Povestiri din viata

Ce faci când nu rezonezi cu părerea altor mame?

nu rezonezi cu părerea altor mame

“Trebuie să îi dai să mănânce mai mult! Uite al meu ce grăsuț e!”. “O pălmuță la fund nu a omorât pe nimeni!”. “Un fular nu îi pui la guriță?”. “Vai, dar ce obraznic e! Al meu nu e așa!”. Ne e dat să auzim multe din momentul în care devenim mame…și uneori e greu și frustrant, așa că e nevoie de soluții. De aceea vorbim astăzi despre ce faci când nu rezonezi cu părerea altor mame.

Femeile mai în vârstă, în general, au tendința de a critica, de a da sfaturi, deoarece se simt experimentate. Au crescut un copil, doi, trei, iar noi, care suntem la început de drum, părem niște neștiutoare în fața lor. Probabil suntem neștiutoare, da. Eu cred însă că experiența se căpătă în timp. Nu din sfaturi, nu din critică, ci din viață.

Noi avem dreptul să alegem

Este imposibil să nu ne întâlnim măcar de cateva ori cu momente tensionate în care suntem puse la perete. Chiar dacă e vorba de mamă, soacră, o prietenă, o străină de pe stradă sau altcineva care simte nevoia să se afirme, noi alegem dacă primim sau nu sfatul sau critica.

E frustrant să îți spună cineva ceva nasol despre copilul tău sau să pună la îndoială aptitudinile tale de mamă. Am pățit-o și eu și a fost greu să mă abțin din a da replici tăioase. Totuși, mi-am dat seama că nu pot schimba oamenii din jur, nu pot schimba mentalități. Pot tria ce mi se spune și atât.

Mi-am mai dat seama că venind înapoi cu replici sau cu părerea proprie, încercând să demonstrez altceva, de obicei iese rău. Și din nou, degeaba demonstrez, nu voi schimba nimic în jur.

Există persoane care nu critică și nici nu dau sfaturi din răutate. Așa sunt ele construite, așa simt nevoia să facă. Sunt persoane care vor să se laude și să aibă parte de atenție sau unele care prin sarcasm încearcă să scoată ceva în evidență. Probabil și tu ai întâlnit astfel de persoane.

Ce ai putea face când se întâmplă să primești întrebări răutăcioase, critici sau sfaturi insistente, nedorite?

Dacă alegi să primești sfatul, poți spune ceva de genul: “o să mă gândesc la asta” sau ” e interesant acest punct de vedere”. Dacă însă vrei să dai de înțeles că nu ai nevoie de părerea sa, ai putea răspunde foarte scurt, fără să ataci, pornind de la empatie.

Exemple:

● Trebuie să îi dai mâncare mai multă! E prea slab! E prea gras! Nu merge la vârsta asta? Parcă are picioarele strâmbe! Nu vorbește deloc la 2 ani? Etc

-Înțeleg ce zici (îți înțeleg punctul de vedere, îmi dau seama de ce spui asta etc), dar mă voi consulta cu pediatrul în această privință!

● Nu îi pui căciulă pe cap?

– Știu că atunci când eram noi mici eram cu căciulă în casă, dar acum noi am ales să nu îi punem.

● Ar trebui să îi mai dai câte o pălmuță uneori!

– Înțeleg că tu ești de acord cu acest obicei însă eu aleg să folosesc blândețea.

● Vai dar ce obraznic e!

– Probabil spui asta pentru că a răsturnat vaza cu flori, dar asta nu îl face obraznic. E un copil activ, sănătos.

● Cum să nu dai sân copilului la vârsta asta? Eu pe al meu o să îl alăptez cât mai mult!

Înțeleg că alăptarea este foarte importantă și știu beneficiile, însă eu am fost nevoită să hrănesc copilul cu formulă. Nu aș vrea să discutăm despre asta.

Atunci când cineva insistă foarte mult cu sfaturile nedorite și este foarte greu să ții piept cu răspunsurile empatice, poți avea o discuție în care să rogi să fii susținută mai mult și mai puțin criticată. Unii oameni nu realizează că enervează, iar acesta este un mod corect de a pune în discuție problema.

Uneori, umorul are și el un rol în discuțiile tensionate care apar între mămici.

Nu rezonezi cu părerea altor mame? Nu e o problemă. Fiecare dintre noi are dreptul la o părere, în funcție de propriile valori. Răspunzând cu umor unor întrebări delicate, poți da de înțeles că nu e ok faptul că cineva se bagă în viața ta.

– Dar până când ai de gând să îl alăptezi.

– Până se însoară.

– Ei, ești așa mare în brațe la mami! Dă-te jos și mergi ca băieții mari!

– Mami e mai puternică decât un elefant, nu e problemă! (dar de obicei discuția continuă)

– Lasă că o să vezi tu mai încolo când începe să te doară spatele!

– O să mănânc mai puțin ca să echilibrez balanța!

– Dar cu cine seamăna blond? Voi nu sunteți blonzi!

– Seamănă un pic cu vecinul și un pic cu poștașul.

