Anul acesta este foarte important pentru Eduard, pentru noi toți. A venit pe lume sora lui, a renunțat la pampers şi urmează să înceapă grădinița. Peste aproape două luni. Sunt trei pași importanți care au pus şi pe mine multă presiune, dar sperăm să încheiem şirul evenimentelor cu bine.

Anul şcolar 2017-2018 începe pe data de 11 septembrie 2017. Exact în acea zi Edy va împlini 3 ani.

Eu cred că până la urmă totul ține de educator. Dacă avem noroc să fie pe gustul lui Edy, pentru mine altceva nici nu mai contează aşa mult. Vreau să îl văd relaxat, să i se permită să fie el. Nu cred că îl plafonăm într-o grădiniță de stat. Vom vedea ce îi place, cum se descurcă, dar simt că va fi bine.

Noi am fost să vedem mai multe grădinițe şi de stat și private şi am plecat din fiecare loc cu impresii mai bune sau mai puțin bune. Astăzi vreau să vă spun cum am ales grădinița, de ce am ales o grădiniță de stat şi ce mă face pe mine să am emoții de mămică.

Frica mea cea mai mare a fost (şi încă este) acomodarea.

Ştiți şi voi că, în general, la grădinițele de stat acomodarea se face cu copilul smuls din brațe pe hol. Pe principiul: “lasă că dacă plânge își revine el şi până la urmă se obișnuiește”. Nu am fost niciodată de acord cu astfel de metode, mai cu seamă că Edy nu a plâns niciodată lăsat în voia sorții.

Cum am ales grădinița?

Prima dată l-am înscris pe Edy la una din cartierul bunicilor, în ideea că uneori vor merge ei să îl ia, dacă noi nu o să reușim. Eram convinși că acolo vrem, am mers cumva la sigur. Cineva ne spusese că are acolo un nepot care e pretențios la mâncare şi îi strecoară ciorba. Era super încântată de acest lucru. Dar fiecare are propriile pretenții, pe mine nu mă interesează supa strecurată.

Când am intrat, am dat chiar de doamnele care urmau să ia grupa mică din toamnă. Am stat un pic de vorbă, doamna mai tânără era foarte ok, cea în vârstă era contra ideilor mele. Totuși mi-au lăsat impresia că ne vom descurca cu acomodarea. Au zis că e mai bine ca părintele să nu rămână pe hol şi că treptat (azi un pic, maine un pic), reușim.

Am zis că las de la mine. Mâncarea era făcută acolo, era aproape de bunici, numai bine. Am depus o cerere provizorie. După puțin timp, însă, am vorbit cu o prietenă care avusese copilul înscris trei săptămâni şi mi-a zis că l-au terorizat la acomodare. Îl lăsa plângând şi îl găsea tot așa după câteva ore. M-a speriat şi am decis să căutăm în altă parte.

La noi în oraş sunt două grădinițe private.

Una destul de scumpă pentru bugetul nostru actual, aproape de bunici și mai departe de noi. La prima vedere îndeplinea multe condiții. Am pus în balanță dacă se merită sau nu şi rămăsese să ne mai gândim după ce mai vedem şi altele.

Cealaltă, mai ok ca preț, nu ne-a încântat deloc. Lumea din oraş vorbeşte de bine despre ea, pentru că sunt îngrijiți copiii. Când am mers acolo am dat chiar peste cea care urma să fie educatoarea lui Edy. Nu a ştiut să ne spună prea multe, parcă nu avea cuvintele la ea. Mi-a zis că au activități în funcție de tema săptămânii şi cam atât.

Când am întrebat de acomodare a zis că facem să fie bine şi pentru mine, că pot rămâne un pic, că o să vedem. După aceea i-a sunat telefonul şi a vorbit vreo 5 minute. Nu aveau spațiu exterior decât unul minuscul, mâncarea era de tip catering, deci în final a ieșit din calcul. 

Una dintre grădinițele de stat lăudate, de la noi din oraş, e mai departe de bunici. Ăsta a fost motivul pentru care nu ne-am dus acolo de la bun început.

