Copiii trebuie supravegheați!

Ieri am trecut prin spaima vieții mele şi scriu acest articol ca să vă transmit un mesaj: copiii trebuie supravegheați! Nu se ştie când, unde şi ce se poate întâmpla! :(.

copiii trebuie supravegheati

Noi am ieșit la plimbare, ca în fiecare dimineață, prin jurul casei, fără să știm ce avea să urmeze. Vreo oră am cules buburuze și am vorbit despre fluturi, avioane şi flori. Era soare, frumos şi Edy vroia să plecăm mai departe, să vadă şi alte lucruri.

Se făcuse destul de cald şi apa din sticluța lui era puțină. Nu îi ajungea pentru un drum mai lung, așa că am stabilit să o umplem întâi. Ne-am întors şi am mai găsit câte ceva de făcut. Nu ne grabea nimeni.

În curte erau multe lucruri pe jos. Bucăți de lemn, de fier, cuie, ciocan, drujbă, flex, cam ce mai e în locuri unde se lucrează. Edy e destul de prudent atunci când calcă, deci nu mă îngrijora. Îi povestisem de multe ori despre unelte şi știa că sunt periculoase.

A văzut cutia cu cuie şi a luat unul. Nu era prima dată când umbla cu așa ceva. În general îl las să pună mâna dacă știu că nu se rănește (ne-am mai jucat împreună cu cuie și l-am învățat despre rugină cu ajutorul lor).

Stăteam de vorbă cu cineva şi îl urmăream cu privirea. Deodată, l-am văzut cum se îndreaptă catre o rolă mare de cablu deasupra căreia erau prize.

Copiii trebuie supravegheați!

Îl cunosc atât de bine pe Edy încât de cele mai multe ori îi pot anticipa mișcările. Cred că asta face diferența între mame şi alte persoane care stau cu copiii. Mamele, chiar dacă nu se uită la copil știu ce face acesta.

În casă, Edy ştie despre pericolul prizelor, dar acelea de afară nu arătau ca cele pe care le cunoaște. Știam că îi place să bage obiecte mici unde găsește loc, iar cuiul în găurele era rețeta perfectă.

În mintea mea s-au făcut niște legături şi am strigat “nuuuuu!” în timp ce mă năpusteam peste el. A ridicat mâna cu cuiul şi urma să îl bage în găurelele prizei şi de spaimă, i-am împins mâna într-o parte. Cuiul a cazut direct în gaura de la priză, iar Edy pe jos. Nu apucase să se electrocuteze. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă şi tot o fracțiune de secundă mai era până s-ar fi întâmplat nenorocirea.

A început să plângă tare şi  am încercat să îi explic ce s-a întâmplat, dar fără succes. Abia după ce s-a liniștit a înțeles. I-am spus că îi vreau binele şi că am vrut doar să îi iau mâna de acolo, i-am arătat prizele şi cuiele şi i-am vorbit despre curentul electric.

M-am speriat tare.

Când am trecut peste tot am simțit nevoia să plâng şi să mă bucur că am scăpat doar cu sperietura. Mă simțeam vinovată că l-am speriat şi împins, dar altceva nu am ştiut ce să fac. Nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost dacă nu îl observam.

În acele momente am simțit spaimă, ca niciodată. Mi-am auzit pulsul şi mi-am simțit stomacul în gât. Am realizat abia după aceea ce putea să se întâmple dintr-o neatenție.

Poate mulți dintre voi o să dați vina pe mine, că am lăsat copilul să stea într-un loc în care erau multe lucruri interzise, că nu am reacționat mai din timp sau cine știe ce. Sunt sigură că vor fi păreri de multe feluri, însă concluzia e una:

Copiii trebuie supravegheați!

Pericole sunt la orice pas. Nu ştim ce ne pândește şi când, important este să reacționăm.

Distribuie acest articol pentru a transmite mesajul mai departe!

 

Facebook Comments

9 responses to “Copiii trebuie supravegheați!

  1. Omg, mi s-a strans stomacul!! :((

  2. Ah, ce bine ca ai fost atenta. E ceva ce se poate întâmpla oricui, nu te învinovăți, mai bine lauda stăpânirea de sine, presentimentul și curajul de care ai dat dovada.

  3. Oh, imi imaginez ce spaima ai tras. Insa felicita-te pentru prezenta de spirit, pentru faptul ca ai impiedicat sa se intample o nenorocire.

  4. copiii trebuie supravegheați, cu atât mai mult cu cât și dacă ești lângă ei se poate întâmpla ceva rău. știu ce zici. era să moară la un metru de mine, fiind înotător bun și știind că nu are voie să sară în piscina mică – a sărit și s-a rănit grav, dar nu pentru totdeauna…
    a fost o minune că a ieșit la suprafață, iar eu stăteam cu spatele la el, fără să știu ce se întâmplă, era un bărbățel de 13 ani, puteam avea încredere în el, nu?
    da, copiii tre supravegheați …
    sunt atât de multe de zis…

  5. Uaaau, ce întâmplare neprevăzută, așa cum se poate întâmpla oricând și oricui! Desigur că nu ești de vină, mai ales că ai intervenit atât de operativ. Orice am spune, în viață e nevoie și de puțin noroc, pe lângă toată atenția!

  6. mai bine sa fim paranoice si cu atentia sporita decat altfel. bine ca ai fost pe fază. uneori chiar cred ca avem un ochi la spate.
    tocmai ce am turnat nste boabe de piper intr un castronel pentru a le aseza apoi in rasnita. am lasat si castrul si lingurita pe masa. de obicei il las pe bebe sa se joace cu cce gaseste pe masa. nici nu stiu cum am realizat in fractiune de secunda ca era vorba de piper si i le am smuls din mana. e un al saptelea simț care ne ghidează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *