Eu sunt una dintre mămicile care au mers contra vântului când a fost vorba de alăptat. Am citit mult când eram însărcinată cu Edy şi am prins acea încredere de care avem nevoie atunci când cineva ne spune că nu mai avem lapte, că laptele e rău, că nu face față etc.

Primul lucru pe care l-am făcut eu a fost să nu cumpăr lapte praf (în caz că trebuie), ca să nu fiu tentată. Şi așa am trecut peste pusee, peste dureri, răgade, canale înfundate, gânduri negre, griji şi toate cele, fără nicio doza de formulă. Durerea, frica, foamea, setea își găseau alinarea la sânul meu.

Am primit multe sfaturi rele, inclusiv de la medici. Am fost arătată cu degetul că alăptez. Am suferit, am plâns, am bodogănit, însă fețişoara aceea fericită de la sân mă ridica de fiecare dată şi mă provoca să fac ceea ce îmi propusesem.

Am alăptat exclusiv timp de 6 luni, apoi am introdus mesele solide.

Mesele solide au fost aproape nesemnificative până pe la un an, chiar şi după aceea. Edy nu a fost mâncăcios, nu a acceptat biberon, suzetă, ba chiar şi apă bea foarte puțină. La sân stătea cu orele. Eram dependenți unul de celălalt, somnul era doar la sân, mami era tot timpul în preajmă. Am considerat că nevoile lui de bebeluș sunt mai importante decât orice, în primii ani de viață.

Mi-am dorit autoînțărcare, însă când am rămas din nou însărcinată, au început să curgă sfaturile şi să apară grijile.

Edy avea aproape 2 ani şi toți râdeau că o să îl țin la sân până la însurătoare. Mi-a fost greu să rezist, mai ales când mi se spunea să mă opresc pentru că bebelușul din burtică nu va primi tot ce are nevoie. Într-o seară, la presiunea celor din jur, i-am zis lui Edy că sânul meu e bolnăvior. A început să plângă și n-am putut să îl văd așa. Ar fi însemnat să îl înțarc brusc și el să sufere, așa că am continuat să alăptez cu gândul că ce o fi.. o fi. 

Aveam un pic de anemie, sânii sensibili, iar o perioadă nici nu a mai curs lapte. Edy a supt în continuare şi credeam că va renunța. Nu a renunțat. Apoi a apărut colostrul şi a început să sugă mai mult. Despre alăptarea în sarcină v-am mai scris că nu a fost chiar ușor.

Îi spuneam înainte de a suge că mă dor sânii, că nu îi pot da mult și că o să îl anunț când mă doare. Așa că, atunci când simțeam disconfort îi spuneam şi el dădea drumul. Se întorcea și adormea. Am început să îl las la sân tot mai puțin, până când a început să adoarmă uneori fără să mai ceară.

Noaptea el nu mai sugea, ziua însă adormea la sân. La somnul de seară adormea uneori cu sân, uneori fără. A mai trecut așa o perioadă până am început să îl adorm şi ziua fără. Îi spuneam o poveste, apoi îi ziceam că ne culcăm şi asta era tot.

Apoi nu a mai supt…

Are 2 ani şi 3 luni şi puiul meu a renunțat. Adoarme cu mine fără probleme, mă vede dezbrăcată şi mă îmbrățișează. Îmi bagă mâna în sân şi zice că e moale, dar nu mai suge. S-a întâmplat să ceară când îi era foame sau prea somn şi nu eram acasă. În acel moment i-am dat mâncare, i-am zis povestea de înainte de somn şi totul a fost bine.

Nu a plâns pentru sân şi nu am avut nici eu probleme, să se umple sau să am dureri. A venit totul de la sine, fără să îmi propun să se întâmple așa. A fost înțărcare blândă şi sunt sigură că Edy nu a suferit. Asta mă face cea mai fericită.

Alăptarea nu e un subiect închis.

Îi spun tot timpul că surioara lui va păpa sân, iar el pare că înțelege. Cred că a crescut şi vede altfel lucrurile. Uneori îl întreb ce o să facem dacă va plânge bebe Ioana și el tot timpul zice că îi dăm „țică”.

Uneori cred că va cere și el când o va vedea pe surioară la sân. Nu știu ce voi face şi nici măcar dacă se va întâmpla asta, însă nu sunt superstițioasă să cred că cei întorși la sân se deoache repede. Nu cred în deochi.

Acum mi se face un gol în stomac când mă gândesc că am un pui mare care nu mai e alăptat. Au fost așa multe momente frumoase pe care mi le amintesc cu drag, încât mi-aş dori ca toate mămicile să aibă încredere în corpul lor, ca să poată alăpta măcar 18 luni.

Aceasta este doar povestea noastră şi nu recomand să vă luați după noi. Am greșit în multe momente, poate deciziile mele nu au fost cele mai bune. Susțin alăptarea şi sper ca voi să reușiți să ajungeți la autoînțărcare fără niciun fel de intervenție.

Pe curând!

Dacă îți place să citești articolele mele și vrei să fii la curent cu ceea ce postez, mă poți urmări pe pagina de Facebook emotiidemamica.