Parenting

Nu îl putem proteja la orice pas. Are nevoie să învețe cum să acționeze

supravegheati

Cu cât crește, îl văd tot mai independent. Zilele trecute mă lua de mână peste tot, azi mi-a zis că se descurcă şi să îl las singur. Cu cât e mai mare, simt că trebuie să ne îndepărtăm, să îl lăsăm să își fluture aripile, să își poată lua mai târziu zborul. Nu îl putem proteja la orice pas, are nevoie să învețe cum să acționeze.

Uneori e mai simplu pentru noi să luăm totul asupra noastră, să rezolvăm problemele, ca cel mic să nu fie nevoit să facă eforturi. Dar asta e bine doar pentru noi şi dacă tot facem așa, creştem un viitor adult nesigur pe el, care nu își va asuma riscuri şi care va fugi de răspundere.

Nu îl putem proteja la orice pas. Dar ce putem face?

Copilul are nevoie să exploreze. În primii ani din viață o va face cu obiecte noi, cu mâncare şi deşi îl surprindem cu lucruri culese de pe jos în gură sau cu castronul de mâncare în cap, știm că face parte din dezvoltare.

Nu o să putem rezolva tot ce ține de copil, însă îl putem încuraja să caute singur soluții. Nu îi putem lua lacrimile sau supărarea, însă îl putem învăța să își gestioneze emoțiile. Nu putem să anticipăm o lovitură sau o răceală dar nici nu îl putem închide într-un glob de sticlă ca să îl ferim.

Toate vin pentru că așa trebuie să fie. Așa e viața, cu suișuri şi coborâșuri şi deși nu e adult, are nevoie să învețe asta. Va cădea şi se va lovi, data viitoare va fi mai prudent. Va avea un conflict, va învăța să se apere..

Mă doare când copilul meu suferă. Mi-e greu să îl văd rănit, supărat sau cu ochii în lacrimi şi mi-aş dori să se fi inventat o poțiune magică pentru asta. Dar nu există poțiuni. Copilul are nevoie de noi, de o vorbă bună, de o părere, dar nu are nevoie să îi preluăm problemele.

Dacă l-aş feri acum de toate, când ar rămâne singur ar fi pierdut şi dezorientat. Eu vreau să cresc un viitor adult care să știe să cântărească o problemă şi să fie sigur pe el atunci când acționează.

are nevoie să învețe cum să acționeze

Are nevoie să învețe cum să acționeze

Va da greş uneori, va pierde, va fi dezamagit, însă va ști să își gestioneze emoțiile. Eu voi fi întotdeauna alaturi de el dacă imi va cere să îl sprijin şi mă voi bucura la fiecare reușită. Îl voi iubi şi voi avea încredere îl el ❤.

Pe curând!

Facebook Comments
Cum reacționez eu când copilul are un tantrum şi lumea din jur se bagă 
Cum am reacționat când a vrut să o dea jos din pat?

2 Comments

  • avatar image

    Racolța

    mai 06, 2017

    Reply

    Ce liber și fericit aleargă Edy singur! Să vezi când vor alerga amândoi unul după altul! :)

    • avatar image

      emotiidemamica

      mai 07, 2017

      Reply

      Abia astept sa vad asta

Lasă un răspuns