Mă uit pe geam și văd brăduțul nostru. E mic, are puțin peste un metru. Abia l-am plantat. Mă duce cu gândul la Crăciunul copilăriei mele. Când eram mică, nu exista Crăciun fără zăpadă și fără miros de cetină în casă.

Mi-l amintesc pe tata, cu căciula brumărie, cum venea cu bradul acasă. Îl alegea cu grijă și negocia în piață mult timp. Mergeam și noi de multe ori cu el și cumpăram și câteva ghirlande și instalații. Când băga bradul în casă, umplea holul. Ne învârteam în jurul lui să îl ajutăm, să nu se rupă vreo crenguță până îl duceam pe locul din sufragerie.

Tatăl meu era foarte inventiv. Într-un an a făcut gaură în podea, să fie în loc de suport.

Cred că într-un an a fost bradul prea înalt. Nu s-a îndurat să îi taie crengile cele mai frumoase și mai pline. Suportul ar fi înălțat și mai mult, nu mai rămânea loc pentru vârf. Aveam podea din lemn în casă și covoare din acelea din perete în perete. Nu avea ce să afecteze, așa că a hotărât să găurească podeaua.

S-a muncit mult să decupeze, dar noul „suport” s-a dovedit a fi grozav și următorii ani 😂. Bradul stătea între canapea și mobilă și ca să îl punem pe poziție dădeam doar colțul covorului deoparte.

Împodobeam bradul cu sora mea.

Nouă ne lua o zi întreagă să punem ață la fiecare glob și bomboană și să aranjăm beculețele. După aceea încărcam brăduțul cu de toate, să arate bine și să fie anul bogat. În aproximativ două zile nu mai exista nicio bomboană în brad, așa că, până la Crăciun, mama era nevoită să cumpere alte câteva pungi. Toată lumea ne întreba cum putem mânca atâtea dulciuri. Ce e drept, nimic nu ne scăpa.

Țin minte că lângă trunchiul bradului puneam din când în când o ciocolată întreagă, dar de acelea nu ne atingeam. Cred că ar fi fost prea vizibil că nu mai au conținut :). Aveam globuri de sticlă pictate frumos, iar instalațiile de beculețe aveau ca o rochiță de plastic care se topea dacă se încălzea becul prea tare. Ne era frică să lăsăm brăduțul aprins peste noapte.

În ajunul Crăciunului toată lumea făcea mâncare

Nu puteam avea Crăciun fără salată boeuf, icre, șnițele, piftele sau friptură, așa că toată lumea făcea treabă. Mă pricepeam să învârt maioneză, să fac tort și îmi plăcea munca aceea în echipă. Tata punea muzică la boxa mare ca să ne facă atmosferă. Era mare veselie și nu simțeam oboseală.

La noi în oraș se merge pe 24 decembrie cu colinda. Fiindcă stăteam la parter (eram prima ușă), suna soneria încontinuu. Cântau copii de dimineață până seara. Ne trebuia o cutie mare cu bani mărunți ca să îi mulțumim pe toți. Mergeam și noi cu colinda dar nu stăteam mult.

Prima zi de Crăciun o petreceam la bunici, la țară, în familie. Venea Moșul și acolo. Într-o dimineață am văzut cum punea bunica dulciuri sub brad. Atunci a fost confirmarea ca Moșul nu vine prin hornul casei. Nu am fost dezamăgită. Știam deja ceva ceva dar nu eram sigură.

După ce colindam, stăteam la masă și cel mai mult îmi plăcea piftia. Acum tot asta aș mânca dacă aș merge la țară. Următoarele zile ne plimbam prin oraș ca să vedem puținele becuri ce se aprindeau în centrul orașului și ne plimbam pe jos.

În parc era un brad mare și un Moș Crăciun care făcea poze cu copiii. Nu lipseam de acolo, nici de la carusel. Ne îngheța nasul în parașute și în Balerină. Mai țineți minte Balerina?

Nu erau magazine împodobite din octombrie și nici supermarketuri cu de toate. Crăciunul era sărbătoarea Nașterii Domnului. În magazine vedeai cel mult câteva globuri și auzeai colindele lui Ștefan Hrușcă. Trebuia să cumperi din timp pâine pentru că riscai să nu mai găsești următoarele trei zile.

Era mult mai multă zăpadă în Craciunul copilăriei mele. Am rămas de multe ori blocați pe la bunici pentru că ningea prea mult. Acum s-a schimbat totul… obiceiurile, oamenii, chiar si visurile noastre…

Așa era Crăciunul copilăriei mele…