…Cred că ați înțeles ideea. Ceea ce vreau să spun este că discuțiile scurte, fără explicații și bătăi de cap sunt cele mai indicate. Ceea ce urmează după, e mai greu, pentru că probabil majoritatea dintre noi își fac procese se conștiință că nu au grijă destulă de propriul copil.

Eu cred că fiecare ne facem griji, ne frustrăm, ne frământăm, dar faptul că simțim aceste emoții înseamnă că ne pasă.

Te invit să povestești ce “sfaturi” te-au adus la disperare de cand esti mamă.

Pe curând!

Facebook Comments
Dacă aveți un #bebeînburtică, vă invit să #luațiloc
Cum e la noi cu erupția dentară

6 Comments

  • avatar image

    Mamica Mariei si a lui Radu

    mart. 22, 2018

    Reply

    Nu imi aduc aminte fraze ciudate care sa mi se fi spus... dar, de cele mai multe ori, oamenii au o problema cu faptul ca imi port copilul. Pe M nu o mai put pune in sistem...desi am vazut copii si mai mari ca ea purtati ( asa cum spui, e alegerea parintilor). Pe R insa, il port cu drag si bucurie... chiar zilele trecute am fost intrebata daca nu mi-ar fi mai usor cu caruciorul pentru ca aveam si doua sacosi cu cumparaturi. Eu am raspuns simplu... Nu! Prefer sa nu dau explicatii pentru actiunile mele... cel putin nu strainilor... nu le sunt datoare cu explicatii... Asa cum eu aleg cum imi plimb copiii, asa si ei aleg ce vor sa creada despre mine. Te pup!

    • avatar image

      Geo

      mart. 22, 2018

      Reply

      Aceeasi problema si la mine, ca de ce il port Ca sta inghesuit (really? E in ssc!). Ca e prea mare (are 1 an si 8luni!). Ca sa il las sa mearga pe jos (mergeeee, ma alearga, dar nu pot alerga cu sacosele dupa el , nu mereu suntem iesiti la plimbare!). Ca se invata puturos si nu mai merge in picioare (serios? Merge foarte bine inca de la 1 an!!!). Ca e mai usor cu caruciorul (cand mi-l carati voi pe scari si cand il invatati sa zboare peste masinile de pe trotuar, peste gropi…) Si lista poate continua, deci, i feel you, sis’!

      • avatar image

        Emoţii de mamică

        mart. 22, 2018

        Reply

        Si eu am primit reprosuri ca il tin in brate. Pe strada mai ales se gasea cineva sa spuna: da-te jos de acolo. Cand am fost insarcinata a doua oara inca alaptam, iar cel mare avea aproape doi ani. La al doilea am stat cu sistemul de purtare si in casa. Desi bebe avea 5 kg, mi s-a spus ca o sa vad eu cum o sa resimt toate lucrurile acestea mai tarziu...

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      mart. 22, 2018

      Reply

      E bine cand mai creste copilul si nu dai peste gura lumii... Esti norocoasa ! :)

  • avatar image

    Nico

    mart. 22, 2018

    Reply

    Avand in vedere ca sunt mamica pt prima data,am primit o gramada de “sfaturi”. Dupa cum spuneai, oamenii simt nevoia sa se laude sau sa isi exprime frustrarile, sa te faca sa te simti prost, unii intentionat, altii doar crezand ca asa e cel mai bine cum stiu ei. Am primit indemnuri de genul:
    – nu o tine in brate ca se invata, las-o sa stea singura in patut chiar daca plange.. se obisnuieste;
    – trebuie neaparat sa ii dai ceai si apa, ii sete dupa laptele matern;
    – de la 2-3 luni poti sa ii dai mar cu biscuite, supa, iaurt..doar nu o sa traiasca numai cu lapte pana la 6 luni. Nu se satura numai dupa lapte. Cum poti sa tii fata flamanda? (Aici mi-am iesit din pepeni si am dat un raspuns foarte acid)
    – nu ii dai suzeta? Toate mamele dau suzeta copiiilor.
    – bea cutare bautura alcoolica sa vezi cum ii trec colicii;
    – degeaba vorbesti cu ea si ii canti, nu te intelege ;
    Si lista ar putea continua. Dar de fiecare data am ales sa spun tuturor ca imi cresc copilul cum simt si cum vreau si ca fiecare e liber sa faca la fel. Nu sunt genul de persoana care sa ma abtin si sa nu raspund provocărilor.

    • avatar image

      Emoţii de mamică

      mart. 22, 2018

      Reply

      Stiu ce zici si inteleg cum te simti cand primesti astfel de reprosuri. Uneori imi venea si mie sa plec undeva unde nu mai e nimeni altcineva. Am iesit intr-o zi cu copilul cel mare... avea cam un an pe atunci. Il tineam sa mearga pe marginea unei fântâni arteziene. Au venit doua mame pe care nu le mai vazusem niciodata in viata mea si au inceput sa isi dea cu parerea față de copilul meu, ca ele au mai mare si mai grasut si merge mai bine, etc.

Lasă un răspuns