În primii ani din viață spălatul pe dinți este o provocare, nu-i așa? Se întâmplă de multe ori ca cel mic să refuze și pentru că noi știm cât de important este periajul dinților, acel refuz ne face să ne frustrăm.

Copilul nu are încă destule abilități pentru a spăla toți dinții singur, dar nici pe noi nu ne lasă să ajungem la ei. Suntem presați de ora de culcare și ne vine să ridicăm vocea și să îi prezentăm riscurile, nu tocmai cu calm: să vezi că în gură la tine o să se adune microbii și o să miroase din gură și o să faci carii și o să mergi la medic… știți voi.

Dacă ridicăm vocea și spunem toate lucrurile acestea, există posibilitatea ca cel mic să se spele pe dinți de frică. Dar a te spăla pe dinți de frică nu e o variantă bună. Copiii au nevoie să înțeleagă importanța acestui fapt și să îl facă de plăcere, ca act de igienă și de necesitate. Dacă nu le provoacă frică, cel mai probabil vor refuza și mai mult. Se va ajunge la momentul în care nu vor mai accepta deloc sau vor fi spălați pe dinți… cu forța.

Cum faci ca cel mic să stea la spălat pe dinți?

Eu nu sunt de acord cu aceste metode de mai sus și nici cu a nu spăla pentru că cel mic refuză. De-a lungul timpului am recurs la mai multe metode blânde care au atras cooperarea și din care eu consider că piciul nostru a avut de învățat. Lucrurile învățate și le însușește și ajunge să le transforme în propriile valori.

Astăzi am hotărât să scriu despre două metode distractive care au funcționat la noi de mai multe ori:

Metoda 1 – zgomotul curățeniei

Considerăm că i s-a povestit celui mic despre faptul că dinții mărunțesc mâncarea și că unele resturi se adună pe dinți, că mâncarea rămasă pe dinți este ca cea pe care nu o punem în frigider și se strică și apare mirosul urât. Considerăm că i s-a povestit și despre faptul că peria de dinți are rolul de a curăța acea mâncare rămasă și că pasta ajută la curățare. Cred că acestea sunt detalii pe care orice copil trebuie să le știe cu mult înainte de vârsta de 3 ani. Ca să le știe, părinții trebuie să i le repete frecvent.

În momentul în care copilul știe deja aceste detalii, îi puteți spune: „Știi că pe dinții tăi se adună resturi de mâncare, nu-i așa? Atunci când peria spală dinții, ceea ce se aude este zgomotul curățeniei. Hai să îl auzim”. Faceți din asta o distracție. Spuneți și voi atunci când îl spălați „câș câș câș” sau alte sunete de acest gen. Râdeți, distrați-vă și faceți-l și pe el să râdă.

Este important ca acțiunea să se petreacă în fața oglinzii, să vadă ce se întâmplă în gură. Puteți adăuga uneori: „Acum s-a auzit tare zgomotul curățeniei! Acolo era multa mizerie, dar uite că acum am dat-o jos și dinții strălucesc!”. Sau „se aude tot mai puțin zgomot. Dinții tăi sunt tot mai curați”.

Sper să vă placă această metodă. La noi a funcționat foarte bine o perioadă destul de lungă de timp.

Metoda 2 – să prindem microbul

Într-o zi m-am dus la Edy cu periuța și el când m-a văzut a refuzat să spele dinții. M-am gândit: „Offf, iar începem”. M-am așezat la nivelul lui și i-am zis: „în gură la tine a intrat un microb pe nume…”. În timp ce eu mă gândeam la un nume, el a completat „mycrob” (el zice maicrăb🤣). Zic: „hai să îl prindem!”.

În timp ce îi spălam molarii, strigam: „Uite-l! E acolo! Hai că acum îl prind! Stai! Vin după tine!”. Nu i-a trebuit să se vadă în oglindă, teatrul meu era tot ce conta. Eu făceam tot felul de grimase și el râdea cu gura până la urechi. Înainte să închei i-am zis că l-am prins. Râde în continuare la fiecare spălat pe dinți, pentru că metoda asta încă funcționează la noi.

Copiii învață orice prin joc, iar lucrurile necesare trebuie făcute cât mai relaxant cu putință și cât mai amuzant. Așa ne redescoperim și noi, părinții, abilități pe care le uitasem ascunse pe undeva, iar distracția ne face și nouă bine. Cred că dacă înlocuim frustrările cu entuziasmul, zilele lângă copii trec mult mai bine.

Pe curând!