Am împodobit bradul. Inițial voiam să fac asta după 20 decembrie, să nu pară mult de așteptat până vine Moșul, dar fiind duminică și Edy încântat de idee, am împodobit mai repede. Probabil mă va întreba zilnic, până pe 25, dacă a venit Crăciunul.
De ce am ales brad artificial?
De câțiva ani nu am mai cumpărat brad natural pentru în casă. Avem unul artificial cumpărat acum câțiva ani din Dedeman și mi se pare că a fost o investiție foarte bună.
În primul rând nu se usucă. Degeaba puneam ceva sub bradul natural. Când îl scoteam, în ianuarie, făceam ace peste tot. Acum nici nu pot închide căldura în sufragerie pentru că am copii mici care mișună, nici nu m-aș bucura de brad dacă aș ține închisă ușa. În ianuarie ar fi pur și simplu uscat.
Mirosul de brad în casă poate fi făcut cu câteva crenguțe puse într-o vază.
Nu mai trebuie să aleg să fie cât de cât bogat. Cel artificial l-am cumpărat odată, îl am mulți ani și nu mai trebuie să aleg altul. E bogat, arată bine și de la an la an știu cât de multe decorațiuni am nevoie pentru el. E și mai ieftin așa, pentru că nu plătesc anual câte un brad.
Nu contribui la distrugerea naturii. Mă uitam câți brazi se vând la noi în oraș. Mii. Toată lumea e nemulțumită de tăierea copacilor din păduri, dar înainte de Crăciun nimeni nu se mai gândește la asta. Aveți idee cât durează până crește un brad de doi metri?
Eu am cumpărat deja în acest an un brad natural pe care l-am plantat în curte. Nu mai vreau altul, deci este exclus să cumpăr unul în ghiveci. Oricum, pentru cine are unde planta, mi se pare o variantă mult mai bună.
Cum am împodobit bradul în acest an?
Eu nu folosesc prea multe decorațiuni ci doar globuri, ghirlande, steaua din vârf, beculețe și câteva stele în brad. Am ales culorile albastru și argintiu și îmi place cum a ieșit. Anul trecut tot cu albastru a fost, dar diferit față de acum.
Edy a fost încântat și a ajutat și el la pus globuri. Anul trecut punea patru sau cinci globuri pe o crenguță, acum le-a pus normal, câte unul. Cred că nu a mai fost entuziasmul la fel de mare ca atunci, dar nici nu a fost indiferent.
De acum aprindem beculețele și așteptăm Crăciunul.
Oare ce cadouri vom găsi sub brad?
2 Comments
Andreea
dec. 19, 2017
Emoţii de mamică
dec. 31, 2017