Jurnal de sarcina

 Săptămâna 38 de sarcină

De acum, oricând mi-ar veni sorocul, se consideră că bebe s-a născut la termen. E gata bagajul, pe Edy l-am pus în temă cu detaliile plecării, așa că nu îmi rămâne decât să aștept.

Medicul meu m-a chemat pe 12 ianuarie la control, mi-a zis să nu fac efort, să stau liniștită, să mă relaxez cât pot de mult. Nici eu nu vreau altceva, o să încerc să mă liniștesc, pentru că două săptămâni contează mult în dezvoltarea unui bebeluș.

Timpul trece foarte repede dar eu nu realizez asta. Sper să treacă gerul Bobotezei şi să nasc după data de 14. Se anunță temperaturi extrem de scăzute zilele astea, așa că poate bebe Ioana mai stă până se mai încălzește vremea.

În maternitate mă aștept să fie cald, așa că am luat haine subțirele pentru bebe. Am păturică dacă e nevoie de mai cald. Mi-am pregătit acasă haine de scos din maternitate pentru mine şi bebe şi o să mi le aducă soțul.

În săptămâna 38 bebe crește, are aspect de nou născut, ar trebui să fi ajuns deja la 3 kg și mișcă mai rar pentru că nu prea are loc, însă mișcările sunt mult mai puternice și mai vizibile. Acum piciorușele se văd clar cum ies în afară, iar uneori fundulețul îi saltă ca și cum ar face tumbe.

Burtica nu mi se pare că s-a modificat față de săptămâna trecută. Parcă nu mai e așa întinsă pielea, s-a mai „desumflat”, dar ştiu că e normal în ultimele săptămâni. Știu că la prima sarcină doctorița mea a rămas mirată că am întrebat dacă e normal. A zis că mămicile nu prea observă asta.

Eu nu știu dacă o să mai fac vreun alt copil, așa că trebuie să pastrez vii amintirile celor două sarcini. E ciudat, pentru că atunci când ești însărcinată spui că abia aștepți să scapi de tot și să vină bebe, că e greu, apoi ți-ai dori să mai simți odată bebelușul înăuntru acolo.

Sarcinile mele au fost destul de relaxante așa că nu mi-au produs neplăceri exagerate. Nu am ramas cu ideea de suferință, ba chiar aș putea spune că mi-au plăcut mult aceste perioade şi îmi pare rău că se termină. Sper doar să se termine cu bine.

Citește şi despre săptămâna 39!

Pe curând!

Facebook Comments
Săptămâna 39 de sarcină
Săptămâna 36 şi săptămâna 37 de sarcină

3 Comments

  • avatar image

    greenmama

    ian. 07, 2017

    Reply

    Nastere usoara mamica frumoasa!

  • avatar image

    racoltapetru6

    ian. 10, 2017

    Reply

    De acum, în fiecare zi, așteptăm vestea cea mare de la tine. Să fie într-un ceas bun și o zi potrivită! :)

  • Săptămâna 36 şi săptămâna 37 de sarcină - Emotii de mamica

    ian. 18, 2017

    Reply

    […] Citește şi despre săptămâna 38! […]

Lasă un răspuns