Avem câțiva prieteni care au copiii înscriși şi toți sunt extra mulțumiți. Am mers şi noi în final să o vedem.

Când am ajuns, am intrat în spate direct la spațiul de joacă. Au multe tobogane, 3 gropi de nisip, leagăne şi măsuțe cu scaune. Mi s-a părut de vis. Era plin de copii mai mari şi erau şi câteva doamne în vârstă care îi supravegheau.

Edy a fost foarte încântat, i-a plăcut din prima clipă. A văzut cum se jucau copiii afară, la măsuțe, cu plastilina, iar asta e una dintre activitățile lui favorite. Am mers în interior la biroul directorului şi cât am trecut pe culoarele cu copii a fost fascinat. Am văzut doamne tinere și câteva persoane care aranjau pătuțuri pentru somn. Directorul a fost destul de ok, dar tot de părere că părintele nu are ce căuta pe hol în primele zile. Mi-a zis că e mai bine să se producă ruptura mai repede.

Nu sunt de acord nici acum cu acest tip de acomodare, dar am decis să îl înscriem acolo. A fost singura grădiniță de unde Edy nu a cerut să plecăm şi despre care mi-a mai vorbit o săptămână după aceea. Cred că discutând și cu el şi cu doamna educatoare, voi reuși să îl ajut să se acomodeze bine, plus că nu îl voi lăsa mult la început.

Am avut inima strânsă după ce am depus actele. O mie de întrebări mi-au trecut prin cap şi până nu va veni prima zi, nu voi şti la ce să mă aștept. În schimb, am tot discutat cu el şi l-am pregătit foarte mult pentru asta. Mă simt mult mai liniștită decât eram acum două-trei luni.

Cum ştie Edy că va fi la grădiniță?

Nu i-am zis că o să plec, dar i-am zis că doamnele îmi vor ține locul acolo. I-am zis că eu mă voi gândi la el şi că voi face mâncare acasă cât el se va juca şi va face tot felul de activități. I-am zis că îl voi duce şi îl voi aduce în fiecare zi, iar el va merge acolo așa cum merge tati la serviciu. Nici nu vrea să îi spunem grădiniță, zice că merge la serviciu.

Știe că vor fi mulți copii, că vor mânca acolo, că vor cânta şi dansa, decupa sau lipi. I-am arătat şi filmulețe pe internet ca să nu fie o surpriză. I-am povestit despre faptul că vor avea wc-uri micuțe şi i-am arătat lenjeriile de pat pentru când va dormi la amiază.

Mi se pare că e pregătit şi că grijile mele sunt prea multe pentru ceea ce va fi de fapt. Mai sunt cam două luni până va începe şi am timp să îl învăț şi cum să reacționeze în cazuri mai dificile. Mi se pare că acum socializează mult mai bine cu copiii, dar uneori se panichează dacă nu ştie ce să facă.

Nu mi-e frică de sistem. Știu că doamnele se ocupă de copii, că mâncarea e bună, că au spațiu destul de mare. Am fost, am văzut. Ştiu şi că Edy se va descurca excelent, că va fi minunat. Dar mi-e frică de primele zile.

Faptul că nu ştiu cum se întâmplă lucrurile acolo e ceea ce mă neliniștește cel mai mult. Îmi pun în minte o mie de întrebări. Adică ce metode folosesc atunci când un copil plânge că se simte nesigur în acel mediu nou? Cum gestionează conflicte? Ba chiar mă întrebam cum procedează în primele zile, când nici nu știu cum îi cheamă pe copii, să țină evidența lor, să ştie ce părinte trebuie să sune dacă e vreo problemă.. Poate trebuia să întreb mai multe, dar faptul că Edy a fost încântat acolo, mie mi-a dat multă încredere.

Voi cum ați ales grădinița? Ce ganduri negre vă trec (sau vă treceau) prin cap? 

Orice mesaj din experiența voastră mă ajută!