Când aveam un singur copil, mă plângeam şi eu, ca toată lumea, că adoarme târziu, că aruncă jucării, că nu mănâncă destul etc. Era greu, aveam zilele pline. Apoi am devenit mamă de doi copii şi mi-am dat seama că nu era chiar așa dificil.

Pe lângă provocările de până atunci au apărut extra-provocări. A trebuit să caut soluții, să reușesc să fac față. Bineînțeles că cele trei despre care vă vorbesc astăzi nu sunt singurele de care am parte, dar acestea sunt cele mai importante acum:

1. Să îi adorm.

Până i s-a reglat somnul celei mici, a durat ceva timp. Când era bebeluș de 3-4 luni o plimbam în sistem de purtare să doarmă, acum am învățat semnalele pe care mi le dă. Nu mai stă în casă în sistem. Îi știu programul şi o adorm la sân, pe pat. Are nevoie de multă liniște şi să nu fie distrasă de locuri noi, de lumini etc.

Cel mare niciodată nu vrea să doarmă 😂. Chiar dacă e obosit, ar face orice să fenteze. Are un singur somn pe zi, de aproximativ 2 ore. Noaptea adoarme mult mai ușor decât la amiază.

Este greu să îi adorm pe amândoi odată, mai ales dacă sunt doar eu cu ei acasă.

În general caut să le respect programul zilnic pentru că, respectându-l, ştiu cam când adoarme Ioana. O adorm întâi pe ea la sân, apoi pe el.

Metoda cu care adoarme Edy acum (au fost mai multe în funcție de perioadă), la 3 ani şi aproape 2 luni, este să îi pasăm lui responsabilitatea. Îi spun întâi cât de important este somnul pentru corpul nostru, apoi faptul că eu aleg să mă odihnesc deoarece corpul meu are nevoie de asta. Îi mai spun ca el alege pentru corpul lui şi dacă dorește poate sta treaz, doar să facă liniște. În general durează maxim 5 minute până doarme.

Nu e necesar să aplic metoda în fiecare zi. El știe programul şi dacă îl respectăm, știe când urmează somnul. Nu îi zic ca dormim. Stăm în pat, îi zic o poveste și apoi doarme. Doar să ia el decizia, asta are nevoie.

Dacă ea a adormit mai devreme decât de obicei şi nu doarme când vine şi momentul lui, pe el nu pot să îl adorm. Ori mă ajută cineva, ori aștept somnul ei mai târziu, ori nu mai apucă să doarmă.

2. Loviturile

Copiii nu știu să își gestioneze emoțiile aşa cum o fac adulții. Momentele în care ei se înfurie şi toate sentimentele pe care le au, explodează într-un fel anume. Fiecare copil reacționează diferit. Al meu are tendința să își lovească sora.

La început a fost foarte greu să văd asta. Țin minte că prima dată când a lovit-o, ea era în scoică, avea vreo 2 luni. Nici măcar nu mă așteptam. S-a dus lângă ea şi jap

I-am zis în toate felurile posibile să nu o mai lovească şi mă simțeam depășită de situație.

În final am încercat eu să înțeleg ce se întâmplă, să fac schimbări care să ne ajute. Am citit câteva cărți şi am încercat să înțeleg mecanismul. Noi nu îl lovisem niciodată, de ce el avea tendința asta?

Am urmărit momentele în care simțea nevoia să o lovească. Se întâmpla când el nu primea destulă atenție:

– Dacă vorbeam cu soțul meu şi nu știa să spună că vrea să ne jucăm cu el. Poate vorbi, însă nu știe să ceară ce are nevoie uneori.

– Când venea cineva la noi şi vorbea cu noi în loc să se joace sau să vorbească cu el.

– Când vorbeam la telefon sau aveam altă treabă.

– Când era gelos că stau cu ea. Nu a fost niciodată problemă că o alăptez. Știa că așa o hrănesc. A fost problemă când el voia joacă şi o țineam pe ea sau situații asemănătoare.

– Când se discuta despre ea că face lucruri anume etc. Adică dacă o lăudam noi sau alții. De obicei am grijă ce vorbesc despre ea în prezența lui, dar se întâmplă să ne întâlnim cu alte persoane care întreabă de ea sau îi fac complimente.

Soluțiile:

– Am încercat să evit cât mai mult situațiile de acest gen şi să anticipez momentele în care simte nevoia să lovească.

– I-am repetat de foarte multe ori să spună în cuvinte când vrea ceva.

– Am verbalizat sentimentele lui. Exemplu: “cred că acum te simți supărat că am vorbit la telefon în loc să mă joc cu tine“.

– Am încercat sa îi explicăm că atenția pe care i-o oferim ei e diferită de cea pentru el. Ea nu știe să meargă, să mănânce, să vorbească.

– I-am arătat filmulețe cu el mic şi i-am povestit multe din acea perioadă.

– am făcut un experiment în care i-am arătat că iubirea pe care o avem noi crește cu fiecare persoană din viața noastră şi că dacă eliminăm pe cineva nu crește iubirea celorlalți.

– i-am spus că atunci când e furios să fugă, să lovească altceva, dacă asta simte nevoia, să mă anunțe etc.

– în loc de “nu o lovi” am căutat să spun lucrurile pozitive: iubește-o, las-o în pace, mângâie surioara, strânge-o mai ușor, ai grijă de ea etc.

Față de acum câteva luni, s-a ameliorat foarte mult dorința lui de a o lovi.

Mai des o pupă şi o îmbrățișează şi rar se întâmplă să o rănească. E o evoluție foarte mare și sunt mândră de el. Îl înțeleg. Nu e ușor să ai trei ani și emoții cu care sa nu știi ce să faci.

Situația cu loviturile e destul de frecventă în familiile cu doi copii şi mulți părinți nu știu cum să reacționeze. Eu vă recomand să citiți cartea “Rivalitatea dintre frați“.

3. Virușii

Când răcește unul, răcește și celălalt. Când are unul vreun virus, are și celălalt. Când am un bolnav, pot să mă aștept că în curând voi avea doi. Toate sunt la pachet.

Am pățit deja asta şi nu a fost bine. Dar na, ce să fac. Nu am cum să îi feresc unul de celălalt așa că da, asta e o extra provocare pentru mămicile cu doi copii. Nici nu vreau să îmi închipui cum e cu cinci copii 😲..

Tu ce extra-provocări ai experimentat de când ai mai mulți copii? Ce soluții ai găsit?