Parenting

Copilul are nevoie să își exprime dorințele?

Dorințele copiilor

Când eram mică, nu ceream multe. Primeam cu drag orice, dar nu spuneam des cuvântul “vreau”. Îmi doream jucării și tot felul de lucruri pe care le vedeam in jur, dar pur și simplu nu deschideam gura să o spun. Când eram întrebată dacă vreau ceva, parcă mai tare mă inhibam. Preferam să zic “nu”, să nu împovărez cu dorința mea, apoi îmi părea rău. Probabil așteptam ca cineva să își dea seama… sau cine știe.

Fiul meu are aceeași tendință. Când era mai mic, niciodată nu zicea că vrea o jucărie sau altceva. Puteam merge într-o librărie fără să îi cumpărăm ceva, la vârsta de doi-trei ani. Am crezut că greșesc undeva și am căutat informații despre acest subiect. Cu timpul, am văzut că sunt schimbări. Acum are momente când îi place ceva foarte mult, dar zice că nu vrea, dar și momente în care cere expres. E o evoluție și știu că va fi tot mai bine.

Pentru mine a fost un pic frustrant în primă fază. Știam din propria experiență că în viață ai de pierdut dacă te înveți așa. Pe de altă parte era ușor, pentru că scăpam repede din anumite situații, dar fără vreun avantaj pentru viitor. Probabil era vorba de felul lui de a fi și de vârstă, însă cu cât crește, lucrurile se schimbă.

Mi-am dorit să nu cad nici în cealaltă extremă, să fac ceva, deși el nu cere. S-a întâmplat și asta uneori, aș minți dacă aș spune că nu. Am vrut să vadă că poate cere mai mult, ca unele dorințe se pot realiza. În final, mi-am dat seama că toată această problemă se referă la emoții pe care nu știe să le gestioneze.

Dorințe sau nevoi?

Există o mare diferență între nevoi și dorințe. Nevoile sunt acele lucruri fără de care nu putem să ne ducem viața în cursul ei firesc. Avem nevoie de hrană, apă, nevoie să ne îmbrăcăm adecvat vremii, nevoie să învățăm, să vorbim, să fim iubiți, să ne simțim în siguranță etc. Lipsa acestora duce la lucruri grave, care nu vrem să se întâmple.

Dorințele în schimb sunt niște aspirații, ceva ce ne dorim, dar fără de care putem trăi. Ne dorim să cumpărăm ceva, să mergem undeva, să facem ceva anume, să nu plecăm de undeva, să ne facem o poftă etc.

Dacă nevoile sunt cele pe care suntem obligați de calitatea noastră de părinți să le satisfacem copilului, dorințele sunt cumva opționale. Adică noi alegem dacă le satisfacem sau nu. Neîmplinirea lor, de multe ori duce la dezamăgire sau frustrare iar împlinirea tuturor dorințelor duce la autocontrol slab și la reacții tot mai urâte pentru ca cel mic să obțină ceea ce dorește.

Deci le îndeplinim dorințele sau nu?

Dorințele au un rol important în viață. Ele ajută copiii să viseze și hrănesc imaginația.

Nu putem satisface toate dorințele, asta e clar, însă spunându-i copilului – de fiecare dată când vede ceva în magazin – că nu avem bani sau că nu îi cumpărăm ceva, nu face decât să îl inhibe în a cere mai târziu ceva necesar. Va ști că oricum nu îi sunt ascultate cererile și mai bine nu spune.

Pe cealaltă parte, nici nu putem să îi dăm tot ce ne cere. Nu avem toți banii din lume și nici nu i-ar face bine să primească absolut tot. Probabil va fi frustrat, trist, nervos atunci când nu i se va face pe plac, însă acestea sunt emoții cu care e necesar să se întâlnească în viață. Eu sunt de părere că e nevoie de echilibru, să căutăm să înțelegem necesitatea și apoi, dacă e ceva care chiar își dorește foarte foarte mult să decidem.

Ce facem totuși cu dorințele copiilor?

Este important să lăsăm copilul să se exprime în orice privință. Să spună ce îl doare, ce vrea, ce simte. Este important să învețe să se exprime și noi să învățăm să ascultăm. Dacă intervenim oricând el dorește ceva, a doua oară e posibil să nu mai aibă curaj să vorbească.

Cere o jucărie? Foarte bine. Puteți să vă jucați cu asta la nivel imaginar: “ce ai face dacă ai avea mașina aceasta?”, “ai face și o parcare pentru ea?”, “ai aduce încă vreo două mașini ca să faci și o întrecere?”, “ce culori ar avea celelalte mașini?” etc. Odată ce își satisface dorința la nivel imaginar este posibil să renunțe la a și-o dori fizic.

Dacă mergeți într-un supermarket și el vede ceva foarte interesant care chiar vrea, iar voi nu sunteți dispuși să îi cumpărați, îi puteți spune că nu veți cumpăra acel ceva însă poate atinge sau se poate juca în magazin timp de 5-10 minute. Cred că un copil care primește explicații la orice pas și cu care părinții abordează un tip de parenting calm și bazat pe cooperare, va înțelege că acea jucărie rămâne în magazin.

Vrea să mai stea la spațiul de joacă sau să aibă aceleași haine cu cele pe care le-a văzut la personajul preferat și se aruncă pe jos? Empatizați. Spuneți că înțelegeți ceea ce își dorește, că sunteți alături de el dar că e necesar să plecați de acolo. Lăsați-l să își exprime frustrarea și spuneți-i în continuare că dacă are nevoie de un sprijin, sunteți acolo pentru el. Vor trece emoțiile și va fi bine.

Cu ce îl ajută mai târziu dacă e ascultat atunci când cere ceva?

Va avea în primul rând curaj să vorbească, să își exprime părerea, să aibă propria părere. Va ști ce își dorește, va visa la mai bine, va vrea mai mult de la el. Va avea imaginație, va fi mai liniștit, mai fericit, se va simți mai capabil.

Nu îi va fi rușine că cere ceva, nu se va simți nebăgat în seamă sau în alt mod. Copiii cresc și cu cât sunt mai mari cu atât au nevoie să înțeleagă că au tot sprijinul nostru. Vor fi și ei mai deschiși și nu le va fi frică de reacțiile noastre. Nu-i așa că asta ne dorim de la copiii noștri?

Pe curând!

Facebook Comments
Două metode distractive pentru a convinge copilul să stea la spălat pe dinți

No comments

Lasă un răspuns