Că îmi îngreunez copilul de 3 ani jumătate, am aflat de curând :). Era amiaza și fiindcă afară era frig, am hotărât să mergem la piață, repede, cât să luăm o gură de aer. Pe Ioana am adormit-o în sistemul de purtare, Edy mergea de mână. Am ajuns în hala de lactate, o clădire de aceea veche și friguroasă, unde toată lumea întreba dacă dorim să gustăm caș. Noi nu voiam brânzeturi, ne pornisem după smântână. Tot timpul luăm dintr-un loc anume, așa că nu am zăbovit la tarabele din fier, albe, de pe timpuri. Nici nu am dat importanță cifrelor de pe ele.

Am mers la magazinul cu smântână și erau câteva persoane la rând. Ne-am așezat și noi acolo, ca toată lumea. Edy a plecat în capătul rândului și a început să numere:

– Unuuu! Doooi! Treeei! Patru!

Toată lumea îl privea. Nici nu avea cum altfel, vocea lui răsuna peste tot. Soțul se apropie de mine și îmi zice:

– Data trecută când am venit doar eu cu el era coada mai mare și ca să nu se plictisească, l-am pus să zică ce numere vede pe fiecare tarabă. De asta le numără acum.

Ne-am uitat la el, în timp ce număra plin de entuziasm și ne bucuram că are o activitate plăcută care îl ține ocupat. Când a ajuns la 20, a revenit lângă noi, însă mai aveam de așteptat. L-am întrebat dacă nu mai numără încă odată și a zis că nu. L-am întrebat dacă ar vrea să numere în engleză și a zis din nou că nu. Dar poate în italiană? Asta l-a încântat și s-a întors din nou la cifre.

Edy este un copil inteligent și memorează foarte repede lucrurile care îi plac.

Edy înțelege  de mult logica numărării și îi face plăcere să ne arate că știe. Însă oamenii din jur probabil percep acest lucru diferit. Nu i-am făcut nimic să învețe și nu am considerat niciodată că îngreunez copilul cu ceva.

Doamna de la magazinul cu smântână a auzit ce am vorbit cu el și, după ce m-a servit, zice:

– De ce îngreunați copilul cu trei limbi străine?

M-am blocat o fracțiune de secundă timp în care mi-am făcut un scurt proces de conștiință, să îmi dau seama dacă într-adevăr pun presiune mare pe copil. Probabil m-am înroșit la față și am răspuns:

– Poate pentru că vrea să învețe…

-Da? a zis ea mirată.

Am plecat de acolo un pic ofticată. Probabil că și voi știți senzația aceea când cineva face observații (și nu constructive) cu privire la copilul vostru, nu? Așa m-am simțit eu. Îmi ziceam în gând: „cum adică îngreunez copilul când lui îi place atât de mult să numere?”.

În timp ce ieșeam din incintă și purtam un dialog cu mine însămi, în gând bineînțeles, aud lângă mine: 31, 32, 33, 34, 35 pe linie melodică. L-am luat pe Edy de mână și până la mașină am zâmbit larg ca o mamă mândră de puiul ei.

– Îi place, mi-am zis. De-ar fi oamenii mai puțin cârcotași, probabil am evolua mai repede înspre bine.

Edy a numărat până la 60 și ceva, la fel de tare și melodios ca mai devreme, apoi am plecat spre casă. A luat-o de la capăt spre seară și l-am filmat câteva secunde, să vedeți care e melodia.

Vouă vi se pare că am îngreunat copilul? Ia priviți filmulețul: