Timpul trece.. tic-tac, tic-tac şi eu am încheiat încă două săptămâni de sarcină. Nu am timp să mă gândesc la naștere, mi se pare că mai e mult până atunci.
Săptămânile 36 şi 37 nu vin cu multe noutăți. De fapt acum bebe arată ca un nou-născut și diferența față de la naștere ține de greutate şi dimensiune. Ultimele săptămâni sunt special destinate acumulării de grăsime sub piele, care îl va proteja după naștere. Unghiutele sunt crescute, stratul de lanugo (perișorii mici care îl acoperă) și stratul de vernix caseosa (acea substanță gelatinoasă pe care o mai vedem şi la naștere) încep să se piardă în lichidul amniotic.
Eu mă simt bine, mai am dureri în partea de jos (foarte ușoare) dacă mă întorc pe pat în timpul nopții şi mă simt mare pentru că am luat mult în greutate (vreo 19 kg deja). Parcă respir mai ușor, dorm mult mai bine, mi-e mai comod să stau în pat decât până acum şi cred că burtica începe să se lase.
Nu știu când și cum o să nasc. Nu mă gândesc la asta, însă tind să rămân la naștere naturală şi de această dată. Eu am un chist mare care trebuie scos doar chirurgical şi cezariana ar fi o posibilitate, însă mă gândesc că o operație cu doi copii acasă nu e ușoară şi prefer să las chistul pe mai încolo.
Nu îmi fac griji pentru nimic. Fiecare naștere e unică și oricât de mult m-aş gândi înainte, nu pot influența cu nimic. Va trece şi dacă voi naște greu și dacă voi naște ușor. De ce să mă agit? Știu cum a fost prima naștere dar sunt convinsă că lucrurile decurg diferit de fiecare dată şi oricum va fi altfel.
Cred că dacă am ajuns până aici fără probleme am un organism puternic. Am făcut mult efort şi chiar şi zilele trecute l-am dus pe Edy în brațe prin oraș destul de mult. Obosesc, nu e ușor, dar nu pot nici să nu îl ridic. Mă îmbrac şi încalț singură, fac mâncare, cumpărături, ies doar cu Edy, nu mă gândesc că se poate întâmpla ceva nici măcar acum pe ultima sută de metri.
Tu cum te simți acum când știi că mai e atât de puțin?
Citește şi despre săptămâna 38!
2 Comments
racoltapetru6
dec. 31, 2016
emotiidemamica
dec. 31, 2016