Jurnal de sarcina

Săptămâna 30 de sarcină

Am ajuns la săptămânile care încep cu 3, mai exact în săptămâna 30 :). Asta înseamnă că mă apropii cu pași repezi de sfârșitul sarcinii. Întâlnirea cu bebe Ioana e tot mai aproape. E emoționant, deşi nu mă gândesc la naștere. Sunt curioasă cum va fi cu doi pui.

săptămâna 30

Eu am zile şi zile. Spatele mă doare cel mai mult, e ca şi cum aş spăla un covor în fiecare zi, deși încerc să mă menajez cât pot. E tot mai greu să îl iau pe Edy în brațe, așa că am rărit asta până la strictul necesar. Uneori am niște dureri la ridicat din pat, la întors şi încerc să caut pozițiile comode.

Mi-a trecut foamea critică, pot mânca la fel ca înainte şi nu am mai crescut așa mult în greutate, am 72 kg. Bebeluşa mișcă destul de puternic ziua, iar noaptea e liniștită. Mă mai trezesc să mă întorc sau să merg la baie şi o mai simt, dar se liniștește repede.

Iau în continuare vitamine, fier şi Osteocare. Mie medicul mi-a recomandat Osteocare pentru oase şi se pare că își face efectul. Dacă nu iau îmi simt picioarele amorțite noaptea şi am tendința să fac cârcei, dar dacă iau parcă mă simt mult mai bine. Mănânc şi multe lactate.

În săptămâna 30 mi-am aranjat o parte din bagaj.

Am cumpărat hăinuțele de maternitate şi am spalat şi călcat o parte, dar mai am de adunat câteva lucruri să îmi pot definitiva bagajul de maternitate

În săptămâna 30 de sarcină, bebe al meu sughiță mult mai des. Acest lucru ajută respirația la naștere, deci e de bine :). De acum va lua în greutate foarte repede şi cantitatea de lichid amniotic va scădea, lăsându-i loc să crească. În burtică ei pot închide și deschide ochii, oasele sunt formate în totalitate, visează și se joacă.

La ecograf voi merge în curând așa că voi reveni cu noutăți în săptămâna 31. Sper ca totul să decurgă bine. Uneori bebe lovește tare şi parcă mă doare acolo unde se întinde pielea :). La prima sarcină am crezut că mi se va rupe burta odată, așa tare a ieșit în afară. Mă aștept să mai simt asta încă odată, nu peste mult timp :).

Voi cum vă simțiți?

Pe curând!

 

Facebook Comments
Săptămâna 31 de sarcină
Săptămâna 29 de sarcină

4 Comments

  • avatar image

    racoltapetru6

    nov. 21, 2016

    Reply

    Noi îți ținem pumnii și o așteptăm pe Ioana! :)

  • Săptămâna 31 de sarcină - Emotii de mamica

    nov. 23, 2016

    Reply

    […] săptămâna 31 de sarcină prea multe lucruri nu s-au schimbat față de săptămâna 30. Mă mișc la fel de greu, am dureri de spate mai ales spre seară, uneori dureri în partea de […]

  • avatar image

    Mama Prințesei

    feb. 12, 2017

    Reply

    Hei! Cum sunteti?!

  • Săptămâna 29 de sarcină - Emoţii de mămică

    ian. 23, 2018

    Reply

    […] Acestea fiind zise vă mai aștept cu alte noutăți în săptămâna 30. […]

Lasă un răspuns