Achiziții de bebe – 4 luni jumătate

Zilele trec repede si nu mai reușesc să fac tot ceea ce îmi propun. Ioana are o perioadă cu multe achiziții, e agitată, iar eu seara pic de somn. Sper să treacă repede momentele astea şi să mă reculeg un pic. Acum doarme şi reușesc şi eu să vă scriu.

achiziții

Parcă v-am mai spus că are un dințișor care stă să iasă. Crezusem că a ieșit deja, dar nu zgâria, se simțea că e acolo şi atât. Sigur şi asta îi dă multă bătaie de cap. Îşi dă cu mânuțele pe față şi pe la urechi sau se prinde efectiv de păr și de ureche și începe să plângă. Nu ştie să dea drumul.

Achiziții noi:

A început să se ridice dacă o țin de mâini şi pare foarte bucuroasă când vede împrejurimile din alt unghi. Ține obiecte şi încearcă să le bage în gură, uneori își suge degetul sau chiar mâna cu totul. Dacă stă pe burtă, se ridică în mâini ca la flotări.

A mai schimbat un pic limbajul față de acum o lună. Spune “mam” când e supărată (e doar o vorbă a bebelușilor, încă nu conștientizează ideea de mamă), iar câteodată zice “aoo”. A început să ridice picioarele spre piept şi le găsește foarte interesante.

Pe timpul zilei, țipă mult. Uneori cred că are o supărare, dar de fapt o văd că râde. Alteori cred că e ok, dar ea se supără. O liniștesc jucăriile care zornăie şi parcă în wrap adoarme mult mai repede şi mai ușor. Mare minune wrapul ăsta, pe cuvânt!

Toate lucrurile noi (achiziții se numesc) pe care bebelușii le învață, îi agită şi îi obosesc. Am observat că Ioana, deşi câteodată e flămândă şi obosită, nu își poate opri picioarele din mișcare intensă, aşa încât se enervează și plânge. Trebuie să îmi dau seama din timp de starea ei, dar nu reușesc de fiecare dată. Cred că în wrap stă mai strâns şi nu mai are cum să se agite atât, de asta se linișteşte mai repede.

Ziua doarme în reprize mult mai scurte decât până acum, de 30 min, 1 oră. Am pus pe seama căldurii, dar cred că şi agitația ei generală e de vină. Noaptea e destul de ok. Mă trezește de câteva ori dar dorm cu ea şi are sânul aproape, așa că pot să mă odihnesc şi eu.

O țin non stop în brațe şi aștept să vină soare şi pe strada mea, dar să o văd şi pe ea liniștită. Când se agită, chiar atunci are şi Edy nevoie de ceva, dar asta e altă poveste despre care o să scriu cu altă ocazie :).

Pe curând!

Facebook Comments

2 responses to “Achiziții de bebe – 4 luni jumătate

  1. Superb articolul. Ti l-am citit pe nerasuflate ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *