Alaptare

Alaptarea în timpul sarcinii – experiență proprie

alaptarea în sarcină

Edy a fost întotdeauna atașat de mine şi de sân, ca toți copiii mici. Până pe la un an jumătate a supt şi noaptea, uneori din oră în oră, iar ziua încă nu văzusem masă de solide fără completare de lapte. De adormit singur, nici gând.

alăptarea în timpul sarcinii

La suptul pe timp de noapte a renunțat deodată. Pur şi simplu s-a întâmplat, fără să fac eu ceva. Îl alăptam seara şi nu se trezea până dimineața. Ziua însă sugea mult şi des.

Faptul că adormea doar la sân nu am încercat să îl schimb. El nu accepta să îi cânt sau să îi spun povești, nu stătea în brațe decât puțin, nu adormea la tv, așa că am făcut eu cum a vrut el. Când am fost plecați la nunți am venit acasă să îl adorm iar la amiază am fost mereu în preajmă. Dacă am fost plecați, a adormit şi în mașină sau pe unde a apucat.

Când am rămas însărcinată cu bebe Ioana, multă lume mi-a zis că trebuie să îl înțarc. La început nici nu am vrut să aud de așa ceva. Îmi doream înțărcare blândă, care să vină de la sine. Totuşi, după un timp, sânii mei au devenit sensibili şi analizele nu erau perfecte. Un pic de anemie se zărea la orizont, așa că începusem să iau în calcul înțărcarea. Cred că şi sfaturile primite îmi răsunau în minte şi mă influențau foarte mult.

Pe de-o parte îmi era frică să nu îi fac rău bebelușului care abia se dezvolta. Pe de altă parte nu mă lăsa inima să îi provoc suferință celui mare (chiar dacă are doi ani și 3 luni şi unii ar zice că e mare pentru a mai fi alăptat). Mă gândeam că dacă înțarc îmi va fi mai greu pentru că nu am alte variante cu care să adoarmă, iar alinarea şi bucuria lui.. cum să dispară așa brusc?

Cum să fac? Ce să fac?

Seara la culcare uneori era un chin să îl adorm. Avea momente când sugea mult şi nu puteam să mai rezist. Îi aduceam ceva să mănânce și apoi încercam din nou. Îmi ziceam că de mâine o să încerc să îl înțarc, însă ziua următoare adormea mai repede şi uitam de greu.

Timpul a trecut, uneori mai ușor, alteori mai greu. O perioadă nici nu mi-a mai curs lapte, însă Edy sugea în continuare şi adormea numai la sân. Rărise mult mesele de lapte.. pană a apărut colostrul. Nu era lapte, era un lichid transparent, dar el a fost încântat şi a început să sugă iarăşi mult. Uneori nu trăgea nimic ci doar suzeta şi asta mă chinuia. Îmi doream să îl mai alăptez cu plăcere şi mă simțeam vinovată că nu mai suport să fac asta. 

Am hotărât să fac ceva însă nu mă lăsa inima să îl înțarc. Am început să îi explic că mă doare în zilele în care nu mai rezistam. Şi înțelegea. Ăsta a fost primul semn că apare luminița de la capătul tunelului. Nu îl refuzam, îi dădeam să sugă, iar cand nu mai puteam, îi spuneam. A început să fie totul mult mai confortabil pentru mine şi tot ceea ce ținea de înțărcare a dispărut din minte. Nu mai statea jumătate de oră sau chiar o oră la sân, iar pentru mine asta era ideal.

După un timp sugea mai puțin şi apoi se întorcea cu spatele să se culce. Am încercat iar să îi spun povești și de această dată a acceptat. Ăsta a devenit un fel de ritual de seară. Acum sunt seri şi seri. Uneori suge câteva guri şi apoi se culcă, uneori nici nu cere, iar ziua la amiază uneori mă rog eu de el să sugă să adoarmă şi el refuză. De fapt de câteva zile a refuzat somnul de amiază, dar asta e altă poveste.

Uitându-mă în urmă, îmi dau seama că totul a decurs lent, normal şi fără să îi fac rău lui Edy.

Am avut noroc că am lăsat să treacă timpul şi nu m-am grăbit. Uneori când auzi: “înțarcă! îi faci rău celui mic!” din mai multe părți începi să îți pui întrebări, să îți faci griji. Dar de fapt lucrurile vin de la sine şi se găsește rezolvare. Parcă așa a fost să fie. Şi acum cred că m-am învinovățit degeaba.

Alăptarea în sarcină nu e ușoară, dar cred că efortul depus are, în final, un rost. Dacă alegeam înțărcarea ca fiind binele celui mic, poate îi făceam rău celui mare. Cred că eu am ales calea de mijloc şi mă bucur că puiul meu mă înțelege când nu mai pot. Acum alăptarea e din nou frumoasă.

Nu se știe dacă o să alăptez în tandem, nici măcar nu știu cum va fi Edy cât eu voi fi la maternitate, însă acum sunt liniștită şi relaxată de cum decurge totul. Ne trebuie răbdare şi putere să trecem peste sfaturi şi să facem cum credem noi de cuviință, așa că ăsta e şi sfatul meu pentru toate mămicile care trec prin aceste momente: Răbdare şi putere!

Pe curând!

Facebook Comments
Edy nu mai este alăptat de o săptămână. Povestea noastră în câteva cuvinte
Poziții de alăptare

3 Comments

  • avatar image

    racoltapetru6

    Dec 08, 2016

    Reply

    ”Răbdare și putere”, cred că e o lecție bună pentru foarte multe mame. Toată aprecierea, Mami!

    • avatar image

      emotiidemamica

      Dec 08, 2016

      Reply

      Multumesc!

  • Edy nu mai este alăptat de o săptămână. Povestea noastră în câteva cuvinte - Emotii de mamica

    Dec 15, 2016

    Reply

    […] va renunța după 3 ani. Apoi a apărut colostrul şi a început să sugă din nou mult. Despre alăptarea în sarcină v-am mai scris că nu a fost chiar ușor. Când simțeam disconfort mare îi spuneam că mă doare […]

Lasă un răspuns