Povestiri din viata

Dorințele lui Edy pentru decembrie

Zilele acestea m-a cuprins spiritul sărbătorilor. Este ciudat, pentru că din copilărie nu am mai experimentat senzația asta atât de devreme. M-am bucurat când am văzut globuri în magazine și orașul împodobit.

Cu fiecare an care trece simt căldura Crăciunului mai aproape de suflet. Deja fac planuri despre cum vor arăta brăduții noștri (vom avea doi, unul afară și altul în casă) și despre ce vom face în luna decembrie. Cred că a fi părinte m-a învățat să mă bucur mai mult și să îmi aduc aminte de bucuriile copilăriei.

I-am povestit lui Edy despre cadourile de Moș Nicolae și Moș Crăciun.

Își aduce aminte de trenul pe care anul trecut la primit în ghete, așa că anul acesta va înțelege mai ușor ideea de primit daruri. Eu nu vreau să îi povestesc de moșul acela care vine prin horn (mai ales că noi nu avem șemineu și ar înțelege că cineva e la noi în centrală 😂).

I-am zis că acestea sunt niște sărbători în care se dăruiesc și se primesc cadouri. I-am zis că de Moș Nicolae primește daruri în ghete și de Moș Crăciun sub brad. Nu i-am zis “Moș Crăciun aduce”. Nu am insistat mult pe sărbătoarea sfântă și ce înseamnă în realitate Crăciunul pentru că mi se pare încă devreme. Nu ar înțelege prea multe.

În decembrie va avea serbare la grădiniță și este posibil să vină și un Moș, așa că i-am vorbit despre asta. I-am zis că vor cânta și spune poezii și cam atât, nu vreau să îi fac o idee greșită. Cât o să pot, o să încerc să nu îl mint. El caută logica în orice și nu aș vrea să o țin cu o poveste falsă care să îl dezamăgească peste ani.

Bineînțeles că m-a interesat ce cadouri își dorește de Crăciun și de Moș Nicolae.

El a zis că își dorește: utilaje, hăinuțe și mâncare 😂. L-am întrebat ce utilaje, a zis: de toate. L-am întrebat ce hăinuțe, a zis: de toate. De mâncare nu am întrebat, dar tind să cred că răspunsul e același.

A văzut un tren într-un magazin, a zis că îl vrea. A mai văzut ceva, a zis că vrea. Eu i-am zis că o să scriem o listă cu dorințe și o să primească în ghete sau sub brad așa că probabil când ne punem pe scris o să își aducă aminte de tot ce a văzut și i-a plăcut.

Deocamdată așteptăm, împreună, luna decembrie. Așteptăm să se aprindă beculețe, să împodobim brad și să mergem la mașinuțe bușitoare.

Voi ce faceți în luna decembrie?

Facebook Comments
O zi friguroasă petrecută la țară
Sigur ai devenit mamă dacă...

3 Comments

  • avatar image

    mopana

    Noi 18, 2017

    Reply

    E greu sa nu minti un copil, dar uneori trebuie. Mosul e una dintre amintirile placute ale copilariei mele. Stiu ca am fost dezamagita cand am aflat ca nu exista, dar mi-a trecut repede. Va pup! Aveti grija de voi! ❤

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      Noi 21, 2017

      Reply

      E greu.. asa e.. dar o sa incercam sa il lasam pe el sa creeze povestea si nu vom exagera cu renii care zboara.

      • avatar image

        mopana

        Noi 21, 2017

        Reply

        Hahaha! Super :)

Lasă un răspuns