm că cel mic a vrut să tragă de un lucru și asta însemna să strice, dar de fapt poate el era doar curios. Noi observăm ceea ce ne dezavantajează pe noi și când știm că avem de reparat lucrurile ne simțim enervați la culme.
Există lucruri pe care nu le putem permite, desigur, însă de multe ori stăm cu gura pe copil aiurea: că s-a îndepărtat un pic de noi (ne e tare greu să mergem după el în parc), că a urcat pe o piatră, că a băgat un pix în gură, că s-a împiedicat, că nu merge înainte, că nu stă pe trotuar şi tot așa. La un moment dat, copilul pur şi simplu fuge de părinte să poată face ceva independent. Da, au nevoie de independență!
Când sunt copiii obraznici?
Când au nevoie să le răspunzi la întrebări și nu o faci. Când vor să le vorbești și să te uiți la ei. Când amâni să te joci cu ei. Orice părinte ai întreba, îți va spune că se joacă cu cel mic și că vorbește cu el. Dar câți dintre aceștia oferă exclusivitate? Speli niște vase, te fugărești două minute prin casă. Evemtual mai spui și că ai obosit apoi. Pui la spălat şi întinzi rufe, îl mai gâdili un minut. Dacă faci o medie, ajungi la concluzia că de fapt te-ai jucat 15 minute şi alea pe fugă și printre alte treburi. Copilul nu va înțelege prin asta că a primit atenție.
Acordă-i timp! Eu știu că e nevoie să faci și mâncare și curățenie, să faci duş, să strângi lucrurile împrăștiate, să mai ieși și afară măcar de două ori, să te şi odihnești, însă gândește-te că dacă o oră pe zi te joci cu cel mic (pe ceas, fără să faci altceva) el va fi mai liniștit. De obicei, dacă un copil are nevoie de atenție, sabotează orice activitate de a ta, pentru că știe că atunci când face obrăznicii tu vii la el.
Când scoate pământul din ghiveci îți ia 10 minute să strângi, când aruncă cu haine toată casa, încă 10 minute. Și tot așa. Nu poți spune că nu ai timp, pentru că dacă vei sta cu el va fi liniștit şi nu vor apărea altele. În plus, ei din joacă învață foarte multe.
Un frate mai mic poate fi cauza obrăzniciilor.
S-ar putea ca cel mare să nu mai fie la fel de băgat în seamă şi să înceapă să facă lucruri doar ca să obțină atenție. Cel mai bun lucru este să realizezi că asta e cauza şi să îl implici cat mai mult în activități, ca să nu se mai simtă dat deoparte.
Trebuie să fii foarte atentă la reacțiile tale. Copiii preiau orice comportament şi reacționează la fel apoi. Dacă tu țipi şi te agiți la nervi, așa va face şi el. Dacă vei trânti, lovi, te va copia. Nici certurile din casă nu îi fac bine deloc. Nu numai că va copia, dar se va simți vinovat, va crede că e o povară şi va suferi enorm. Asta îi poate schimba drastic comportamentul.
Un alt lucru pe care îl fac des părinții este să îi spună celui mic „ești obraznic!”. Cu cât îi repeți mai des, cu atât va fi mai obraznic, să știi! Eu de multe ori aud la rude că îl întreabă pe Edy sau îi spun că e obraznic pentru lucruri minore. Că a trântit o jucărie, că a dat mâncare jos, că se dezbracă de pantaloni când nu e necesar etc. Păi astea sunt obrăznicii? Eu le spun tot timpul că așa face un copil normal, că astea fac parte din dezvoltarea lui şi rog să nu îl mai eticheteze.
Multe lucruri țin de noi şi de modul în care ne purtăm cu copilul.
Fiecare reacționează într-un fel şi de multe ori ne lăsăm purtați de ideile vechi: „nu alinta copilul, nu îl ține în brațe, pupă-l doar în somn”. Nu e deloc așa. Avem nevoie să construim o relație bazată pe încredere și înțelegere cu copilul, iar asta se face în timp. Cum? Cu calm, răbdare şi tact. Nu o putem face dacă nu avem grijă de nevoile lui (alinare, dragoste, înțelegere, joacă, independență etc).
Dragi părinți, aveți încredere în copil şi dați-i şi lui încredere în el. Vă poate ajuta la treabă, poate face lucruri în locul vostru (chiar dacă doar împrăștie rufele din mașină sau duce ceva la gunoi). Îl țineți ocupat, îl țineți aproape şi va învăța lucruri noi. Dați-i treabă, discutați cu el, observați-i şi lui nevoile şi totul va fi bine.
Pe curând!
20 Comments
Mamica Mariei
aug. 18, 2016
emotiidemamica
aug. 18, 2016
mopana
aug. 18, 2016
emotiidemamica
aug. 18, 2016
mamicadeleut
aug. 18, 2016
emotiidemamica
aug. 18, 2016
Bebe
aug. 21, 2016
emotiidemamica
aug. 21, 2016
e-minu.ro
sept. 24, 2016
emotiidemamica
sept. 24, 2016
Punându-i etichete, îi poți schimba viața - Emotii de mamica
iul. 20, 2017
Esti arțăgoasă și cicălești copiii? Iată soluția!
mai 17, 2018
LAURA
oct. 24, 2018
Emoţii de mamică
oct. 25, 2018
Laura
oct. 25, 2018
Cum să nu te compari cu alte mame și cum să nu faci comparații?
nov. 05, 2018
Ce putem învăța din desene animate? - Emoţii de mămică
nov. 27, 2018
Gelozia dintre frați dispare vreodată? - emotiidemamica.ro
feb. 11, 2019
Ce facem când copiii greșesc? - Emoţii de mămică
feb. 22, 2019
Roman Nicoleta Ana Maria
oct. 23, 2019