Renunțarea la pampers e un subiect delicat şi o bătaie de cap pentru mulți părinți. Vârsta la care se întâmplă, modul în care se face trecerea, toate sunt niște provocări.
Eu sunt în sfârșit liniștită. Am făcut multe greșeli de care sunt conștientă şi acum am hotărât să vă vorbesc despre ele şi despre ce ne-a ajutat cel mai mult în final.
Am mai scris o postare despre pregătirea pentru oliță așa că nu mai repet condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un copil când începe antrenamentul. Astăzi vorbim strict despre experiența noastră. Nu a fost ușoară, a fost cu provocări dar recunosc că eu am greșit. 2 ani și 8 luni este vârsta la care a renunțat.
Am vrut să trecem la acest pas mai demult, pentru că îl lăsam pe Edy prin casă dezbrăcat şi înțelegea să se țină. Nu îi plăcea să mai poarte pampers. De multe ori era un chin să îl îmbrăcăm. Urma să nasc, așa că am preferat să îl las să se obișnuiască întâi cu surioara. De aceea am amânat momentul renunțării la pampers Copiii au regresii la sosirea celui mic, își doresc inclusiv să redevină bebeluși şi sa poarte scutece.
Edy nu a acceptat niciodată olița. A stat de câteva ori pe ea după ce am cumpărat-o, apoi nici nu a mai vrut să o vadă. Deloc, nici măcar o dată. I-a plăcut în schimb ideea de wc. I-am cumpărat un reductor, i-am explicat ce are de făcut şi l-am lăsat să vină cu noi de fiecare dată în baie.
Ce greșeli am făcut?
Nu am avut încredere în el de la început.
Aceasta a fost greșeala cea mai mare şi a sabotat tot procesul. Îl mai lăsam prin casă dezbrăcat şi îi spuneam de multe ori: “Ai grijă, să nu faci pipi aici, că ești pe pat”, “dacă îți vine, să îmi spui, “nu vrei să mergi la baie?”.
Am insistat mult cu asta, așa încât la un moment dat mi-a zis că nu e bine să facem pipi. Se ținea foarte multe ore (vreo 16 cred că a fost maximul) şi în final când făcea, incepea să plângă şi zicea că nu e bine.
Mă enervam uneori.
Îmi demonstrase că poate şi că știe ce are de făcut. Totuși, la un moment dat părea că a uitat tot şi eu nu înțelegeam de ce. Nu mă anunța că face, nu vroia să facă dacă îl chemam la baie. Nu îl certam, dar îl afecta foarte tare să îi spun: “chiar nu vrei să faci la wc?”, “îți place să stai ud şi să trebuiască să te schimb de fiecare dată?”. Cred că ei se simt destul de prost deja că au făcut pe ei. Nu îi ajută cicăleala.
Când a început să se țină prea mult, m-am panicat că asta l-ar putea afecta. L-am cicălit, am tras de el să meargă la baie.
Se ținea foarte mult şi stiam că asta îi face rău. Nu înțelegeam că eu greșisem şi astea sunt consecințele. Mi-am dat seama târziu. Practic făcea doar pentru că îi spuneam eu. De cele mai multe ori refuza cu vehemență dar reușeam să îl conving (pe moment) că e bine să facă.
Am crezut că e încăpățânat.
Am citit o carte destul de bună despre renunțarea la scutece. Doar că acolo nu scria despre prima mea greșeală şi am pus totul pe seama faptului că Edy e încăpățânat. Singura rezolvare la copilul încăpățânat era.. recompensa. Deci am recurs în final la asta.
Mi-am încălcat principiile.
Nu am crezut niciodată în recompense. Îmi propusesem să nu folosesc niciodată această metodă. Dar după ce am văzut că Edy poate face chiar şi singur pipi la wc (însă nu vrea), am recurs la recompensă. În carte se vorbea de bomboane, eu îl recompensam cu o bulină sau steluță de hârtie. Nu a funcționat decât temporar apoi şi-a pierdut interesul. Făcea doar când avea chef să facă rost de o bulină nouă cu care sa se joace.
