Povestiri din viata

L-am sărbătorit la grădiniță pentru prima dată

Pe Edy îl cheamă și Gabriel, așa că ieri a fost ziua lui. Ne-am gândit că ar fi frumos să comandăm un tort și să îl sărbătorim, de data asta cu mulți mulți copii. Este pentru prima dată când l-am sărbătorit la grădiniță.

Vorbisem mai demult cu doamna despre cum se procedează la zile din acestea și ea a zis că fiecare aduce ce consideră. Dacă aducem suc să fie fără acid, dacă e tort să avem certificat. Alte reguli nu sunt.

L-am întrebat pe Edy dacă el ar vrea să fie sărbătorit la grădiniță și a fost foarte încântat. Mai fuseseră zile de naștere și știa cum decurg lucrurile. Voia să i se cânte “la mulți ani” și să fie în centrul atenției. În plus, îi place tortul și nu ratează niciun moment cu desert.

Lui îi plac decorurile de ciocolată de pe prăjituri, așa că a vrut să aibă multe și pe tort. În grupă sunt peste 20 de copii, deci am rugat să facă minim 20 bucăți de decor. Nu puteam risca să iasă scandal. Mi s-a părut perfect așa, iar copiii au fost încântați.

Pe Edy l-am dus la program la ora 8, iar cu tortul am venit noi pe la 10. Ni se spusese că e cea mai potrivită oră. Nu prea voiam să stăm, pentru că știam că va plânge când plecăm, dar doamna ne-a zis să rămânem.

Le-am pus coifuri tuturor pentru că așa obișnuiesc la ziua cuiva.

Doamna i-a aliniat pe copii, pe Edy l-a urcat pe un scaun și apoi au cântat “Mulți ani trăiască” și au aplaudat. Le-am făcut fotografii multe și mi s-au părut foarte simpatici toți copiii. Ne priveau curioși și ne zâmbeau. Erau foarte curioși de Ioana, așa că le-am prezentat-o ca fiind surioara lui Edy.

După aceea s-au așezat la masă. Edy a stat separat, în fața tuturor. Era sărbătoritul. Doamna a tăiat tortul și eu am împărțit. Am dat fiecăruia felia de tort cu farfuriuță și lingură de unică folosință. O fetiță mi-a zis că îi place bluza mea 😂😂.

Mi s-a părut frumos să serbăm așa. Doamna părea cam nervoasă sau obosită și m-a cam deprimat modul ei de acțiune, însă e cumva de înțeles. Se grăbea ca să ne putem încadra până la ora de engleză.

Când am plecat, Edy a început să plângă. Nu voia să plecăm și na, era de înțeles. I-am zis că vin să îl iau după somn. Lui îi place să doarmă acolo.

Acasă mi-a zis că a fost bine și că i-a plăcut că am fost și noi când i-au cântat și au mâncat tort. Mi-a zis și că i-a plăcut la engleză, că le-a arătat imagini cu animale, cu săpun și periuță de dinți și că s-a jucat cu copiii.

Mâine… vedem. Mi se pare că iar se intorc problemele cu mucii :(.

Pe curând!

Facebook Comments
Sigur ai devenit mamă dacă...
S-a reîntors la grădiniță. Sper să nu îl mai țină iar răceala acasă

4 Comments

  • avatar image

    Poteci de dor

    Noi 09, 2017

    Reply

    Să vă trăiască! La mulţi ani! Ce tort frumos a avut şi ce încântat cred că a fost el acolo sus, pe scăunel, cu colegii cântând... Şi eu m-aş simţi la fel :)

  • avatar image

    Adrian

    Noi 09, 2017

    Reply

    La mulți ani! Chiar că e frumos tortulețul!

  • avatar image

    racoltapetru6

    Noi 12, 2017

    Reply

    Cred că în astfel de momente se simte și mămica sărbătorită. Îmi pare rău că n-am poposit mai repede pe aici pentru ca urarea mea de la mulți ani să fie proaspătă. Măcar am aflat că pe Edy îl cheamă și Gabriel. :)

  • avatar image

    Ioana Radu

    Noi 14, 2017

    Reply

    La mulți ani! Arată foarte bine tortul! :D

Lasă un răspuns