Aceste greșeli au îngreunat mult procesul de renunțare la scutece care putea fi ușor şi rapid. Totuși nu au fost numai lucruri rele.
Ce am făcut bine?
Am cumpărat două protecții de saltea, impermeabile.
Ca să nu mai fiu stresată am cumpărat protecții pentru ambele paturi. Lenjeriile se schimbă, se spală, cu salteaua e mai greu. Covoare nu avem, nu ştiu de ce eram așa rigidă.
Mi-am dat seama că greșesc.
Am avut noroc că am realizat că nu fac tocmai bine. La un moment dat am zis stop. Nu era ok, am stresat copilul şi soluția era să o luăm de la capăt. I-am explicat lui Edy că de azi nu mai primeşte buline sau altceva şi că va alege el când va folosi reductorul. Îi mai aminteam eu însă nu îl mai stresam.
Am început să îi spun: “nu-i nicio problemă”.
Cred că astea au fost cuvintele magice. Nu a fost problemă că a făcut pipi în pat, nici că a făcut pe parchet sau în pantaloni. Chiar dacă mi-a făcut de lucru, am hotărât să țin cu el. “Nu e nicio problemă, punem lenjeria la spălat”. “Nu e problemă, se curăță”. “Stai liniștit, sunt aici să te ajut”. Dacă se ținea mult, îi explicam că e bine să facă.
Nu am apelat la rușine, umilință sau insultă. Pe vremuri, părinții spuneau copiilor că e rușine că au făcut pe ei, le dădeau scutecele pe la nas, îi loveau sau îi umileau în fața altora. Astfel de comportamente scad stima de sine a copilului. Nu am pus în aplicare, mi se par destul de brutale.
Cum a decurs până la urmă renunțarea la pampers?
După ce l-am chinuit vreo 2-3 săptămâni cu “nu face acolo!”, “să nu faci, hai acum la baie!” sau “la cinci stelute mov primeşti una roșie“, mi-am dat seama că e timpul să mă opresc. Da, făceam greşeli prea mari şi era normal să se întâmple așa. Am hotărât să nu mă mai enervez, să îl înțeleg.
Începuse să se țină pe timpul zilei așa că noaptea se trezea să facă treaba mare. Am avut mare noroc că nu s-a constipat. Când se trezea, îl pupam şi îi spuneam “nu e nicio problemă, sunt aici să te ajut”. După câteva zile a început să facă ziua pentru că era mult mai relaxat şi simțea că (în sfârșit) îl sprijin.
A trecut rapid pe cont propriu. I-am arătat cum poate face pipi şi afară şi i-am explicat că e mai bine să facă puțin de multe ori. Cam de o lună se menține curat. În final, renunțarea la pampers a decurs foarte bine. A avut câteva accidente pe timpul nopții, de 4-5 ori, dar apoi s-a reglat și problema asta.
Trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele. Eu am un copil sensibil care pune la suflet orice. Ştiu că puteam face mai bine trecerea. Știu că i-am cerut prea mult deodată şi nu am avut răbdare. Cred că așa se întâmplă de multe ori în relațiile părinți-copii. Bine că mi-am dat seama la timp..
Nu faceți greșelile mele! Fiți calmi, blânzi şi relaxați şi veți vedea ce repede va învăța cel mic ce are de facut!
Pe curând!
22 Comments
Anca
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 28, 2017
Adina
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 28, 2017
Andreea
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 30, 2017
o femeie
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 28, 2017
Anca
iun. 28, 2017
emotiidemamica
iun. 28, 2017
Ioana Marinescu
iun. 28, 2017
mamicanefrustrata
iun. 29, 2017
emotiidemamica
iun. 29, 2017
Anca
iun. 29, 2017
emotiidemamica
iun. 29, 2017
Racolța
iun. 30, 2017
emotiidemamica
iun. 30, 2017
Cum am ales grădinița pentru Eduard? - Emotii de mamica
iul. 12, 2017
Eduard la doi ani jumătate - Emotii de mamica
iul. 27, 2017
Pregătiri pentru.. oliță - Emotii de mamica
aug. 06, 2017
Lucruri care fac viața de părinte mai ușoară - Emoţii de mămică
sept. 18, 2018